Blog Voce

Avem Ceva de Spus

Luminile Umbrei

EA E CASA MEA

Inca se mai zareau aburii de la dush desi iesisem de cateva minute. Am petrecut mai mult de 3 sferturi de ceas sub apa fierbinte. Gandurile iti alearga razlete atunci cand esti invaluit de caldura: Inainte de dush vizionasem un film. The NoteBook . Trist si nu tocmai. E vorba de un vis. Un vis nascut din dorinta eterna de a avea pe cineva langa tine pt tot restul vietii. Eeste un film despre victorie. Despre nazuinta, speranta si promisiuni tinute cu dintii pana in ultimele clipe ale vietii noastre marunte. Mi-a ramas intiparit in minte un raspuns. Zicea cam asa: Ea e casa mea ! Cuvintele astea mi s-au parut mai mult decat o biblioteca intreaga de jurnale scrise cu sange. Cateva cuvinte care spun absolut tot ce trebuie sa spuna. Casa mea… traim intr-o era si intr-o tara in care posibilitatile se frang din fasha, iar firele sperantei sunt din ce in ce mai firave. A avea o casa inseamna enorm.. e cam primul obiectiv atunci cand pornesti la drum. Spunand cele de mai sus exprimi practic intreaga ta nazuinta, intreg respectul tau pt ceea ce va fi ! Exprimi in cateva cuvinte caldura eterna si traditionala a caminului. Iar toate astea exprima superlativul… exprima dragostea. Certitudinea ca alaturi de sufletul ei nimic nu mai conteaza. Nici macar unde este sfantul “Acasa”. Mai exista oare o astfel de dragoste ? mai exista iubire fara de ganduri cenusii rupte din ideea de trai decent ? Se mai iubesc oamenii ca in alte vremuri ? Unii ar spune ca de fapt timpurile acelea in care iubirea e suprema abia au inceput… altii ar afirma ca s-au dus de mult. Eu ma intreb daca tine intr-adevar de vremurile trecatoare…
Copil fiind mama m-a invatat mereu sa fac ceea ce-mi spune inima. Sa cred in ceea ce simt cu tarie si sa sustin asta indiferent de situatie. Sa-mi ascult instinctul si sa-l respect caci bunatatea sta in fiecare dintre noi. Astazi i-am multumit in ganduri ca m-a invatat sa apreciez cu totul si cu totul alte lucruri decat ceea ce ma forteaza societatea. Ghidat de principii financiare sau de balasturi profesionale nu poti adormi zambind. Odata si odata te vei izbi de ziduri groase si abrupte. Si-atunci pretuiesc ceea ce imi spune inima.
Am zambit, am oprit apa si am sters oglinda cu un colt de prosop. M-am privit indelung in oglinda si m-am intrebat cu voce tare… ce iti spune inima ? Tot eu mi-am raspuns: Ea e casa mea ! iar asta ma impinge mereu si mereu inainte ….

M-am nascut in secolul gresit ?

Cu fiecare zi ce trece, indiferent daca e una reusita sau invaluita in nori cenusii, imi pun din ce in ce mai des intrebarea asta. Brasovul e un oras frumos. Spatiu intramontan cu aer curat iar arhitectura deosebita scoate la iveala un amalgam desprins din toate stilurile arhitecturale ale ultimelor secole. Cladiri magnifice ce au fiecare in parte cate o istorie batuta in cuie de multe generatii.
Zilele trecute priveam fotografii ale Brasovului de alta data. Am ramas blocat oarecum in lumea aceea in care jobenul si fracul erau de o normalitate sfanta. Imi imaginam totul ca si cand ar fi fost aievea. Trasuri cochete, trase de cai naravasi, negustori cinstiti instalati pe trotuarul bulevardului cu temirice oferte. Doamne desavarsite cu rochiile specifice vremii si umbrelutele atat de importante pe atunci. Am vazut si cateva imagini din Bucurestiul de altadata. Aceeasi reactie. Parca eram rupt din tabloul acela.
Vremurile ce au trecut au lasat un gust dulceag mostenitorilor dar si invatatura de minte. Erau alte vremuri. Onoarea, cinstea dar si viclenia in negustorie aveau alte nuante… mult mai curate. Numele era extrem de important in clasa sociala din care te desprindeai. La fel si faptele. Erai pretuit in functie de titulatura pe care o primisei mostenire dar si pentru contributia in societate. Evident si atunci, ca si acum exista notiunea de bine ori rau, dar in alte limite. Distanta dintre cele doua extreme era mult mai mica.. sau mult mai stabila.
Mi-ar fi placut sa ma plimb pe bulevard la finele secolului al XVIII-lea.
Marturiile altor secole mult mai indepartate ma fascineaza si ele in aceeasi masura. Ma intreb asadar dupa ce criterii nevazute a ales demiurgul ce m-a creat perioada in care sa ma nasc ? De ce nu m-am nascut cu 100 de ani mai devreme ? Evident nu am sa gasesc un raspuns la intrebarea asta, dar visator cum sunt imi permit sa caut si raspunsuri la intrebari fara raspuns.
Oare.. m-am nascut in secolul gresit ?
Oricum mi-ar fi placut sa ma pierd prin umbrele adancite de vremuri ale unor orase din secolele trecute.

No More Words

Exista clipe in viata noastra cand unele lucruri spun cat 1000 de cuvinte si ne scutesc astfel de efort. Mai mult asupra mesajului nostru se pogara un voal de subanteles perceput inzecit mai bine si mai ales apreciat. Un cantec poate spune enorm, la fel de mult spune o floare, o lumanare sau un zambet. Un semn, o clipire, o strangere puternica de mana sau o imbratisare; O sticla de vin si paste, un sarut fierbinte in varf de munte sau poate o imagine cat un milion de note muzicale.
Asternem zi de zi cuvinte peste cuvinte in speranta ca vom fi intelesi in drumul nostru catre maine, dar azi-ul cel etern prezent sta intr-o picatura de apa atunci cand cei de langa noi sunt uscati din crestet pana-n talpa.
In fiecare ora vorbim vrute si nevrute impartind expresii elevate ori simplitate contrafacuta… in speranta ca ceea ce asternem verbal va construi o imagine cernuta. Dar adevarata personalitate se afla pe dinauntru, in spatele celor spuse iar accentuarea nu se face nici in cuvinte si nici cu un costum nou. Ofera un rasarit si o clipa zambitoare, ofera o melodie si eventual o stea cazatoare. Caci frumusetea nu e una vorbita sau pe hartie asternuta. Frumusetea, dragostea, prietenia, dreptatea, emotia nu au neparat nevoie de cuvinte… No more words for today ! AICI veti intelege originile acestui post.

LET IT FLOW

… spune o vorba dintr-un popor care contine mai multe natii decat ar fi existat in turnul Babel si care nu are o istorie mai lunga de 600 ani si ceva.
Evident nu ma refer la nimic material ori la o chestie lichida. Let it flow… ar insemna in traducerea mea matinala… lasa valul sa te duca si sa aduca ceea ce e scris.
Atunci cand peisajele din colectia ta de tablouri ce reprezinta viata, sunt multicolore: unele viu volorate, vesele si antrenante, altele cenusii sau colorate tomnatic si melancolic, iar altele extrem de intunecate… Pensula ta devine mult mai intelegatoare.. poate unii ar spune mai inteleapta. E vorba de alegerile pe care le facem in viata si de gradul de maleabilitate al deciziilor. Suntem parte dintr-un cadru atat de mic in universul asta mare incat pana si noi ne plictisim de noi insine. Ar fi pacat sa nu traim ceea ce ne da viata. Cu bune si rele, cu alegeri pro sau contra trebuie sa trecem prin viata cantarind totul cat mai putin. Tocmai pt. a nu pierde timpul intre doua sau mai multe extreme si pt. a nu ocoli o solutie. Viata se scurge precum apele unui rau. Ajung in alte rauri, in fluvii in mari si oceane lasand timpul sa-si puna amprenta pe conditia existentei. De aici se evapora calatorind prin nori in aceleasi locuri in care au fost zamislite si revenind pe pamant drept apa de ploaie. Urmeaza la nesfarsit acelasi ciclu interminabil lasand in urma lor viata. Asa e si cu noi.
Gresit ar fi sa innotam in susul apei, impotriva curentilor, impotriva destinului.
Asa imi traiesc eu viata. Las totul sa curga de la sine, iar tot ceea ce am de facut este sa sper ca pe harta calatoriei prestabilite exista si locuri bune, locuri de unde pot aduna cunostinte, unde pot lua nastere bunatatea, bunastarea iar la final sa trag linie si sa fiu multumit de tot ce a trecut. Omului nu ii sta in fire sa accepte tot ce e in jurul lui… si se zbate sa schimbe totul in favoarea lui. Uneori ii reuseste alteori nu. In fiecare caz sfarsitul ar fi acelasi.. partea pierduta este insa peisajul prin care calatoresti. asadar viata trebuie primita cu bune si cu rele asa cum ne-a fost scris… pur si simplu Let it flow. Let it flow… In the end it doesn’t even matter ! dar cel putin am trece dincolo afisand in coltul buzelor un zambet marcant. Nu am trait alergand prin viata.

Sacrificiul.

Cultul jertfei sau al sacrificiului are radacini atat de vechi incat ar fi blasfemie sa nu fie luat in serios. Din vremurile faraonilor si pana nu demult in Egipt, in catolicism, ortodoxism si chiar si in restul religiilor apar pergamente drept dovada ca sacrificiul a fost prezent mereu. In arhitectura, in muzica, in tehnica creerii instrumentelor muzicale, in ascunderea marilor secrete pamantesti, in calugarie, in toate astea intalnim motivul sacrificiului. A sacrificiului de sine sau a altor suflete. Legendele sacrificiului pt apararea supremelor valori ale vietii, ale moralei sau ale eternului spirit de onestitate sunt prezente pe tot traseul destinului uman, sub diferite chipuri sau infatisari.
Ramane de privit din unghiuri diferite. Daca acum cateva mii de ani se jertfeau vieti si se aduceau ofrande zeilor astazi sacrificiul salasluieste in noi in alte forme. Poate materiale… poate strans sugrumate de etica si moralitate.
Sacrificiul de sine aste propriu si spiritului masonic precum o spune si Olimpian Ungherea in “Misterele Templului Masonic”. Exemplele date aici sunt mai mult decat reprezentative.
Legenda lui Osiris, sotul preafrumoasei Isis. Vicelanul Seth doreste cu ardoare puterea si intelepciunea fratelui sau Osiris. Si pentru ca nu le poate dobandi il ucide, ii ascunde cadavrul intr-o lada pe care o arunca in Nil. Isis pleaca in cautarea sotului disparut, il gaseste, reuseste sa fie fecundata de defunct si astfel se naste Horus care isi va razbuna tatal, readucand ordinea in lume.
Legenda maestrului Erigene, un filozof genial si initiat in tainele Artei Regale. Erigene a fost asasinat de trei dintre elevii sai, pentru ca Maestrul profesor refuzase, pe baza meritelor mediocre ale studentilor sa-i ridice pe o treapta superioara a cunoasterii.
Legenda Maestrului Arhitect Hiram Abif, cel responsabil pt construirea incredibilului Templu al Regelui Solomon. Legenda spune ca pt ai putea diferentia pe constructori Hiram Abif a creat un veritabil cod de recunoastere, dand fiecarei categorii parole, semne si atingeri specifice, secrete. Salariile erau luate in locuri diferite si evident in functie de gradul detinut: Ucenici, Calfe sau Maestrii. Trei dintre calfe, suparate ca templul era aproape gata iar ei nu luasera inca gradul de Maestru au vrut sa-i smulga cu forta parola. L-au omorat si l-au ingropat in afara templului la repezeala cu gandul sa vina si sa-i mute corpul neinsufletit mult mai departe unde sa nu fie gasit de nimeni. Au marcat locul cu o ramura de salcam (acacia), ramura care i-a si dat de gol.. dupa indelungi cautari. Trupul a fost inmormantat chiar in templul pe care-l construise, iar ramura de salcam a devenit ulterior unul din simbolurile Masoneriei.
Abatele Jean Le Saxon, despre care se spune ca a fost ucis de doi calugari din congregatia lui, pentru ai fura cartile sacre in care se afla Adevarul Absolut.
Apoi putem trece fara doar si poate in cadre mioritice. Sa ne aducem aminte de “Miorita”. Ciobanasul cel moldovean avea cea mai frumoasa turma de oi, cea mai mandra, cea mai faloasa. In Arta Pastorala ciobanul detinea toate tainele si secretele. Doi ciobani orbiti de invidie si ura, cel vrancean si cel ungurean hotarasc sa-l omoare pe cel moldovean. Desi acesta din urma afla de gandul asasin al celor doi, se supune totusi destinului fatal (sacrificiul de sine) convins fiind ca opera sa – faimoasa rasa de mioare carpatine, va dainui peste veacuri.
Ajungem astfel la Legenda Mesterului Manole. De data asta motivul este cel al Creatiei conditionate de jertfa. Mesterului Manole i-a fost luata scara si a fost abandonat pe acoperisul Manastirii Curtea de Arges pt a nu mai construi nicaieri o astfel de capodopera. Pe langa protejarea secretului aici intalnim si o alta fata a jertfei. Jertfa pentru creatie. Ana sotia lui Manole a sfarsit in zidurile constructiei pt ca aceasta sa dainuie in timp frumoasa si mereu tanara precum sufletul ei.
Ajungem astfel la Valori… sau sistemele de valori ce duc catre sacrificiu. In ratiunea omului de la inceputuri a existat o balanta. Binele si raul in cantitate etern egala. Nu exista bine fara rau si nici rau fara bine. Balanta ce o intalnim in toate culturile lumii… Ying Yang… in toate religiile si in absolut fiecare dintre noi.
Raspunsurile voastre la intrebarea de ce pt fiecare lucru frumos e nevoie de sacrificiu au fost scurte dar sugestive.
pentru ca nu poti sa te bucuri de nimic cu adevarat daca nu suferi putin inainte
Pai…. daca nu ar exista sacrificiile, nu ne-am mai bucura si nu am mai savura atat de bine… momentele.. de fericire!!!
Fiindca fericirea ta se naste din lucruri rare sau care se intampla rar. Daca fericirea ta s-ar naste din vederea unui fir de iarba … ar fi usor sa fi fericit tot timpul … dar asa mai greu…..
Astazi insa valorile s-au schimbat, si evident si sacrificiile sunt altele. Dar in fiecare zi facem sacrificii. Sacrificam timp, bani, dragoste, cunoastere pt exact aceleasi lucruri, schimbam locurile in care traim de dragul amorului, renuntam la amor pt joburi mai bune, renuntam la trecut si la prezent pt vise pictate in viitor, muncim pt zile mai bune, muncim pt copii, familie, pt animalele de companie, renuntam la multe lucruri pt a face pe altii fericiti sau pt a ne atinge telurile. Tine de modul in care alege fiecare dintre noi ce isi doreste mai mult. Un batran extrem de drag mie.. bunicul meu spunea: Omul trebuie sa invete ca nu poate avea totul. Si sa-si calauzeasca atentia inspre ceea ce il face sa zambeasca mai des. Desi odata cu zambetele va cugeta mult la cele ce le-a parasit.
Sa ne inchipuim o lume perfecta in care tot ce ne dorim se implineste fara pic de efort ! Pur si simplu nu ar mai avea sens. Ar fi impotriva ciclului vietii. Sacrificiul e in noi ! In felul nostru de a fi !

Amintiri Inzapezite

M-am trezit devreme… am aruncat o privire pe geam sa admir peisajul mirific. Ma simteam ca in poezia lui Cosbuc. De cu seara incepusera sa cada fulgi de zapada. Inainte sa ma arunc sub plapuma deja se depuse suficienta zapada incat sa luceasca totul. Acum la primele raze de lumina totul era imaculat. Brazii de pe tampa erau incarcati de nameti grei iar cablurile electrice dintre stalpi mai mai ca se rupeau sub zapada stransa pe ei. Mai toate masinile erau acoperite de tot. In fata blocului un vecin batran arunca zapada cu lopata trasand poteca pana la trotuar. E ciudat cum iarna pare totul pur, imaculat… parca zapada ar spala tot ce e prafuit si gresit in jurul nostru. Strada pe care stau imi aduce aminte de ulita de la tara din Tarnava. Copil fiind ma trezeam nerabdator in vacantele de iarna si imi scoteam ochii caprui pe straduta dintre case sa ma asigur ca zapada e suficient de mare pt sanius. In capatul de sus al ulitei incepea dealul. Imens. Ma imbracam bine imi trageam fesul pe frunte si luam sania in spate alergend pana la jumatatea dealului pe prima platforma (primavara se cultiva porumb aici). Se strangeau toti copiii din vecini si era un vacarm de nedescris. Faceam trenulete din sanii si coboram grupa mare, treceam de casele noastre si ne opream tocmai in partea de jos a satucului la sosea. Faceam o jumatate de ora pe drumul de intoarcere la platforma. Dar avea farmec.
Am zambit si am tras jaluzelele lasand miezul amintirilor inzapezite sa dispara in caldura casei mele. M-am aruncat sub plapuma zambaret. Aveam nasul infundat … Am continuat sa visez la copilarie… mi se invarteau scene din Codlea de data asta. Sub Magura Codlei se strangeau cateva grupuri de copii de fiecare data cand dadea zapada mare si se construiau cetati. Erau imense. Nici acum nu stiu cum de reuseam sa le facem atat de mari. Inalte de 2 metrii, cu gauri de veghe, tuneluri si posturi de aruncator de bulgari in fiecare coltisor. Munceam cate o zi intreaga la ele, ca pe inserate sa ne bulgarim si noi o jumatate de ora… Imi amintesc ca la un moment dat unul din baietii mai mari construise o catapulta. Si eram tare mandrii de ea. O chestie improvizata care arunca bulgari… nu foarte exact dar era de efect.. pt ca aruncam cate 5 – 6 bulgari odata. Ne organizam exact cum ar fi facut-o armata. Ne gaseam grade si respectam ordinele generalilor.. faceam asalturi si cuceream cetatile vecine iar prizonierii deveneau luptatori pt grupul castigator. Era frumos… Am inchis ochii lasandu-mi mintea prada culcusului calduros…
PS: Care vine la sanius ?

Mda…

Din ciclul Jurnal De Insomniac

Greseli si consecinte.
Omul e trecator. Asta o stim cu totii.. e atat de trecator incat ar trebui sa pretuiasca fiecare clipa din viata lui. Ar trebui sa gaseasca “frumos” si “bun” in fiecare lucru marunt din jurul lui. Sa traiasca exact asa cum o cere faptul ca se duce. Asta am invatat de la mama mea, asta am realizat pe parcursul anilor, asta s-a impietrit in mintea mea de ceva vreme.
Cu totii facem alegeri… uneori cu mintea, alteori cu inima.. dar ambele variante pot fi gresite. Pt ca suntem oameni si ne sta in fire sa gresim.
Am trait mereu pe principiul ca trebuie sa fac ce-mi spune inima. Dar si inima face greseli.. Greseli care ne definesc. Se aduna si ne reprezinta ca indivizi. Important este sa nu ramanem mereu in acelasi stadiu … si sa facem aceleasi greseli. Ar trebui sa invatam din fiecare pas pe care-l facem in viata. Desi asa ar trebui, se pare ca de multe ori repetam cu desavarsire si la nesfarsit exact aceleasi chestii eronate. Ne incapatanam sa credem in anumite lucruri care de fapt nu exista si o duzina de alte evenimente anterioare ne demonstreaza asta.. e firea omului sa aiba fixatii ! sa spere la chestii pe care nu le poate avea. Sau daca le poate avea ii lipsesc altele. E ca intr-un carusel ruginit care inca se mai invarte si scartaie demonstrandu-ti printr-un sunet obosit ca tu NU poti fi pe doi caluti odata. Desi e evident acest lucru omul va incerca mereu sa obtina imposibilul. Va demonta caruselul si va pune doi caluti unul langa celalalt pt a putea calari doi deodata. Si in straduinta lui nu-si va da seama ca ceea ce a facut el strica intreg farmecul caruselului. Va picta calutii in culori vii si proaspete fara sa realizeze ca izul lor vechi este de fapt parte din perfectiunea sinistra a unul carusel ruginit. Stiu ca aberez si multi se intreaba ce vreau sa spun… Em am sa raspund nu stiu … dar scriu… ultimele evenimente din viata mea au fost ca o spalatura matinala a fetei. O trezire brusca din visul acela pe care am eu obiceiul sa-l traiesc cat nu dorm…

Curajul – Cuvantul zilei

Din ciclul dimineti de insomniac

Curajul este virtutea care face posibile celelalte virtuti. Winston Churchill

Asta daca vorbim de curajul acela bine definit care este prezent in viata oamenilor si delimiteaza normalul de fantastic, delimiteaza ignoranta de reusita ori bunul simt de nesimtire. De fapt curajul este reprezentat de o clipa. O clipa in care conform unor impulsuri declansam actiuni ce pot avea impact direct asupra persoanei noastre. Nu vorbesc de curajul eroic neaparat, sau de oamenii care fac lucruri necugetate. Vorbesc de acel curaj de care ai nevoie de a trece prin orice situatie. E dorinta de a reusi, dorinta de a merge mai departe, dorinta de a nu regresa. Dorinta de a trai cu bune si cu rele avand demnitate si fruntea inainte indiferent de ce ni se intampla. In ziua de azi iti trebuie curaj la fiecare pas… pt ca viata e o jungla notorie in care dai piept unor provocari si intamplari incredibile. Asta zi de zi. E important sa ai curaj sa faci alegeri, e important sa ai curaj sa risti pt a avea de castigat, e important sa ai curaj sa daruiesti si sa primesti, sa ai curaj sa traiesti asa cum iti dicteaza caracterul. E important sa ai curaj sa iti iei o cafea de la automat, pt ca nu stii cu siguranta ce contine ea. Trebuie sa ai curaj cand spui buna ziua caci s-ar putea sa fi luat peste picior sau sa fi privit extrem de rece. Iti trebuie curaj sa-ti faci o rata, un credit sau sa iti bagi banii intr-o banca. Asta pt ca in Romania niciodata nu stii cine cui si cum da tepe. Iti trebuie curaj pt a iubi. Iti trebuie curaj pt un One Night Stand.. s-ar putea sa dai de cine stie ce chestie ciudata sau sa fi acaparat intr-u totul. Iti trebuie curaj sa zambesti pt ca ai putea fi considerat naiv deplasat sau chiar nebun. Iti trebuie curaj sa te urci in autobuz – poti fi jefuit sau bruscat. Iti trebuie curaj sa gandesti sau sa ai idei – s-ar putea sa fi judecat pentru asta.

Asadar curajul e cuvantul zilei… sa speram ca aveti curaj sa aveti curaj astazi !

Trifoi si fata de batran !

…se auzea vantul alinand si mangaind frunzele fragarului in amurg. Meritau asta dupa ziua torida ce trecuse. stateam tolanit pe patura si la fiecare miscare se auzea fosnind fanul de sub mine. Mai fornaia din cand in cand Gheorghita calul vecinilor. Am adormit intr-un final privind la stele prin crapaturile largi ale surii. A doua zi dis de dimineata m-am strecurat in bucataria din spate a bunicii si mi-am bagat ghearele in cratita cu lapte. Imi placea smantana de deasupra la nebunie. As fi facut orice sa o savurez zi de zi iar faptul ca disparea “pe ascuns” ii dadea parca un gust infinit mai bun. Am pornit de unul singur cu prastia in buzunar pe dealuri. La brau imi legasem punga cu “gugale”. Era o punga din piele de porc in care adunasem din apropierea garii pietre mici rotunjite de vreme. Trageam cu prastia in tot ce aparea in cale.
Sa tot fi avut pe atunci vreo 10 ani. Umblam descult iar seara imi curatam talpile de aschii cu acul si ma spalam in vanita. Lasam in ea spuma neagra. Sus in deal se aciuiase deja la “rupt de cucuruz” o mana de oameni. Erau vecinii dinsus de curtea noastra. Printre ei o fetita cu parul balai si ochi de azur. Ioana. Isi petrecea ca si mine vacantele de vara in sat. Mi-o aminteam din vacantele trecute in care ne jucam impreuna pe rapa.
- Pui de sas ! Sira-i acas’ ? Nu fugi de-i zici sa vie sa ne-ajute ? urla vecinul.
Am zambit spre Ioana ducand mana la ochi sa ma protejez de soare si sa o privesc mai bine.
- Ba da taica Marin. Fug acum dar o lasati si pe Ioana sa vie cu mine ?
- Apai sa vie copile ! Meri Ioana de cere ajutor la vecinu.
Am luat-o la fuga spre casa bunicilor cu prastia intr-o mana si cu Ioana de cealalta.
Copii lui Marin se stabilisera in Sibiu, dupa cum povestea bunica. Baiatul era medic iar fata lucra la primarie. O aduceau pe Ioana dar nu stateau doar cateva ore, fiind prea ocupati sa-i mai ajute pe batrani la treburile campului.
Dupa pranz ne-am intalnit pe strada si am plecat ca de obicei sus pe deal la observator. La cateva minute de el era stejarul sub care ne asezam mereu iar cateva terase de porumb mai jos erau si cativa nuci din care adunam noi cu toti pustanii de pe ulita la vremea lor. Ne-am asezat si acum sub stejar sa ne odihnim. La un moment dat am tasnit in sus prinzandu-ma de prima craca a batranului ghindar si din cateva miscari am ajuns in frunzaris. Ioana se ridica si se apropie de o tufa de trifoi.
- Se vad lacurile de aici Ioa..
Nu-mi raspunse. Cauta atent in tufa de trifoi.
Am scos briceagul din punga cu gugale si am taiat un ciot uscat care avea o forma ciudata. Semana parca unei fete de batran, lunguiata si zbarcita. Am “retusat-o putin accentuandu-i ochii si gura…
- Hai coboara ca am gasit ! urla de jos Ioa
Din cateva miscari am fost jos langa ea. – Ce-ai gasit ?
- Uite : si intinse manuta lasand sa se vada un trifoi cu patru foi. – Ti-l dau tie ca amintire ! Il vrei ?
- Da.. am ingaimat.
Am lipit trifoiul de ciotul de lemn. L-am strans bine si am coborat in sat. Ajuns acasa bunica m-a intrebat ce-am adus si i-am aratat cele doua achizitii. A luat trifoiul, a intrat in casa si in cateva minute s-a intors cu un colt de coperta de carte transparenta, cum se dadeau la scoala pe vremuri. Bagase trifoiul in ea si mi l-a intins.
- Poarta asta cu tine ca-ti aduce noroc nepotu’ lu’ buni.
Am privit cele patru frunze cateva minute bune in timp ce infulecam din castronul de visine lasat de bunica pe marginea verandei.
…
…
Au trecut ani de atunci, multi si plini de alte viziuni ale vietii, de alte evenimente si de alte lucruri dar nu atat de expresive precum momentele copilariei. Acum cateva zile un eveniment nefericit m-a adus iar in casa bunicilor. In curte aparuse si Ioana… plansa si imbracata in negru. Am intrat in bucataria pe cre o stiam de atat amar de vreme si intr-un moment linistit mi-am aruncat privirea prin lucrurile bunicii. Mi-a crescut inima de parca ar fi impins cineva dinauntru incercand sa iasa la iveala. Era coperta cu trifoiul. As fi vrut sa-i multumesc ca l-a pastrat, as fi vrut sa-i spun cat de mult inseamna asta pt mine. Dar ea era intre florile raiului deja. M-am uitat prin restul lucrurilor cautand parca fata de batran… nu l-am gasit dar am realizat ca e… precum in viata… trifoiul presat si uscat il gasisem.. aveam norocul si amintirile frumoase dar fata de batran disparuse… ca si ea.

“Trecutul e hrana viitorului… dar a trecut”

Era un moment de gheata… lasasem cartea din mana. Nici macar nu mai stiu care din paragrafe imi montase panza de paianjen pe ochi. Priveam in gol gandindu-ma la trecut. In ziua asta ma legasera o gramada de cuvinte si de oameni de ceea ce se afla in trecut.
Ultima perioada din viata mea era luminata doar de dorinta de a merge mai departe in viata. Stateam lungit pe pat intr-un cot si simteam deja furnicaturile acelea specifice in mana. Mi-a revenit imaginea tintuita pe cutiile mele. Erau cutiile in care mama mea adunase tot ce aveam in capitala in casuta mea. Plecasem atat de repede fara sa ma uit inapoi sau sa cuget prea mult la decizie. S-a dovedit o decizie cu folos. Dar asta nu insemna ca eu las totul in trecut si uit paginile cartii mele. M-am ridicat si m-am repezit asupra maldarului de cutii din coltul camerei. Rupeam bucatile de banda adeziva cu furie parca, nestiind insa ce sa caut in ele.
Prima cutie.
Avea pe ea scris cu scrisul melodios al mamei.. carti si prostii. Am desfacut-o am aruncat pe pat cei trei mutzunachi si prima carte din maldar era Magicianul. Am zambit… era o mare parte din sufletul meu in cutia aceea. Am rasfoit timp de cateva zeci de minute aproape toate cartile din cutie. Erau enorm de multe si le citisem pe toate. Am realizat cat de bogat sunt dupa anii care-au trecut.
Am impins prima cutie deoparte si am trecut la a doua.
Pe eticheta scria prostii 2.
Am deschis-o. Inauntru asezate randuit alte cateva cutii. Am scos una din ele si deschizand-o am inlemnit. Mi-a cazut o lacrima peste restul cutiilor… Am scos poza am sters-o de praf si am asezat-o pe barul din bucatarie. Mi-a venit in minte faptul ca noua mea prietena s-ar putea supara daca o vede. Dar mi-am spus ca am sa-i explic ca o poza nu poate afecta cu nimic povestea noastra. Iar depozitarea ei in fundul unui dulap nu poate schimba trecutul. Era poza Luizei. In aceeasi cutiuta albastra erau legitimatiile mele, cateva cartele telefonice colorate adunate de-a lungul timpului si un plic plin cu scrisori. L-am desfacut si am luat prima scrisoare din teanc. Cu fiecare cuvant am simtit in cerul gurii gustul acela de mucegai pretios. Gustul de amintire ce dainuie in timp. Mi-a mai picat o lacrima blurand cateva randuri de pe scrisoare. Am mai scos apoi vederile de la tatal meu, cateva poezii scrise in timpul liceului, o agenda mica in care obisnuiam sa-mi scriu gandurile acum o vreme, mapa mea din primul an de facultate, un ceas vechi de noptiera pe care-l primisem de la mama la 18 ani, cutia de trabucuri cu care venisem din Germania si pe care le savurasem cu Ovidiu… cateva scoici, o droaie de discuri, multe alte chestii marunte si alte poze ale colegilor sau a prietenilor.
Ma invadase trecutul. Plangeam. Ca un copil care nu intelege de ce nu poate avea totul. As fi vrut sa pot fi in toate locurile ce se regaseau in acele cutii. Cu fiecare persoana in acelasi timp. Sa ii simt aproape si sa le spun cat de mult au insemnat pt mine. Am desfacut fiecare cutie admirand tot ce agonisisem in ultimii ani. Am parcurs toata istoria mea… ciudat.. dar incapea in cateva cutii; daca as fi indoit un pled in doua as fi reusit sa le acopar. O jumatate de viata in cateva cutii. Apoi am inceput sa rad. De unul singur ca nebunii aceia pe care-i vezi la geamurile spitalelor de lunateci. M-am oprit. Am oftat si m-am gandit la Postul cu Ciobul Pierdut.
Am inchis cutiile lipindu-le cu banda adeziva si mi-am zis… “Trecutul e hrana viitorului… dar a trecut”

Karina

……..intre cerculetele create de prima picatura de ploaie … se ridicase o coroana de apa. Ultimele zile nu sadisera decat seceta si plictiseala. Fusese toata ziua cald si naduseala. Ca de obicei inainte sa ploua. Se innorase in cateva minute iar cerul arata acum de parca ar fi primit o sentinta extrem de grava. Trebuia sa planga, trebuia sa ocarasca pe cineva. Trebuia sa se descarce. Cazuse prima picatura nascand acea coroana pt cateva zecimi de secunda si apoi disparu in aceeasi masa de apa miscata acum dupa multe zile. Apoi se auzi un tunet infundat… si incepu usor sa picure schimband intreg decorul intr-unul cu picatele.
Nu zarise fulgerul dar fusese aproape cu siguranta… simti o adiere de vant si isi intoarse privirea in directia opusa lacului. Putinii pomi de pe deal erau frunzariti deja. Se putea observa asta de la distanta. Se ridica incet de pe malul apei. Stranse boceluta si isi aranja parul castaniu intr-un coc lasand doar doua suvite de dimensiuni diferite sa curga de pe fiecare tampla. Avea ochii negrii si buzule tuguiate. Rosii ca merele padurete pe care le gustase inainte sa ajunga la lac. In boceluta mai avea ramasitele gustarii pe care o luase in graba de pe masa din bucatarie, un hanorac albastru captusit bine si o pelerina. le luase cu ea banuind ca vine ploaia.
Venea odata pe an la cabana si mereu prindea perioada cu seceta. Se nimerise ca de fiecare data sa aiba stabilita plecarea cu o zi dupa ce venea ploaia. Isi spunea in gand ca locul acela se supara intocmai pt plecarea ei. In afara casei la care venea ea, pe o raza de cativa kilometrii nu se afla decat o cabana mare unde locuia o familie de padurari. Batranul Harry, despre care lumea spunea ca ar avea vreo 90 de ani, Smith un tip de vreo 50 de ani cu sotia Katy si fiul lor de 24 de ani Mike. Mai aveau un catel schiop de o labuta. O pierduse pe vremea cand mina de dupa deal era inca activa ranindu-se la un macaz. In orasul de langa mina nu mai ramasese mai nimic. Utilaje vechi si ruginite, cateva schele de metal, cateva zeci de cladiri si case parasite. Oamenii luasera cu ei mai tot ce se putea lua si se mutasera cu 60 de kilometrii mai jos intr-un oras mai maricel ce avea legatura cu calea ferata. Upper Town.
Era al 10-lea an consecutiv cand petrecea mai bine de 2 saptamani aici sus la lac. Stia fiecare petic de mal si fiecare cotlon al casutei. Prima oara venise cu tatal ei.. care murise acum 7 ani inainte sa inceapa ea studiile. Acum terminase, se angajase intr-o companie multinationala si lucra la un nivel extrem de bun. Mostenise probabil abilitatea de a retine numere si de a face calcule de la mama ei pe care nu o vazuse niciodata dar despre care tatal ei spunea ca ar fi fost un excelent matematician. An de an venea aici in coltul acesta de rai.. uitat de lume si de civilizatie. An de an curata praful adunat in 4 anotimpuri si se relaxa cateva zile savurand peisajul si linistea muntelui. Il aducea si pe Athos cu ea, Hasky-ul ei. Il primise cadou de la tatal ei inainte sa moara. Avea impresia ca o parte din parintele ei se pastrase in catelul acesta pe care il iubea atat de mult. Uneori, cand veneau la cabana Athos lipsea cu zilele… isi lua portia de libertate prin padurile din jur si se intorcea apoi plin de scaieti si pricajit dar cu ochii sclipitori. Se vedea mostenirea unei specii atat de fioroase in el….
Scoase pelerina la timp si isi acoperi capul cu gluga. Grabi pasii spre casuta, pe veranda il vedea pe Athos care pazea onorat asezarea mirifica. Ajunse cand se porni urgia. Furtuna de-a dreptul. Clopotei prinsi pe veranda faceau un taraboi imens de parca ar fi fost instrumentele unei orchestre, iar natura le era dirijorul. Karina se aseza pe balansoar cu Athos alaturi si privea lacul asaltat de miliarde de picaturi de apa…
…Intra in casa si aprinse lampa. Nu exista electricitate si folosea cateva lampi cu petrol pe care le aprindea in fiecare seara. Lumina difuza si tremuratoare ii mangaiau inspiratia. Se apropie de masuta mancata de termite, mangaie copertile de piele roasa a jurnalului apoi il deschise. Scria aproape zilnic cateva pagini. Despre dragoste, despre Athos, despre oamenii intalniti in cursul anului ce trecea, despre toate evenimentele importante din viata ei. Nu scria decat aici si in fiecare an se bucura recitind viata ei. Zambea la micile desene stangace pe care le schita la inceputul fiecarui capitol, ca apoi sa astearna iar rauri de cerneala in cuvinte scrise bucalat si melodios. De data asta scria despre fostul ei iubit. Il descrise in amanunt iar apoi povesti despre piata in care se cunoscusera:
“Se auzeau aripi din toate partile, zburau porumbeii atrasi de semintele aruncate de localnici sau turisti si in fundal imi canta susurul apei din fantana arteziana. Ma asezasem pe bordura cu paharul de carton in palmele facute caus si sorbisem din cafeaua aromata. Avea parca mai mult farmec in mijlocul pietei. Vedeai tot de aici. Fiind o ora matinala puteai observa localnicii grabiti sa ajunga in magazine sau pe terasele unde isi castigau painea. Chiar in fata un tanar mustacios si imbracat extrem de galant aranja fete de masa purpurii si servetele albe. Erau in ton cu intreg localul. Remarcasem terasa si micile amanunte de cu seara cand acelasi tanar aprindea lumanari din acelea scumpe “invelite” in sticla mata, spre deliciul clientilor romantici. Alaturi, un batranel cu parul alb si imbracat in camasa alba cu vesta de doc, curata vitrina magazinului de antichitati. In vitrina, pe raftul acela imens te puteai pierde. Gaseai de la posete de argint pana la tablouri scorojite de vreme sau cutii din lemn de trandafir sculptate manual de artistii necunoscuti ai speciei. In apropierea mea un maturator saluta florareasa. Era o doamna la vreo 45 de ani despre care propietara pensiunii in care stateam spunea ca e singura si ca nici nu se va marita vreodata. Gatita foc intr-o rochie orange si o esarfa de un rosu sangeriu, pasea grabit lasand ecoul tocurilor sa sacadeze intreg platoul acela de poveste in care ma aflam.”
Se opri, puse capacul stiloului, se ridica si scoase dintr-un dulapior prafuit o cutie. “Cigars” scria cu litere de-o schioapa pe ea. Nu fuma decat in perioada in care se afla aici probabil lasand libertatea pustiului sa-i inunde obiceiurile. Isi aprinse tacticos un trabuc iar fumul se raspandi in incapere trasand umbre dragonice pe tavan si pe pereti. Isi relua cursul amintirilor:
“M-am ridicat de pe bordura si m-am indreptat spre libraria pe care o remarcasem cu o zi inainte. Aveam de gand sa cumpar cartea veche pe care o descoperisem in vitrina. Era deschisa la mijloc la o pagina unde un desen colorat infatisa o casa singuratica. M-a adus cu gandul la casuta mea si la locul pe care il indragesc atat de mult. In desen, in marginea de jos aparea si o fata de pisica.
- Merge si o pisica desi imi plac cainii ! mi-am spus atunci…
Am ajuns in fata librariei si cand sa intru pe usa mare de lemn cu geamuri murdare se auzi o voce patrunzatoare:
- Buna dimineata lady !
- Buna dimineata… am raspuns cu jumatate de gura.
- Atat de matinala ? nu strica la ten ? facu strainul pe interesantul.
- Ba dimpotriva, somnul excesiv provoaca cearcane domnule …?..
- Sa inteleg ca nu dormiti deloc .. domnisoara ? Si odata cu aceste cuvinte duse sugestiv degetele la ochi trasand conturul lor extrem de fin.
Am intrat amandoi in librarie, el s-a indreptat catre tejghea si a intrebat afisand un zambet larg:
- Cu ce va pot servi lady ?
- ..stiti cartea din vitrina..
- Aaa „Casa Singuratica” ! Exclama el. Mi-a schimbat viata.. ingaima lasand sa iasa la iveala o urma de nostalgie combinata cu tristete.
- As dori sa o cumpar.. daca e de vanzare.
- Pai, e expozitionala dar daca v-a atras inseamna ca soarta e cea care hotaraste.
Ridica de sub tejghea un instrument cu pene tocite cu care indeparta in cateva secunde praful de pe paginile cartii. O ridica cu grija ca si cand ar fi fost un artefact extrem de pretios si o aseza pe tejghea. Trase o scarita cu trei trepte din lemn, pasi pana pe ultima treapta si culese de pe rafturile superioare o cutie colorata. Aseza cartea in cutia plata, o capsa si spuse:
- Sa incepeti cartea la rasaritul soarelui. Veti zambi intreaga viata cu gandul la momentul in care ati citit primele randuri.
- Va multumesc din suflet a fost raspunsul meu !
A doua zi dimineata am repetat plimbarea prin piata cu fantana arteziana. Am trecut prin fata librariei, unde spre mirarea mea erau trase obloanele iar pe usa trona un lacat greu.
- Oare ce s-o fi intamplat astazi ? M-am intrebat… Acelasi lucru s-a repetat si in zilele urmatoare lasandu-mi impresia ca totul fusese un vis rural ce s-a stins brusc. Libraria nu s-a mai deschis pana la plecarea mea din oras.
In ultima zi am predat camera inainte de pranz. Nici in dimineata aceea nu zarisem pe nimeni la librarie. Am cumparat toate chitibusurile din raftul pensiunii pe post de suveniruri, am platit cameristul sa ma ajute cu bagajele pana la gara, si am parasit mirifica piata. Nu am mai trecut niciodata de atunci prin locul acela. Poate ca nici nu o voi face ! Imi place misterul intamplarii.
Lasa stiloul din mana si desena pe pagina lasata libera o carte, ce-i drept cam stramba, apoi o hasura gradat pt a amplifica ideea de vechi. Stinse trabucul pe jumatate, se ridica iar odata cu ea si Athos, apoi micsora flacara lampii si se cuibari in pat. Zambea inca gandindu-se la „Cartea Singuratica” si la faptul ca inca nu o citise…

Bum !

Batea vantul. Il auzea suierand pe gemuletul acela marunt din bucatarie. Ea il implorase luni intregi sa-l zideasca… dar nu o bagase in seama. A dat mereu din cap ignorand vocea ei suava. Pe masa in fata lui statea de cateva zile bune o pata de bautura. Se uscase pe sticla si patase intr-un hal fara de hal coltul servetului alb. Cat era ea in casa erau mereu curate. Si servetele, si hainele, si podelele, si vasele… acum in bucatarie trebuia sa dai cu tarnacopul sa treci printre vase, mucegai si panze de paianjen.
Privea in gol lasand lumina obscura a lampii din colt sa-i joace feste imaginii. Jaluzelele tremurau in ceata si prin aer se zbataia o musca extrem de stresanta. Nici nu stia daca o sesizeaza sau daca o ignora. Era pierdut. O mana o tinea pe pieptul gol si isi presa pielea in dreptul inimii. Ar fi vrut sa scape de durerea aceea. Ar fi smuls o din piept cu tot cu radacina si ar fi curatat locul sa nu mai ramana pic de samanta din ea. Dar nu putea… Il durea. Ii era atat de dor incat fiecare materie din incapere ii amintea de ea. O pierduse… Nu putea trai cu gandul asta. Se ridica brusc exact cand la radio incepu piesa Road To Hell. Pt o clipa ii aparu in coltul gurii o felie de zambet. Extrem de subtire… caci se topi. Se indrepta catre bar.. deschise usitele raftului de dedesubt. Brusc incepuse sa auda tot. Musca… acele ceasornicelor din toata casa, piesa din fundal, vantul, apa picurand in ligheanul din baie, vecinii care mancau in familie deasupra. Se pierdura toate sunetele si ramase sunetul ceasului de pe perete. Tinea deja arma in mana. Rece. Fina. Frumoasa. Impecabila. Asa cum trebuie sa-i stea unei bucati de metal ce e capabila sa ia viata intr-o clipa. O baga in pantaloni, lasang piedica trasa. Se misca in reluare pana la baie, o puse la oglinda si se baga sub dus. Mai intai rece ca gheata, apoi fierbinte. Lua apoi arma, o puse la tampla si striga Te iubeeeeeesc!!!!!!!!!!!!!!!!!
BUUUUM ! …
Si fumul se ridica odata cu sufletul lui ravasit…

Ne-am nascut ca sa murim.

Ne nastem cu totii din instinctul de perpetuare a speciei..
Ne nastem din dragoste, din placere, din atingere, din sudoare si din gemete.
Ne nastem prin chinuri si suntem in aceeasi masura iubiti.
Crestem, ne dezvoltam, evoluam, invatam, excelam… lasam in urma mosteniri fizice, financiare, spirituale si intelectuale.
Iubim arta, o apreciem, o preaslavim. Iubim oamenii din jurul nostru, credem in familie si in prietenie.
Iubim viata si din plin sa traim.
Luptam impotriva principiilor ce ne supun, luptam cu stiintele ce aduc doar chin.
Scriem, cantam, gatim, urlam, plangem, radem, desenam, construim, citim, iubim, ne certam, exploram, calatorim.
Dar intr-un final … parca lasam in urma tot ce pretuim.
Ne e sortit sa trecem.
Caci Ne-am nascut ca sa Murim.

Cosmar
Din ciclul vise de insomniac.

In general am avut cam aceleasi cosmaruri din copilarie pana acum.
Nu am mai avut de foarta multa vreme unul.
De data asta era unul nou, si terifiant.
M-am visat inchis intr-o cutie de inox.
Suna crunt de funny la prima auzire… Dar nu va doresc asa ceva… chiar de-mi sunteti dusmani.
Era intuneric si in tavanul cutiei era o gaura. Era inalta de circa 3 – 4 metrii, 1 metru patrat baza. Inox… tocmai pt a nu avea aderenta..
Am tot incercat sa ma urc folosindu-ma de brate si picioare, dar aluneca al naibii peretele. Am incercat sa ma folosesc de colturi.. nici o sansa. Intr-un final am renuntat.. ma priveam oglindit in perete. Aveam fata schimonosita de teama. Cearcane imense si imi crescuse o barba de parca tindeam catre o cariera de preot. La un moment dat prin lumina de deasupra a trecut o umbra. Nu am apucat sa vad ce era, dar am inceput sa tip. Heeeeeiiiii ! Scoate-ma de aici. Cine sunteti ? ce vreti de la mine ? ca fiecare om disperat. Nu am apucat sa tip tot ce aveam de tipat ca din baza cutiei a inceput sa intre apa. Am inghetat. Se ridica cate un milimetru la 3 – 4 secunde. Era rece ca gheata. Mi s-au invinetit picioarele. Asteptam sa urce pt a urca odata cu apa pana la gaura din tavan. Tzeapa ! s-a oprit la circa un metru jumatate .. suficient cat sa ma tina in apa in cea mai mare parte. Imi inghetau muschii si imi amortisera toate incheieturile. Nu ma puteam misca. Brusc s-a deschis baza lasand dedesubt doar un grilaj extrem de subtire prin care apa s-a scurs in cateva secunde. Nu puteam vedea prin ochiurile grilajului decat un put cu apa. S-a inchis baza prinzandu-mi degetele intre trapa de inox si margine, caci incercasem sa trag de ea. Mi-am scos degetele presate de acolo.. sangerau. Apoi au inceput sa cada de sus din gaura niste sfere mici din metal ce aveam montate zeci de ace pe fiecare dintre ele. Incercam sa ma feresc dar unde dracu sa te bagi ? fiecare sfera care ma atingea imi lasa cate 20 – 30 de intepaturi. Ma durea corpul ingrozitor.
S-a oprit. Eram descult si nu ma puteam misca. Imi era frica sa nu se umple golul unde aveam talpile … nu as fi avut unde sa calc.
Apoi brusc au inceput sa se stranga peretii. Incet dar impingand sferele acelea cu ace in sus si presandu-mi fiecare bucatica din corp..
M-am trezit urland si gafaind.
Nu cred ca m-am mai bucurat vreodata in halul asta ca m-am trezit…

Trecusera ani de-atunci 2

O stranse in brate peste tejghea nereusind sa-si stapaneasca hohotele de plans, apoi iesi navala din magazin alergand pe chei pierzandu-se in ceata.
Era prea tarziu…
Trecusera ani de-atunci.

Se opri in capatul cheiului, i se inmuiasera genunchi ca doua paie umezite.. cazuse parca secerat lovindu-si rotulele de praful rece al cheiului. Isi tinea fata in maini si printre degetele arse de soare se scurgeam lacrimi. Lacrimi ce oglindeau fiecare secunda din viata pe care si-o dorise. Nu stiuse nici o clipa ce lasa in urma, privise mereu doar inainte pandind tarmul ce se micsoreaza si se scufunda in mare ca un casalot greoi. De data asta isi facuse curaj si vru’ sa indrepte lucrurile… dar era prea tarziu.. trecusera ani de-atunci.
Ceata disparu, deschizandu-se sugestiv parca intocmai precum o poarta ce dadea pe aceeasi straduta. Isi potoli lacrimile si porni agale inspre magazinul de ciocolata, framantandu-si mainile ca atunci cand avea sa incheie cine stie ce troc intr-un port uitat de lume intr-o moneda necunoscuta.
Se opri la cativa stanjeni de intrare gandindu-se cum sa explice, ce sa spuna, cum sa justifice lipsa lui…
Isi facu’ atat curaj cat sa paseasca inauntru. Ingheta o clipa, apoi se aseza la masuta din lemn din colt. Avea aceeasi varsta ca si fiica ei. Era la fel de stilata cu colturile rotunjite si sculptata de mana. Sub sticla de deasupra avea gravata o scena dinntr-o batalie, iar pe luciul picioarelor erau scoase in relief 4 feluri de sabii. Pe fiecare picior cate una, din culturi diferite.
La tejghea purtau o discutie doua doamne cochete. Una dintre ele se sprijinea intr-un baston din lemn de cires iar pe maciulie avea indesat un cap de tigru din argint.
Privi in jurul lui. Incaperea nu se modificase foarte mult. De fapt era inpartita in aceeasi schema. Cu tejgheaua pe o latura si un colt, fereastra lasata libera pt. ca trecatorii sa poata fi ademeniti de izul si de farmecul locului. Fata il privea deja de cateva minute bune dar isi pastra respectul fata de doamne pana acestea se hotarasera sa plece. Sterse o pata proaspata de pe tejghea, apoi disparu dupa usile balansate pt cateva secunde. Aparu cu o tava pe care asezase o carafa si 2 pahare. Se aseza pe scaunul vecin si umplu unul din pahare, apoi pe celalalt. Nu scoase un sunet lasand linistea sa apese in cautarea unui raspuns. Apoi privi cu ochii ei de vrajitoare in ochii lui si spuse:
- Esti tatal meu. Mama mi-a spus mereu ca va veni o zi in care te vei intoarce.
…
- De ce nu spui nimic ?
…
- Bine.. haide bea putina limonada si racoreste-te. Probabil esti insetat.
El o privi lung… nu isi putea despletici limba. Era extrem de bucuros si extrem de trist in acelasi timp dar nu putea scoate nici macar un multumesc.
Intre timp in incapere intra un domn, sa tot fi avut vreo 25 de ani, si isi scoase palaria respectuos. Ea ii lua haina si il saruta scurt.. stanjenita parca de prezenta noului venit.
- El e Jaques.
Mirat de aparitie se ridica si intinse mana arsa de soare prietenos catre tanar.
- Piere… incantat.
…………………………………
Seara ii gasi la lumina unor lumanari inalte si groase ce parea ca nu se mai termina, cu o sticla de vin pe care Jaques o alesese cu mare grija din colectia lui proprie, depanand amintiri si povesti din trecutul fiecaruia…

(va urma)

Padurea Vorbeste

…Printre jaluzele intrase o raza ratacita de soare.. oglindita din parbrizul unei masini. M-am ridicat si am pus ca de obicei mana pe telefon. Era 7:02. Prea devreme… Mi-am spalat ochii desi as fi vrut sa mai dorm. Am bagat o cana cu apa in cuptorul cu microunde si intre timp am aruncat hainele pe mine.
Privind pe geamul deschis la marginea padurii am auzit freamatul ei. Soaptele diminetii rostite de batrana padure. Cate lucruri nu auzise ? Cate lucruri nu vazuse ? cate generatii o perindasera ? cate razboaie nu s-au dus in ea…
…As fi vrut sa vorbesc cu ea.. sau cel putin sa imi poata povesti despre toate astea. As fi ascultat fara un scancet fiecare poveste pe care ar fi spus-o. Am sorbit jumatate de cafea dintr-o inghititura si am iesit. Am urcat bordura inalta lasand roua de pe iarba sa-mi ude incaltamintea. Am urcat pana in marginea padurii. M-am intors si am privit la Brasov. Frumos oras… mi-am inchipuit ca sunt un Stejar de 400 de ani.. si am incercat sa-mi imaginez pe fast forward cat de mult s-a schimbat peisajul in viata mea. Vedeam anotimpurile fugarindu-se .. la inceput noaptea se vedeau doar cateva luminite in vale. Apoi odata cu trecerea timpului se inmulteau. Se rasfirau la baza muntelui urcand din ce in ce mai sus si se imprastiau pe o suprafata din ce in ce mai mare. Apoi in zare au aparut alte luminite.. erau casele din satucurile alaturate. Odata cu trecerea timpului s-au unit si s-au dezvoltat … iar acum devenise un urias cladit din lumini si luminite ce-si intindea bratele printre munti.
Am intrat in padure si am inaintat cateva zeci de metrii pe prima poteca gasita.
M-a simtit padurea si mi-a trimis o adiere. Odata cu ea vuietul padurii.. de parca ar fi spus ceva concret. Apoi se auzira pasarele si undeva in departare sursurul unei ape. Undeva pe malul unei adancituri statea extrem de dubios o buturuga ciudata. Avea o forma ca fata unui batran padurar. Cu barba deasa.. reprezentata de muschii verzi, doua gauri ce sigur ar fi fost ochii bulbucati si taraganiti de vreme , si un ciot ros si el de apa si vant pe post de nas.
- Salut.. mi-am spus in gand !
Si am simtit a doua oara adierea de vant.
- Padurea Imi Raspunde.. mi-a fost gandul razlet.
In clipa urmatoare am auzit o ciocanitoare si alte cateva pasari fredonand triluri matinale la unison. Unele dadeau tonul cantecului,altele continuau iar ciocanitoarea tinea ritmul orchestrei.
- Padurea chiar canta.. mi-am spus.
Ma bucuram ca am lamurit ceva in dimineata asta…
Nu e nevoie de cuvinte pt. a spune o poveste…
In felul ei etern … Padurea Vorbeste

O Ghinda

In universul asta infinit exista lucruri atat de mici si atat de neinsemnate ca dimensiune si ca timp de existenta incat e posibil sa traim o viata de om si sa nu realizam cat de mult ne pot schimba ele.
As porni de la intrebarea cat de mult te poate influenta o ghinda ? Majoritatea se vor gandi la celebrul film de desen animat Ice Age. Dar e vorba de fapt de o poveste frumoasa de dragoste ce isi are radacinile in trecut dar care s-a declansat atunci cand ghinda si-a facut aparitia in mainile lui intr-un mod neinsemnat si banal fara a semnala scopul ei in destinele fiecaruia. Se plimbasera o buna bucata de vreme pe coama dealului si se oprira in mai multe locuri. Aici au povestit despre cele ce au trecut si cele ce vor fi… s-au tachinat si s-au inghiontit dar cu sufletele luminate de prezenta celuilalt. Intr-un moment scris cu siguranta in cartea lor, el se apleca si ridica ceva dintre frunzele asternute la baza unui stejar. O intreba:
- Stii sa fluieri cu ghinda ? ea raspunse ca nu… El prinse caciulita ghindei, caci despre ea e vorba de fapt, intre cele doua degete mari ale mainilor, isi facu mana caus si sufla cu buzele tuguiate prin spatiul ramas intre degete si marginea ghindei. Sunetul puternic se auzi cu ecou in padure si peste intreg dealul ingalbenit de soare… ea clipi apasat la auzul suieraturii.. dupa cateva secunde el isi duse din nou ghinda la buze dar ea nu-l mai lasa sa fluiere. Se apropie repede de el si il saruta. Isi apasa buzele fine pe ale lui inchizand ochii stransi ca si cum ar fi asteptat momentul asta un secol. El zambi si o saruta patimas simtind la maxim magia momentului. Inchisera ochii si lasara intreg decorul sa se invarta, el privea parca intreaga scena de sus si vedea cum freamata padurea salutand clipa si deznodamantul. Isi aminti ca acum multa vreme isi dorea cu ardoare acest lucru dar viata le-a urlat sever ca nu era momentul. Dar uite ca venise… iar micul obiect declansator era o banala Ghinda.
Petrecura intreaga dupa-amiaza impreuna urmarind fiecare sclipirile din ochii celuilalt, imbratisandu-se cat pt un an stiind ca foarte curand aveau sa se desparta iar… si timpul .. ori destinul … nu este nici macar acum de partea lor. Vor pastra amintirea asta ca pe un rubin gasit in pamant, curatat si asezat intr-o cutie de catifea… o vor pretui si vor zambi de fiecare data cand razele de lumina ce trec prin piatra asta rosie si pretioasa le va brazda fata inrosind obrazul buzele si ochii…
Vor stii mereu ca simbolul acelui moment si pecetea sentimentelor dintre ei este fara doar si poate o Ghinda !

FRICA
Din ciclul ganduri de insomniac.
(initial postul se numea Depresie.. dar mi-a trecut..)

(Ieri)
In coltul patului sta stramb farfuria…
Pe ea printre firimituri in proces de uscare un sandwish cu sunca si cascaval. Alaturi o sticla de pepsi aproape goala. Telefonul acela pitic ce urla din 10 in 10 minute pt nu stiu ce chestie. Imi e tare greu sa il opresc. E departe ! Stau cu capul pe perna si din pozitia in care sunt vad totul intors la 90 de grade. Este singura pozitie in care nu am feelingul acela ciudat. Un feeling pe care nu-l pot intelege. Ma simt ca o scandura.. dar nu una oarecare. Copil fiind ma jucam in pivnita bunicilor. Pe marginea pivnitei inainte sa se termine treptele era un raft. O scandura roasa de vreme si diferite vietati, plina de praf pe care stau asezate “nimicuri”. Dopuri de sticla, un pahar antic din lemn, o palnie din plastic ce avea deunazi o culoare vie.. acum e stearsa si patata de roseata vinului ce a trecut prin ea. Scandura e agatata in doua lanturi ce la randul lor sunt suspendate in 2 cuie cu agatatoare. Mereu mi se parea ca acea scandura face parte din alt cadru decat pivnita bunicilor… atat de ordonata si de aranjata. Asa ma simteam eu acum 30 de minute.. asezat in diagonala patului privind in lumina obscura la obiectele de pe pat. In alt cadru decat cel ce mi-a fost destinat. Speriat de gandul ca nu sunt complet si nici nu voi fi niciodata. Trist.
Pe fundal instrumental – Lily was here…
De cateva zile simt ca am pierdut ceva ce nu am avut niciodata.. Imi gasesc puterea sa zambesc dar nu dureaza prea mult. Imi caut un loc al meu in care sa ma linistesc.. dar peste tot “bate vantul” .. e pustiu. Caut ceva si nu gasesc. Ma afund in starea asta si apare ceea ce evit cel mai mult. Paranoia.
De fapt cred ca e frica… e o frica ce sta ascunsa in adancul vulcanului din mine si de fiecare data cand mercurul senzatiilor mele creste, de atatea ori erupe si vulcanul terifiind si patand rosiatic imaginile din mintea mea.
Asa suntem noi oamenii… Ne-am obisnuit atat de mult cu unele esecuri sau cu nereusitele incat si atunci cand avem in fata idei deosebit de frumoase ce ar trebui apreciate, ne cufundam in analiza si seturi de intrebari… intr-un pesimism cronic… lasand sa treaca lucrurile ce ar putea sa ne faca fericiti.
(Astazi)
Stau in studio.. recitind randurile salvate ieri seara.. imi scutur capul negand orice stare de genul asta. Astazi nu imi va fi frica. Nici de mine insumi, nici de ce va urma si nici de esec. In nici un fel. Pur si simplu astazi accept ca trebuie doar sa incerc mereu, sa caut acele mici si firave lucruri ce-mi pot aduce cel putin pentru o clipa fericire. Azi ma autoconving ca ceea ce trebuie sa fac este sa fiu eu insumi si sa ma straduiesc sa obtin ce-mi doresc doar prin felul meu de a fi. Astazi lupt cu frica.

Vreau.

Ti-as spune ca vreau dar ar fi si prea mult… si prea putin pentru cat se poate.
Ti-as spune da… dar ar insemna multe alte semne de-ntrebare.
As spune va fi de-as stii urmatoarea pagina din carte.
As spune acum de nu as privi doar dintr-o parte.

Dar nu fac toate astea… si nici nu caut motiv pt rabdare.
Nici nu neg nimic, eu doar sufletului ii dau crezare.
Las timpul si viata sa ne impinga intr-o frumoasa cautare,
Poate-om gasi la capat o salvatoare-mbratisare…
Cine stie ?
Poate candva, poate aici, poate acum, poate acolo
voi vrea, vei vrea, va fi si voi gasi motiv…
sa cred, sa sper ca-ntreg ghinionul meu dispare…
Odata cu tendinta ta de-a narui… tot ce apare.

Trecusera ani de atunci.

Trecusera ani de atunci.
Pe fatada cladirii crescuse libera si maiestuasa o planta cataratoare acoperind urmele de gloante din timpul razboiului. La parter acum trona intr-o rama aurita sigla unui magazin de ciocolata. Ieseau diferite arome din interior… si lasau pe fetele trecatorilor cate un zambet. Unii chiar se opreau, adulmecau si intrau sa savureze o bucatica de pacat. Isi aminti cat de mult isi dorea ea sa aiba un magazin de ciocolata.
Se oprise vis-a-vis. Purta o pelerina marinareasca, de sub care iesea gulerul alb de la camasa tivit si albit. Cravata neagra asa cum se obisnuise de-a lungul timpului. La maneci butonii lui unici cu harta unei insule.. butoni ce-i facuse cu ani in urma intr-un port asiatic, la prima lui calatorie peste oceane. Isi lasa pleoapele sa cada ca si cand ar fi taiat franghia ce tinea ancorele unei corabii… lasand sa navaleasca in valurile ochilor lui tone grele de sentimente si amintiri.
Apoi privi stalpul din coltul cladirii si isi aminti ca aici o sarutase prima oara. Isi ridica privirea spre balconul pe care o vazuse in dimineata aceea. O privise minute in sir cum isi piaptana parul negru ca taciunele. Fredona o melodie din repertoriul frantuzesc, si isi freca talpile de marginile aspre ale pragului. Purta camasa lui.. alba. Isi jurase atunci ca o va iubi tot atat cat ii va curge viata prin sange.
…
Trecusera ani de atunci.
Pasi in incinta magazinului si mare ii fu mirarea cand la tejghea o zari pe “ea”. Mai tanara, mai zambareata, cu ochii verzi ca de vrajitoare.
Toate marile pe care le strabatusera nu aveau atatea dileme cate s-au nascut in momentul acela.
- Buna ziua stimate domn ! il primi ospitalier tanara.
- Buna sa va fie inima stimata domnisoara ! raspunse el mirat.
- Cu ce va putem servi ?
- As dori sa vorbesc cu doamna Ivone
Tanara facu’ ochii mari iar ritmul inimii i se mari vizibil:
- Mama a murit acum 2 ani. Dar cine sunteti ?
- Un prieten vechi, raspunse el inghitindu-si nodul ce-i aparuse in gat.
- Imi pare rau, dar insist.. totusi… cine sunteti ? va pot ajuta cu ceva ?
- Nu multumesc.. poate doar sa ma serviti cu o bucata de ciocolata…
- Desigur… incercati specialitatea casei… ciocolata Piere… si intinse tava argintie pe care erau asezate impecabil bucatile lunguiete de ciocolata.
Pe luciul tavii, intre doua bucati se sparse o lacrima sarata ce se ratacise din oceanul de tristete al ochilor lui. Isi aminti o frantura din bucuria ei din acea dimineata:
- daca voi avea magazinul de ciocolata voi denumi unul din felurile pe care le vand, dupa numele tau.. stiai cat de mult te iubesc ? ei bine iata… promit sa fac lucrul asta !
Sterse lacrima de pe tava si isi ridica ochii tulburati spre fata tinerei. Dar in drumul lor la gatul ei observa atarnand de un lantic aurit un buton cu harta insulei. O stranse in brate peste tejghea nereusind sa-si stapaneasca hohotele de plans, apoi iesi navala din magazin alergand pe chei pierzandu-se in ceata.
Era prea tarziu…
Trecusera ani de-atunci.

De la Jar la Scrum e doar o tigara.

Ploaua cu galeata. Farurile si stopurile se distingeau blurat prin parbrizul taxiului desi saracele stergatoare se agitau de zor sa inlature apa. Eram ingandurat. POST MUTILAT! de faptul ca tot ce era frumos in postul asta a fost calcat in picioare .. inclusiv geneza lui ! Sorry cititorilor.

Evadare

Cand lumile intortocheate si patate din juru-mi umbresc zambetele proaspete si diminetile devin nopti polare fara de rasarit si fara de apus…
Cand colbul vremii e imprastiat pe rafturi si pe perete iar barba-mi creste fara doar si poate sucind tabloul tineretii cu josu’n sus si cunoscut-am peste noapte o alta fatza a monedei ce ma simt.
Atunci dintre ciulini, din inchisoarea mea urbana cu garduri din spini, fac pasi uriasi de supraom eliberindu-mi inima ca pe-un rubin.
O piatra rosie ce sta intemnitata intre coltii de argint la gatul unui snob.
Cad si ma pierd, cobor agale printre alge, ating nisipul fin si asezat si ma ingrop la primul val.. simtind doar libertate. O libertate sarata, inspumata si melancolica.
La mare…
Azi Evadez !

Despre Lucruri Sfinte

Se presupune ca “la inceput” ar fi existat o infinitate de suflete sub forma de sfere. Un numar limitat de sfere mici adunate in alte sfere mai mari ce se roteau in interiorul altor sfere imense … la infinit. Un demiurg le-a spart pe fiecare in cate doua jumatati, suparat fiind pe modul haotic in care se grupeaza ori se rotesc, apoi le-a amestecat si le-a redus timpul in care se pot gasi la “durata unei vieti”. Le-a sters si memoria lasand doar instinctul.
Blestemul era unul evident. Fiecare jumatate de sfera va cauta pentru tot restul vietii jumatatea lui, cele doua jumatati ale sferei in care se roteau grupat s.a.m.d.

Asa se face ca o viata intreaga, fie ea chiar si atat de marunta in eternitate, cautam. Interactionam cu jumatati in fiecare loc pe care il strabatem incercand sa stabilim daca sfera respectiva este cea in care ne petreceam in trecut timpul si incercam fiecare suflet sa vedem daca este cel pierdut. Daca este jumatatea noastra draga. Unele sfere sunt extrem de asemanatoare, dovada faptului ca multa vreme avem impresia ca sunt cele pe care le-am cautat o viata. Altele sunt extrem de diferite de ceea ce ar trebui sa fie dar ne atrag, astfel se creaza legaturi… prietenii. Intr-un final ne acceptam destinul si blestemul si ne rotim haotic intr-un univers plin de cioburi, grupandu-ne mai mult sau mai putin cu posesorii altor foi din cartea destinului.

In conceptul acesta perfect al cautarii, lasam in urma creatii artistice deosebit de banale racordat la eternitate… Pictam amicitii, sculptam colegialitate, cantam iubire si construim temple marete din prietenie. Individul limitat la acea cautare sortita va pretui toate aceste lucruri dar va intina definitia fiecaruia cu lucruri omenesti. Va sterge notiunea sfanta implicand cauze, efecte si fapte din lumea lui liliputana si mizera. Nu va intelege niciodata ca ceea ce lasa in urma este de fapt etern si nu poate fi ruinat de nimic din ceea ce ochiul lui omenesc poate percepe, narile pot adulmeca sau mainile pot pipai.
Sufletele astea ratacite nu vor intelege niciodata ca singurul mod de a intemnita acest blestem este mai presus de ratiune. Nu va intelege ca toate astea tin de ceva mult mai evoluat decat banalele reactii omenesti. E ceva sfant, etern si trebuie tratat ca atare.

Ajungem astfel la prietenie asa cum o vedem noi, pamantenii. In cea mai mare parte tine de sinceritate. Se presupune ca trebuie sa fi sincer in orice relatie si sa spui exact ceea ce simti. Dar prietenia nu se limiteaza la atat ! Va trebui sa cantaresi cu deosebita atentie cauzele, consecintele si implicatiile fiecarei fapte sau vorbe rostite. Asta nu din teama de a fi judecat ci pt ca prietenul tau o merita din plin si ar face la fel. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata. O mare greseala in prietenia asta pamanteana este ca esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. E oarecum normal daca luam in calcul blestemul crunt abatut asupra noastra. Dar… exista si exceptii. Exista sfere ce si-au gasit … daca nu jumatatea, cel putin locul potrivit… si traiesc neconditionat alaturi de sferele din jur. Acelea sunt prieteniile cele mai reusite… sunt treptele cele mai inalte din acest quest interminabil pe care-l traim… in rest am vorbi de lucruri sfinte !

4 Piese si doua Betisoare chinezesti.

Deseori atunci cand ajung obosit acasa exista cateva lucruri pe care le fac. Mereu aceleasi mereu la fel. A devenit un fel de ritual de linistire.
Ajung acasa, deschid frigiderul.. imi racoresc gatlejul cu primul lichid pe care pun mana. Scot laptopul il montez si dau play pe repeat unui playlist din 4 piese dupa cum urmeaza : Dan Lacksman`s Alliance – Louxor in Vegas, Andain – Beautiful Things, Faithless – Bombs, Damien Rice – The blowers Daughter …
Arunc hainele de pe mine si raman gol. Aprind 2 betisoare chinezesti. Primul in chestia aia pe care o ador din lemn si cu gaurele, si al doilea in baie (il proptesc intr-o gaurica din perete). Dau drumul la apa fierbinte in cada si in timp ce se umple fumez o tigara si beau un pahar de ceva rece… In timpul asta privesc fumul de la betisorul din camera. Iese foarte ciudat prin gaurele.. incet si sub diferite forme. Imi fortez imaginatia si incerc sa-mi inchipui fete de oameni pe care le observ in fumul acela. Sunt zambarete sau triste, cu cicatrici sau gingase, ciudate sau banale. Nu se rezuma la atat.. vad flori, vad harti perfecte ale continentelor sau vad dragoni.. parca pt a impietrii idea de chinezesc. Toate astea se topesc in neant lasand locul altor forme. Si asta clipe in sir.. totul se transforma in orice pot vedea ochii mei. Ma linisteste enorm ritualul asta.
Intre timp mi se umple cada si las apa fierbinte sa imi incalzeasca fiecare bucatica de corp. Betisorul din baie inca mai arde si intreaga incapere e invaluita intr-un nor de forme si arome exotice… imi inchid in final ochii si stau asa zeci de minute in sir ascultand aceleasi 4 piese. Ieri m-am gandit sa scriu despre asta … mi-ar lipsi enorm clipele respective ! si am scris … despre cat de mare importanta pot avea in viata ta 4 piese si doua betisoare chinezesti…

Nopti Albe
Din Ciclul Jurnalului de Insomniac.

De cativa ani incoace sufar de aceeasi chestie. Insomnie la domiciliu. O sa vi se para ciudat dar asa este…
Ciudat ? veti intreba. Ei bine da. Ciudat !
De ce ?
Pt ca mi se intampla asta atunci cand sunt acasa si cand sunt singur.
Daca sunt altundeva cu siguranta voi adormi imediat ce imi pun capul jos si voi ramane in pozitia respectiva pana ma va trezi cineva. Pot dormi in tren, pot dormi in masina (si se intampla fregvent), dorm in locuri straine, dorm oriunde va puteti imagina exceptie face garsoniera mea inchiriata de langa liceul Hasdeu.
Dar nu mereu. Ci doar atunci cand sunt singur.
Daca am pe cineva langa mine voi adormi fara doar si poate in maxim 15 minute. Dar asa.. singur nu pot. Pur si simplu imi sting toate luminile.. beau ca tot omul de rand si dornic sa-si oblojeasca pleoapele o cana de lapte cald, imi las usa de la balcon intredeschisa sa intre racoare si ma straduiesc din rasputeri sa adorm. Nu pot..
Trec primele 30 de minute si evident aprind lumina. Pun mana pe o carte in speranta ca-mi vor obosi ochii mai mult decat sunt (odata si odata se vor invineti de tot). Se intampla lucrurl asta dar asta nu inseamna ca voi adormi. Voi aprinde un betisor parfumat ca de obicei.. sperand ca de fiecare data ca asta va ajuta, voi desena, voi scrie ceva pe blog, voi urmari inca vreo 3 sau 4 videouri funny, voi mai citi inca vreo 5 sau 6 articole cu titlul atragator, voi face inca un dush si abia aproape de zorii zilei voi pune capul jos pe perna cu folos. Ironia sortzii face ca doar 2 3 ore mai tarziu trebuie sa fiu in picioare. Ma trezesc obosit dar imi trece repede starea… Si uite asa am parte de nopti albe.
Un batran drag mie mi-a spus odata zambind siret prin barba lui carunta :
Tu suferi de singuratate nepoate nu de insomnie.
Acum ascult ecoul acelor cuvinte in fiecare noapte… privesc in jurul meu la fiecare obiect si caracteristicile lui si ma gandesc daca are dreptate. Poate ca da.. dar poate sunt doar Nopti Albe !

Fericirea

.. nu se vede ! Si daca e dureaza Putin. Totul.. e plin de venin !
Spunea un vers hip-hop

Eu am sa incerc sa nu gandesc asa.
Am vazut AICI (desi sunt prea putine raspunsuri) cateva variante. Ce ne face fericiti ?

*cred ca as fii fericita daca as fii ceruta d sotie
*prietena perfect? (în viziunea mea), s? stau într-o cas? pe plaj?, s? am 2-3 copii de care s? m? bucur…
*Intelegre, respect, comunicare. (da .. e fix ce imi lipseste in relatie .. dar .. plm .. asa o am ..). As fi fericit daca le-as avea si pe astea ..
*lucrurile marunte de care ne bucuram in fiecare zi. in frumusetzea unui rasarit, in zambetul persoanei dragi, in primii pasi ai copilului tau…
*“fericirea-i un lucru marunt, e o aripa care vibreaza”… e doar vointa ta de a te impaca cu propriul eu.
*in momentul in care ma trezesc dimineata zambind… (…) Eu vreau sa zambesc

Raspunsuri putem gasi in fiecare notiune ce ne trece fugitiv prin cap. O putem gasi intr-o floare, intr-un apus de soare, intr-o imbratisare, in zambetul unui copil sau al unui batran, in ochii iubitei, in culoarea masinii sport pe care am cumparat-o cu bani munciti sau nu, in ultimele randuri ale unei carti, intr-un orgasm, intr-un pahar, intr-o tara straina, intr-un peisaj montan, intr-un foc de tabara, intr-un semineu, intr-o nota de 10, intr-o casa, intr-un job bine platit, intr-o inghetata sau o ciocolata, intr-un film, intr-o melodie, intr-un concert, intr-o biserica, intr-o icoana, intr-o poza, intr-un vis implinit… s.a.m.d.
Dar reprezinta toate astea “FERICIREA” ?
Definitia cuvantului e simpla si concreta : Fericire = Stare de mul?umire sufleteasc? intens? ?i deplin?.
De aici constat ca nu e nevoie de nimic din toate astea de mai sus… pt a fi fericit. Ai putea trai intr-o celula 2/2 si sa nu ai nimic din cele de mai sus dar sa fii fericit. Fericirea este de fapt sufletul tau. E egoul tau. Nu tine de materie, ci e o stare… pe care o poti avea foarte usor prin autosugestie. Poti gasi fericire intr-un gandac, sau intr-un carbune .. la fel de usor cum o poti gasi in ochii iubitei.
Marie Jeanne este foarte aproape : “E doar vointa ta de a te impaca , cu propriul eu”.

Sa luam exemple simple: 2 oameni

Unul casatorit cu o femeie deoebita, managerul unei firme internationale, conturi de 8 cifre in banca, masina, iaht, 2 copii destepti, e mereu pe drumuri dar isi face concediile cu familia in insule exotice.

Al doilea un batran ce nu are nimic din toate astea si care locuieste pe malul marii pe o insula unde soarele se oglindeste in fiecare dimineata cu o culoare rosiatica. E pescar si munceste toata ziua pt a trai. Are o casa modesta si darapanata in mijlocul unui lan de maci, pe care o repara mereu cu mana lui, si un caine batran ce ii tine mai mereu companie.

Care sunt sansele ca cel de-al doilea sa fie mai fericit decat celalalt ?
Mari ? Mici ? Nu putem stii decat daca intram in sufletul lor … Fericirea nu e materiala… ci salasluieste in noi, in modul nostru de a gandi si de a accepta tot ce ne inconjoara. Fericirea e un mod de viata..

Intr-o alta viata am fost Voce.

Nu puteam sa inteleg nimic din ce ma inconjura. Era unul din acele momente in care nu stiu daca sunt viu sau ma scurg pe fiecare carte din biblioteca si pe marginile sfetnicului de pe raft.. ca o fantoma de ceatza. Simteam totul ca o rana deschisa dar fara locatie. Nu stiam ce ma doare. Inima ? pieptul ? constiinta ? dorinta ? oasele ? ochii ? Habar nu aveam … dar ma durea. Simteam ca s-a rupt ceva din mine. Cautam prin incaperea mea plina de vechituri ceva sa-mi aduca zambetul pe buze. Am pipait tabloul vechi cu familia aceea rupta din filmele primitive, am rasfoit carti neatinse de mult, am aprins betisoare si lumanari, am simtit raceala argintului din vitrina, am simtit creionul apasand pe hartie.. Mai mult am plans si am cautat in fiecare lacrima acel ceva. Am ras fals sperand ca asta imi va alina durerea, am incercat tot.
Nu am gasit nimic.
Apoi am sapat in imaginatia mea.
Si am gasit.
O idée.
Intr-o alta viata am fost o voce… si am descoperit asta intr-un cufar plin cu obiecte, persoane, fiinte si idei .
Intreg cufarul acesta cu idei despre ce am fost intr-o alta viata, e plin de fetze, de natiuni, de animale domestice sau salbatice.. de instrumente muzicale sau obiecte fel de fel, de case sau cladiri ori de colti de fildej diamante si rubine, de plante ce cresc pe malul apelor sau arbori ce isi inalta coroanele in varf de munte. Si rascolesti sa cauti ce ai fost tu. Ar trebui sa simti ce ai fost… darn u ma misca nimic din toate cele de mai sus. Pana cand … intr-un colt, pazita parca de intunecime si acoperita de praf am gasit “O voce”. Am luat-o in palmele stranse caush si i-am spus emotionat la maxim.. eu intr-o alta viata am fost TU. Am fost o voce.
Ea mi-a raspuns avand ca fundal sonor cantecul de mai sus :
Partea frumoasa este ca in viata asta esti Aceeasi Voce. Ti-a fost sortit sa fii in doua vieti acelasi lucru. Voce.
Si am zambit ! In sfarsit !

Despre sexul mileniului 3

As putea sa o numesc fictiune a mileniului trecut. Din pacate lucrurile nu prea mai stau asa… sau am imbatranit eu. Nu mai e vorba de film.. nu mai e vorba de carti.. acum stai linistit cu prietena intr-un club. Ea se zbatzaie pe ring, tu conversezi cu barmanul despre ultimele pipite aparute la sectroul vip. Si hopa tzopa apare ea. Dansatoare, proaspata, transpirata, bronzata, sa-si ia “cica” un gin tonic. Te atinge “din greseala” pe interiorul coapsei si dupa ce soarbe din paiul ala “extrem de colorat” tzuguindu-si buzele se apropie de urechea ta si-ti spune : vreau sa sorb tot. Tu .. evident (indiferent cat de mascul esti) ingiti in sec si o intrebi .. balbait : tttoot ? Ea isi duce mana pana tot mai sus pe coapsa ta pana iti atinge masculinitatea cu unghiile si spune apasat: Tot pana la ultima picatura.
Ai 39 grade febra in momentul ala si creste treptat dinspre crestet spre bazin temperatura. Nu stii ce si cum sa faci sa scapi de prietena ta. Te apropii de ringul de dans si ii soptesti ca nu te simti prea bine… ea te intreaba vrei sa mergem acasa. La naiba … nu asa trebuia sa pui intrebarea. Dar te scoti : Pui dar nu e nevoie sa vii cu mine. Ramai cu prietena ta si distreaza-te ca eu merg si dorm linistit. Esti sigur ? intreaba ea, iar tu cu o fata de lemn pe care cineva a gravat o boala incurabila spui Da.
Te apropii de bar si scrii pe servetel un bilet, apoi iesi din club si te postezi la intuneric sub un tei. Dupa 10 minute iese si “dansatoarea” cu pardesiul pe ea. Ii faci un semn discret si se apropie de tine direct cu intrebarea: pai ai lasat-o acolo (evident observase ca esti cu ea) dar nu te lasa sa raspunzi si zice .. ok mergem la mine. Urmeaza obisnuita repriza de invarteli pe casa scarii cu sunet de tocuri si haine pierdute .. adunate pana la usa.. … apoi in 45 de minute te vezi intors pe spate, transpirat leoarca cu fata spre tavan si ea langa tine gafaind inca si iti spui in gand.. foarte tare frate. Cand te ridici vezi pe biroul din camera un teanc de manuale. Te uiti cu atentie si vezi scris pe latura unuia dintre ele: Fizica clasa a 10-a ! Te intorci verde si o intrebi dintr-o rasuflare : Ai o sora mai mica ? ea raspunde mirata : Nu. Sunt singura la parinti…
Inghiti iar in sec sperand ca nu-i vei afla numele de familie in Instanta si intr-un final pleci spre casa uimit de intreaga intamplare… pana la urmatoarea …

Ceara

Sa fi fost prin 98 ? 99 ? nu mai stiu exact dar eram in Sfantu Gheorghe. Aveam obiceiul ca in timpul meu liber sa fac diferite chestii. Desenul ar fi una dintre cele mai dese indeletniciri si vine probabil din rutina de liceu. Am terminat Liceul de Arhitectura. Evident cele mai multe dintre “operele” mazgalite pe cartoane, foi, panze sau sticla reprezinta cladiri, case, barci, porti sau alte chestii ce trag linie in careul domeniului studiat.
Intr-o buna zi m-am trezit desenand un vas de ceara. Nu imi amintesc exact de unde mi-a venit ideea sau ce vazusem in ziua respectiva dar imi amintesc detaliile lui. Era un vas dreptunghiular cu muchiile superioare indoite in afara si colturile alungite. Probabil am ales materialul asta pt ca se modela usor si obiectul desenat nu trebuia sa aiba o forma simetrica sau exacta. Dupa ce am trasat si ultimele retusuri pe desen… mi-am pierdut ochii prin casa… mintea mea cauta ceva. Mi-au lucit ochii cand pe raftul superior al bibliotecii am zarit o jumatate de lumanare alba. Groasa. Langa ea intr-un vas de plastic mai ramasese o treime dintr-o alta lumanare dar rosie. Bingo… mi-am spus ! aveam material. Am luat frumusel amandoua materialele si mi-am cautat un vas.. (evident am sacrificat un vas bunicel .. asa fac majoritatea copiilor cand se joaca.. prostii). Am umplut vasul cu apa fierbinte si am aruncat lumanarea alba in vas si continutul recipientului de plastic rosu pe care-l scormonisem cu o lama de foarfeca in prealabil pe suprafata unui ziar. Am asteptat cateva minute nestiind daca intreaga chestie o sa mearga. A mers. Mi-am bagat mainile in apa fierbinte si am luat bucata de ceara care se contopise cu “rumegusul” scormonit din cealalta si acum era tarcata cu rosu. Primul obiect a fost o chestie ciudata ce s-a nascut prin simpla atingere si reprezenta urma degetelor mele intr-un dreptunghi. Apoi am facut o bila. Nu a trecut mult timp si am alimentata iar vasul cu apa fierbinte .. si inmuiam materia prima , ii dadeam o forma si tot asa de vreo 15 ori … am modelat un omulet, apoi o fata de batran (nu prea mi-a iesit) apoi am incercat sa fac un trandafir… mi-am dat seama ca talentul meu e totusi limitat la final am facut un vas. Exact ca cel din desen: dreptunghiular, fete neregulate, muchiile indoite in afara si colturile alungite ca niste tepi de trandafir. Si s-a intarit. Acum… la 8 sau 9 ani distanta de ziua aceea privesc pe teancul de carti din fata mea Vasul Acela. Culoarea i-a palit, muchiile s-au tocit iar colturile s-au rupt in timp. S-au perindat prin vas tot felul de chestii… de la bilute colorate, la glaje de sticla, petale parfumate, scoarta de copac, trandafiri uscati, bijuterii de lemn si metal sau lumanarele dinacelea mici in aluminiu. Acum.. sunt 2 lumanari de apa in el. Ce mi s-a parut ciudat este cum e vasul acum si in ce stadii a trecut el in viata lui atat de interesanta de altfel. E mai ceva ca viata unui om. S-a nascut din 2 membrii ai aceleiasi specii. A fost o semnatura artistului, apoi a devenit o bila, apoi un omulet, a fost o inima, a incercat sa fie un trandafir si o fata de batran. A devenit un vas in care multe alte obiecte si-au gasit lacasul si linistea. A domnit peste zeci de mii de foi scrise. O adevarata istorie pt existenta lui. A vazut extrem de multe locuri (l-am purtat cu mine peste tot.. ), Germania, Austria, Ungaria.. ba ai mult a locuit in acelasi timp cu mine in vreo 5 sau 6 locuri, avandu-si mereu locul acela pe raft langa stivele de carti. Acum a imbatranit si arata asa cum arata orice lucru vechi, isi poarta povara timpului in semne si zbarcituri. Se scrie despre el, si cateva sute de cititori vor citi cel putin primele randuri despre cum s-a nascut. Nu m-am mai gandit niciodata sa-l intineresc desi detin aceasta putere.
Si… avand in vedere toate aceste lucruri de mai sus… el e doar Ceara. Poate in curand cineva il va face iar ceva tanar.. ceva nou si aratos. Poate va fi purtat prin alte zeci de locuri si va adaposti alte sute de obiecte. Dar intr-un final el e doar ceara.. Doar Ceara !!

Publicitatea Distruge Trecutul

Ma plimbam deunazi prin Bucuresti. Nu cautam ceva anume ci pur si simplu am avut putin timp liber si vroiam sa mi-l petrec pe strazi fara contact cu internetul cu jobul sau cu problemele zilnice atat de stresante. Pur si simplu priveam orasul asa cum este el. Mi-am adus aminte de versurile baietilor de la Mafia : Dupa Blocurile Gri… Am realizat ca nu mai este asa. Nu mai exista blocuri gri dupa care stam noi majoritatea. Acum toate aceste blocuri si nu numai sunt acoperite de bannere publicitare imense. Chit ca vrei chit ca nu esti asaltat de imaginile colorate ale unor produse pe care ajungi intr-un final sa le folosesti pt ca subconstientul iti spune asta. Am vazut Bannere imense pe fatade ce odinioara era considerate frumuseti reprezentative ale bucurestiului. Privesti casele vechi din centru si pe cele mai multe dintre ele vezi sigla sau firma luminoasa a unei companii sau cine stie ce alte chestii de gen. Taxiurile toate acoperite cu stickere media sau de firme de constructii. La metrou, in autobuze, in vitrine, pe stalpi, in parcuri, pe bulevarde .. peste tot publicitatea apasa subconstientul unui popor. Dar cel mai grav este ca s-a distrus trecutul. Nu e doar cazul Bucurestiului ! sunt multe orase in tara care sunt pur si simplu ambalate in material cauciucat sau plasa colorata. Care sunt cladirile vechi ? unde e izul orasului de odinioara ? Ferestrele din lemn vechi si sticla tocita ?
Mai exista oare identitate arhitecturala ? Ne limitam la un teatru un tribunal o casa a poporului si 4 5 cladiri istorice reprezentative ? asta e arhitectura secolului trecut ? Totul se acopera. M-a intristat oarecum asta. Inteleg poate mai bine decat multa lume ce inseamna publicitatea si ce genereaza ea dar e trist sa vezi cum pe o cladire din 1896 atarna un banner imens ce te forteaza sa ridici o spranceana.
Publicitatea distruge incet incet trecutul.

Ploaie de vara

A fost o zi torida. La propriu si la figurat. Harababura la munca si temperaturi de peste 35 de grade in studioul meu de sticla. Alergatura intre platou, grupuri de montaj si studio. Discutii peste discutii, lucruri noi s.a.m.d. Certuri dispute si alte chestii atat de prafuite. Simteam cum sunt inbacsite de colbul cotidianului.
Apoi a inceput ploaia. S-a intunecat cerul ! …poate pt ca simtea starea in care sunt. Aveam senzatia ca imi este alaturi. A varsat cu inversunare apa peste toate clipele prafuite ale zilei. Intr-un moment de respiro am scos capul pe geam si cei mai norocosi dintre picuri mi-au spalat bucurosi fata. Erau stropi mari ca si cand cerul ar fi fost un negustor asiatic darnic, ce imparte tuturor fara sa foloseasca recipiente ceruite pe fund.
Ploua cu bulbuci.
Mi-am amintit cum ploua in satul bunicilor. Cum spala toata apa aceea… praful de pe ulitza, iar noi pustanii de pe strada alergam desculti prin baltoace tzopaind ca niste fiinte ce-si primesc sfantul botez. Era o lume atat de simpla atunci. Fara dileme, fara probleme, fara planuri si rezultate.
Simteam altfel ploaia de vara.
Ne bucura. Se lipea de zambetele noastre de copii.
Imi e dor sa alerg prin ploaie fara sa ma simt penibil sau ciudat.
As fi vrut atunci in momentul cand gandeam toate astea, sa sar de la etaj in balta cu bulbuci ce crestea sub ochii mei jos pe beton. Cred ca mi-ar fi prins extrem de bine. Dar m-am multumit cu un zambet si apoi am inchis ochii. Cerul a simtit asta si a fulgerat puternic, apoi s-a auzit si dojana lui ferma… Tunetul !
Am inghitit in sec si am spus in gand !
Nu ma certa … esti printre cele mai dragi lucruri mie .. Ploaie de Vara !

Orasul de Gheata
Din ciclul “Vise de insomniac”

Am trecut strada privind porumbelul ce se asezase pe indicator. Isi curata penele de parca directia indicata de bucata de tabla ar fi fost cea mai banala chestie posibila. M-am asezat pe bordura in stanga lui si-l priveam. S-a oprit si ma privea. Era atat de cald incat aveam impresia ca tot ce ma inconjoara este zamislit dintr-o piatra fierbinte. Simteam caldura pe fiecare chip ce trecea si ma privea plictisit cum sed in mijlocul bulevardului pe o bordura. La ce s-o fi gandind oamenii ? Poate se intreaba acelasi lucru despre mine. Imi era sete…
Am inchis ochii si mi-am imaginat un spot publicitar pe care-l priveam fara prea mare interes lungit pe canapea acum ceva vreme. Era de fapt o reclama tampita la guma de mestecat. Dar in momentul acela era singura chestie fictiva la care ma puteam gandi. Mi-am tzuguiat buzele si am suflat. Am privit cu ochii inchisi cum totul se transforma in gheata. Alba, rece, uda si racoritoare. Am atins gheata cu mana. Simteam temperatura scazuta si intreg corpul cum soarbe racoarea. Talpile urlau in mine fiind ultimele cotloane ale fiintei mele ce aveau sa guste din senzatia dorita. Totul se transformase in gheata. Oamenii care treceau devenisera eschimosi. Le atarnau tzurtzuri de gheata pe barbii si la nas. Pe cladirile din jurul meu lucea stratul de zapada intarit si semitopit de soare. Stalpii imbracasera parca haine albe de zapada batucita. Firma bancii de peste drum deabia daca se mai putea citi. Se formasera pe sticla flori de gheatza. Intreg orasul se transformase intr-un oras de gheata. Am dus sticla pe care o tineam strans in mana aproape de buze si am lasat sucul sa curga pe gatlej. Senzatia a fost deosebita : simteam cum din buzele mele a izvorat un parau de munte care plateste acum tributul asa cum se cuvine. Am deschis un ochi si am incercat sa privesc strada. O vedeam in ceatza… si in mijlocul ei se topea un cub de gheata. Mi-a trecut in mai putin de 30 de secunde. M-am ridicat si am pornit agale spre casa zambind. “Reclamele astea” mi-am spus ! Si ce ? Am reusit sa ma simt bine cateva minute…intr-o vara fierbinte in Orasul De Gheata !

Bloggersexualul

Zilele trecute am citit un articol interesant… Heteropolitanul bate metrosexualul!, articol care m-a pus oarecum pe ganduri ! sau mi-a starnit unele dedesubturi umoristice.
Acum o vreme scriam despre metrosexuali AICI sau AICI, am scris si despre Urban AICI. De data asta insa as putea scrie despre n “titulaturi” de gen.
Atat barbatii cat si femeile isi traiesc viata mai mult sau mai putin orientandu-se dupa tendinte. Tendinte impuse de casele de moda, de producatorii de electronice, de companiile producatoare de produse make-up si hair-styling, de saloanele de frumusete, de centrele SPA, locatii VIP s.a.m.d.
Ce se intampla insa cu acele curente rasfirate, si adeptii lor care se ridica oarecum deasupra unei medii normale ? cei care pot fi apreciati pt superioritate ? Sau ce se intampla cu cei care se folosesc de anumite curente pt a obtine cam aceleasi chestii pe care le obtin Metrosexualii ?
Sa luam ca exemplu Blogosfera si conditia de blogger ! Exista o anumita elita a blogurilor romanesti .. si aici ma refer la cei care sunt cititi pt felul lor unic de a scrie sau subiectele de interes abordate : Vezi Nihasa si rubrica lui “Intreaba-l pe Nihasa” sau vezi blogul lui Buddha (cu posturile lui legate de sex, stil de viata si erorile sexualitatii raspandite). Sunt doar 2 exemple .. dar sunt convins ca exista sute de bloguri care sunt citite datorita expunerii unor idei pe care altii le percep ca informatie folositoare sau ca trendy stuff to blog about.

Si am ajuns la Titlu ! ce este “BloggerSexualul” ?

Este acel blogger care datorita blogului sau are parte de popularitate, fani sau fane innebunite si de ce nu chiar sex ! O sa spuneti … : da dar cati dintre bloggeri au astfel de succese ? Iar eu am sa raspund : cam 10 20 la suta !
Mai ales ca in ultima vreme exista interactiune concentrata intre bloggeri ! Intalniri, Workshopuri, Roblogfesturi, Sindrofii ! exista un alt fel de comunicare. As putea spune ca e o metoda mult mai eficienta sa atragi atentia cuiva, combinand cele doua variante :
1. Scriu pe blog (la alegere : despre sex, foarte sensibil, transant.. smart etc etc)
2. Merg la intalniri (unde pot interactiona live, si pot afisa cam ce vreau eu pt ca de fapt imaginea pe care o au formata restul de bloggeri este virtuala)
Si uite asa se nasc flirturi reale sau virtuale .. se nasc discutii (abureli ) se nasc intalniri intre bloggeri si de ce nu ? ..se ajunge la sex.

Dar pana aici nu am dat deloc caracteristicile Bloggersexualului !
Pai sa vedem…
Daca un metrosexual este obsedat de look-ul sau un Bloggersexual este obsedat de look-ul Blogului.
Daca un ubersexual este obsedat si de de intelect un Bloggersexual este obsedat de continutul Blogului.
Daca un urban pune accentul pe libertate si speculeaza prapastia dintre ce a fost si ce vrea sa fie (conform definitiei) atunci Bloggersexualul este cel care foloseste Blogul pt a umple acea prapastie.

Conform articolului despre urbani, acestia au obligatoriu un blog. Deci am putea spune ca orice urban e si blogger dar nu putem spune ca orice blogger este Urban ! In schimb putem spune ca orice Bloggersexual este si urban si putin metrosexual.
Un bloggersexual nu poate fi definit prin muzica pe care o asculta ! nici prin hainele pe care le poarta, desi adopta deseori cam aceleasi caracteristici ca si urbanul. Dar asta nu e o regula

Concluzia acestui post ar fi ca in fiecare cerc largit datorita unui curent (de orice tip) pot aparea personaje de gen … carora sa le adaugam in coada ..sexual.
Oricum eu sunt de parere ca am ajuns in epoca in care nu mai exista acea delimitare atat de vizibila dintre elita si masa. De fapt fiecare om are un potential sa capete o astfel de coada ! Sexualitatea sta in noi .. iar adoptarea unor trenduri este o chestie normala in ziua de azi. Pana la urma cu totii suntem Humanosexuali dar mai presus de asta suntem Bloggersexuali (si suntem mandrii) =))

Cutia Neagra

Astazi ajuns acasa dupa o zi extrem de fierbinte si la propriu si la figurat, am incercat sa inchid ochii si sa stau asa cu mainile intinse o vreme .. speram sa vad si sa aud iar nascand din tavan PETALE DE TRANDAFIR si CLINCHET DE CHITARA !. Nu mi-a reusit..
Incercam din rasputeri sa imi inchipui intreg decorul acela minunat ce nastea din imaginatia mea nevinovata. Sa simt pianul si ferestrele.. petalele si corzile.. dar nu reuseam. In schimb la fiecare punct apropiat de inchipuirea perfecta intervenea o alta imagine. O gara parasita extrem de cenusie, de parca cel care o desenase acolo in imaginatia me nu ar fi avut decat creioane grafice. Pe langa sine crescusera buruieni cu spini pt a injecta si mai mult dramatism in tablou. Cladirea garii era roasa de vremuri si mana de om. Peretii erau mazgaliti cu diferite chestii, erau scrijelite numele celor ce trecusera pe acolo, ba chiar si cateva manifeste politice din timpul revolutiei.
In toata gara asta era un singur vagon singuratic de marfar.. lasat acolo parca in mod deliberat pt a atenua senzatia de despartire. Ideea ca cineva ramane si cineva se duce… sinistru !
Priveam in lungul sinelor la bilutele acelea de piatra mici si rotunjite de trenurile ce trecusera intr-o vreme prin locurile astea uitate de lume. Sufla vantul incet vajaind parca versurile unui poem bacovian.

Mi-am scuturat capul incercand pt a nu stiu cata oara sa revin la imaginea aceea perfecta din podul copilariei mele. Dar tot ce-mi inchipuiam se pata usor cu cerneala. Era ca si cand intreaga mea imaginatie era fabricata din sugativa. Si cineva .. o mana nevazuta cu un stilou in mana.. picura cate un pic de cerneala la fiecare 10 secunde. Si se intindea pe toata suprafata aceea absorbanta. M-am ridicat din pat, am luat o carte din maldarul de carti asezate pe dulapuri. Cutia Neagra ii spunea cartii. Am citit prima jumatate de pagina apoi gandurile mi-au zburat catre prezentul meu, lasand sirurile de pe hartie sa curga doar sub presiunea retinei.. nepercepand nimic de fapt. Ma gandeam la ideea in sine de Cutie Neagra ! In general se cauta atunci cand un avion s-a prabusit. Imi inchipuiam aripile avionului la cateva zeci de metrii distanta, frante in timpul prabusirii. “Cat de ciudat este sa cauti dovezi si sa stabilesti cauza si vinovatii dupa ce au murit oameni” mi-am spus. Dar de fapt asta facem intreaga viata. Ne nastem, invatam sa creem, ajungem sa construim chestii pt a le narui iar apoi cautam vinovatii si ii judecam (sau ne plangem de mila). Cat de ciudat e sa stii : cladesti ceva pt ca la un moment dat cineva sa caute dovada ca s-a naruit. Asta ar insemna ca emblema fiecarui sfarsit este “Cutia neagra” !? … atunci de ce sa mai incerci ?
…

---

Orice castel de nisip e predestinat unui val.

Revin la Postul Asta … fac ce fac si periodic imi spun in minte aceleasi chestii..
Visez , cu ochii deschisi. Asa m-am nascut , din sufletul mamei mele. Un visator !
Problema mea e ca am tendinta sa naruiesc fiecare vis, de fapt sa le ratacesc pe toate si sa-mi lipseasca enorm.

De fiecare data cand simt ce simt acum ma imaginez pe plaja. Singur.
Sunt copil.. iar cerul e innorat.
Construiesc un castel de nisip.
Ma asigur inainte ca nu sunt foarte aproape de mare … tocmai pt a reusi sa cladesc un castel frumos si trainic deopotriva. Marchez locul cu pietre mai mari pt ca eventualii trecatori sa observe ca cineva a creat ceva acolo. Il cladesc asa cum stiu eu, cu tunele si scoici aranjate frumos. Batucit bine ca sa dureze si sa-l pot indrepta in locurile in care trebuie !
Il termin si il privesc fascinat. Dar in momentul de glorie presimt ceva ! ma intorc catre mare si vad coama lui inspumata. E valul pe care-l simt.. e departe inca dar stiu deja ca va fi cel ce va narui tot ce am trudit pana atunci. Intr-adevar se sparge de tarm si navaleste peste castel lasand urmele sterse ale unei dimineti in care m-am straduit. Mereu ajung la ideea ca orice Castel de nisip e predestinat unui Val.

---

Existence

Se spune deseori … de fapt suntem acuzati de-a dreptul ca avem obiceiul sa traim in trecut !
E o notiune aberanta ! Nu poti trai in trecut pt ca Esti Trecut !
Acolo in spate e doar un generator de senzatii. Ceva ce construieste meticulos, bine tesut si configurat ganduri si sperante pt clipele ce vor veni.
Viitorul se naste din trecut deci nu putem spune ca ignoram ceea ce a fost si traim prezentul pt a trai si viitorul.
Ceea ce straluceste in fiecare om este de fapt slefuit in timp.. exact perioada dintre primele notiuni rationale si prezentul fix. Fiecare zi ne schimba ! putin dar ne schimba. Fiecare carte ne schimba. Fiecare om cunoscut, fiecare ploaie, fiecare floare .. de fapt tot ce putem percepe ne schimba putin. Suntem ceea ce a trecut si vom fi ceea ce a trecut + ceea ce suntem intreaga noastra viata !
Nu traim in trecut. E tampita exprimarea. Pur si simplu asa trebuie sa fie.
Spunem ca am depasit anumite momente ? nu depasim nimic. Tot ce a trecut este nituit in personalitatea noastra actuala si va muri doar odata cu noi (poate nici atunci daca stim sa lasam mostenire felul nostru de a fi copiilor nostrii). Cum va inchipuiti ca am fi daca senzatiile si firicelele acelea electrice de culoare alb-albastruie din interiorul nostru, simtite la fiecare informatie primita de creier, s-ar evapora instant la cateva clipe distanta ? am fi goi ! am fi sterpi.. nu s-ar mai naste zambete atunci cand sesizam ceva ce provine din geneza acelor firicele. Nu s-ar mai naste Lacrimi atunci cand timpanele noastre ar vibra pe ritmuri unei melodii ce o consideram “a noastra”. Nu s-ar mai naste sprancene ridicate atunci cand ceva ni s-ar parea deplasat si nici strambaturi din nas atunci cand ceva ni se pare plictisitor. Am fi doar corpuri plimbarete si moarte pe dinauntru !
Iar daca ne gandim ca timpul este etern si trecator – Intreaga noastra viata este de fapt “Trecut” ! cand spunem noi suntem trecut ! Cand scriem o facem de fapt in trecut pt ca tastarea sau scrasnirea unei mine pe foaia de hartie au fost gandite in trecut (chiar daca e vorba de milisecunde) iar ceea ce ramane ne va schimba in alti oameni ! Oameni care au trait anumite evenimente ce le-au dat de gandit pt a scrie ceva ce voi cititi acum si maine va veti aminti ce ati citit… so…
What About Past ?
Eu unul accept ca tot ceea ce sunt, voi fi si voi darui celorlalti este in acelasi timp trecut, prezent si viitor.
There is no Past !
There is only…
Existence

---

Un colt de inima

Negam.
Notiuni, idei, fapte si sentimente. Omul e specie ciudata (am mai spus-o). Atat de ciudata incat negam pana si ceea ce se strecoara din cele mai adanci cotloane ale sufletului nostru pana in cele mai penibile terminatii, par unghii piele. Negam fiorul ce innoata isteric prin sange atunci cand ochii percep ceva si creierul analizeaza drept emotionant. Negam pt ca ne impunem anumite plafoane sentimentale. Nu putem depasi niste praguri si suntem lasi pana in maduva oaselor. Nu indraznim sa trecem dincolo de geamandura si sa traim asa cum ne dicteaza inimile. Atat de lasi incat preferam sa traim intr-o ceata absolut reala. Alungam tot ce inseamna vis trait in timpul vietii.
… Picuri de ploaie sfinti cadeau astazi in acelasi loc unde se nascusera intr-o zi (la fel de ploioasa) fluturii din stomac. Priveam in gol strada umeda si murdara… priveam in locul acela unde acum cateva clipe se afla tot ce mi-as fi dorit vreodata. Priveam cum picurii aceia sfinti ajung in iadul acela infect si apoi este purtat de oameni din loc in loc.. Parca ar fi vrut sa spele iadul cu totul ! sa-l curete din perceptie. Sa boteze tot in calea lor si sa ierte orice pacat. Ultima imbratisare fusese de pretz.. o puteam compara cu atingerea unui inger.. o puteam compara cu un rubin slefuit intre cioburi de sticla mata…
- Nu pot decat sa multumesc ! mi-am spus si am ridicat ochii spre cer. Iti multumesc Doamne ca mi-ai dat ocazia sa sufar dupa acea imbratisare. Momentul acela merita sa ma doara o viata intreaga. Iti multumesc ca ai mai smuls din pieptul meu vanat si uscat de dor inca un colt de inima ca dintr-o paine.
Pretuim o privire atat de mult ! ne indragostim de un zambet ! traim pt vibratia unei voci ! renastem pt atingere ! Iubim…
Cine spunea ca iubirea nu doare ?
Cu siguranta avea toate colturile inimii in piept !

---

Intalnirea

Din ciclul “Patratzelul Roshu”

… adia vantul in rafale gingase, exact atat cat era necesar pt ai simti prezenta si pt a respecta mangaierea lui pe pielea arsa de soare. Imi scaldasem trupul in apa rece a lacului iar acum priveam lung cum se oglindesc muntii si padurea de brazi pe cristalul imaculat din fata mea. Se auzi o plescaitura si intreaga suprafata imaculata se misca, obligandu-ma sa-mi arunc ochii in directia respectiva. Soarele trecuse de coama muntelui si atmosfera capatase un iz melancolic de gheata. Rupt din gandurile mele am observat pe partea cealalta a lacului pe cineva. Era o domnisoara.. statea in apa pana la brau si isi umezea umerii. Era curios, caci in partea respectiva nu era voie cu corturi, iar campingul era la 20 de minute departare. M-am ridicat pe ponton scuturandu-mi picioarele inghetate de apa, mi-am pus slapii si am luat cursul malului in directia aceea. Poteca trecea pe sub ramurile unor batrani brazi si cu cat ma apropiam mai mult cu atat se vedea mai bine. Priveam printre ramurile pomilor spre locul acela… brusc mi s-a marit ritmul batailor inimii. Ma apropiasem la cateva zeci de metrii. Era goala. Si frumoasa… incredibil de frumoasa. M-am oprit si priveam printre ramuri.. ma simteam penibil dar era deosebit de sexy.. mi-am continuat drumul pana aproape de locul unde isi lasase hainele si m-am asezat pe iarba privind-o din spate.. nu observase ca sunt acolo. Apa rece ii intarise sfarcurile… iar corpul era bronzat caramiziu.. uniform pe tot corpul. Era incredibila ! s-a scufundat pt o clipa si a aparut foarte aproape de mal ridicandu-se in fata mea zambind, fara nici o jena si cerandu-mi prosopul de pe iarba. Ma inrosisem teribil si ma simteam rusinat foc.. dar am desfacut prosopul m-am apropiat si i l-am infasurat in jurul corpului. Isi stoarse parul de apa si il scutura bine apoi intinse manuta umeda :
- Iza..
mirat i-am raspuns:
- Cristi.. deosebit de incantat.
- Foarte bine ! mi-a replicat ferm si convingator..
A urmat un minut de liniste in care ea si-a scos pachetul de tigari din pantalonii scurti si isi aprinse o tigara. Mi-a aruncat apoi pachetul, stateam la vreo 2 metrii distanta, mi-am aprins si eu o tigara.
- Esti cu prietenii sus pe platou ? m-a intrebat.
- Da ! acolo unde sunt corturile alea multe.. Tu ?
- La cabana, cu parintii !
Eram la Lacul Sfanta Ana, un loc deosebit din craterul unui vulcan. Intreg vulcanul era acum acoperit de padure iar lacul era cel mai limpede din cate am vazut vreodata. Am povestit despre fiecare aproximativ o jumatate de ora.. mi se parea incredibil de frumoasa .. Forma fetei osoasa si alungita parul lung blond-saten si ciufulita. Picioare lungi ce ieseau de sub prosop si se intindeau gratios in iarba de pe mal. Statea in coate si din pozitia in care stateam ii ieseau bine in evidenta claviculele proeminente. La gat avea un medalion rombic cu o piatra albastra azur iar la mana dreapta pe degetul din mijloc un inel cu o piatra de aceeasi culoare. La cealalta mana o bratzara finuta dintr-o combinatie de metal (probabil argint) si piele neagra, lucrata de mana (mai vazusem asa ceva la un bijutier in centrul Nurnbergului).
- Esti cu prietena ? m-a intrebat la un moment dat..
- Nu am prietena .. am raspuns dupa cateva secunde.. Ne-am certat de vreo cateva luni !
- Hai in seara asta dupa miezul noptii la Cabana sa-ti arat ceva dragutz !
.. Incredibil mi-am spus in gand..
- Ok .. am raspuns
Ne-am ridicat si am pornit pe poteca spre cabana..
Inainte sa luam curba ce aducea pe platou s-a intros brusc si mi-a apucat cu dintii buza de jos lasand o urma umeda si vinetie.. apoi am simtit papilele gustative atingandu-mi extrem de electrizant varful limbii.. Eram Socat ! mi-a mai aruncat un pupic scurt pe obraz si a luat-o la fuga spre cabana. Am luat si eu curba si i-am vazut sub umbrela din fata terasei pe parintii ei care o asteptau cu masa. Am ajuns la camping zambind si extrem de bulversat. Imi parea o poveste incredibila.. iar ea era parca desprinsa dintr-un vis.
M-am asezat langa foc unde amicii mei se imbatasera deja si trageau de mine sa particip la incetzosarea colectiva a mintilor. Nu am baut deloc.. dar mi-am facut un ceai fierbinte cu putin rom.. pt curaj.
Au trecut cateva ore si luna era deja deasupra zambind parca promitator … aveam impresia ca imi stie secretul. M-am uitat la ceas era 23:49.
M-am ridicat usor sa nu fiu observat de restul lumii si m-am indreptat spre cabana. Ma uitasem toata seara la ferestrele luminate in speranta ca voi putea trece dincolo de ziduri sa vad cine .. care .. unde .. e ?!?! M-am apropiat de cabana, se auzeau voci din fata ei .. am scos capul de dupa colt sa vad cine e acolo.. si priveam.. erau mai multi oameni in jurul focului dar nici urma de Iza.
Nu stiam ce sa fac ! sa astept..? sa o iau spre lac ? sa ma intorc in camping ?
Brusc m-a prins de gura din spate.. si m-a muscat de umar !
- Ai venit ! imi sopti .. Ma bucur mult !
Am strans-o in brate de parca as fi cunoscut-o de un secol.. m-a luat de mana si ne-am deplasat tiptil in spatele cabanei. Pe aripa dreaptra a constructiei se zarea o balustrada ce cobora pe langa trepte intr-o pivnita. Ne-am apropiat si am vazut lumina vaga. Am coborat treptele iar ea a apropiat usa imensa cu un zgomt mic si infundat. Mirosea a padure.. a muschi verde in combinatie cu lemn vechi.
A luat lampa aceea cu gaz si am trecut in incaperea alaturata. Lumina se misca odata cu noi pe peretii din caramida a pivnitei.. mi-am dat seama ca era mult mai lunga decat cabana in sine. Pe pereti aparusera trofee de vanatoare atarnate din loc in loc ceea ce-mi crescuse adrenalina.. eram incredibil de curios ce avea sa se intample. Am ajuns in capatul pivnitei unde printre tot felul de obiecte si piese de mobilier era lasat in paragina un pat imens de mosieri.. cu tablii din lemn masiv cioplit de mana in ambele parti..
Aranjase din timp patul .. probabil luase asternuturi si patura aceea groasa din magazia cabanei.
Pe o noptiera sub care se vedea coltul unei caramizi erau asezate lumanari parfumate.. le simteam parfumul in aer. Le aprinse si puse capacul de sticla peste lampa ! Lumina se rarefie..
Abia acum am observat cum era imbracata.. o rochita alba extrem de scurta cu bretele subtiri si aproape transparenta.. de fapt se putea observa lesne ca pe dedesubt nu are absolut nimic. Eram fascinat.. mintea mea era derutata.. simteam in acelasi timp o sumedenie de feelinguri. Eram curios, eram fierbinte, eram socat, eram fascinat de locul respectiv, eram captivat de frumusetea ei incredibila. Si-a lasat una din bretele sa cada apoi cealalta si rochia se scurse ca un val pe formele golase .. am simtit in abdomen reactiacorpului meu .. torceam ca un motan .. Am inghitit in sec dar nu indrazneam sa o ating.. mi se parea ca e sfanta ! as fi vrut sa impietresc acolo in locul acela cu imaginea aceea in fata.
Mi-a luat mana si mi-a pus-o pe sanul ei .. era catifelat si tare.. iar sfarcul ca un diamant. Am ridicat-o in aer iar ea si-a incolacit picioarele in jurul meu. Ne sarutam vertiginos .. in contrast cu linistea si timiditatea de pana atunci.. Era ca atunci cand vine furtuna.. linistea inainte iuresul dupa..
Am lipit-o de caramizile reci si a gemut soptit.. o sarutam pe abdomen usor cu limba fierbinte.. tremura !
Mi-a tras tricoul cu dinti in sus apoi m-a impins pe pat rupand aproape hainele de pe mine.. s-a asezat deasupra mea lipindu-si sanii de pieptul meu si muscandu-ma de gat.. am simtit cum ne contopim.. si-a infipt unghiile in omoplatii mei facandu-ma sa icnesc infundat. Am intors-o pe spate si am iesit lasandu-mi trupul sa coboare pana i-am simtit floarea deschisa ca un trandafir care se bucura de soare si apa. Am facut dragoste ca nebunii iar dimineata m-am trezit singur … am iesit din cabana pe furis desi nu avea rost.. in parcarea cabanei nu mai erau masinile .. m-am intors in pivnita si pe noptiera era un bilet :

Lasa cheia de la lacatul pivnitei in ghiveciul de flori de la intrare… a fost minunat.. ! Iza

---

Cum sa-ti pastrezi Iubitul

Am tot vazut in ultima vreme diferite articole de acest gen. Cum sa faci sa-ti pastrezi iubitul ? Vrei sa fie doar al tau ? etc..
Sunt foarte curios cine le scrie ! O femeie sau un barbat ?!? Un psiholog, un om matur, un student sau un adolescent ?! Asta pt .ca solutiile care apar in reviste mi se par deplasate ! In primul rand eu sunt de parere ca fiecare apreciere difera de la caz la caz. Nu toti barbatii sunt la fel. Unii prefera o relatie stransa si ticsita de dragalashenii, altii prefera seriozitatea si ideea ca 2 persoane merg pe acelasi drum, altii sunt extrem de degajati si prefera o relatie bazata pe alegeri, adica respecta orice alegere pe care o face partenerul si considera ca fiecare e liber sa-si urmeze simturile.
Am sa va spun cate ceva despre ce m-ar tine pe mine aproape de partenera mea. Din punct de vedere masculin (m-am cam saturat sa vad cum dau femeile sfaturi in numele barbatilor) evident !

Libertatea Masculina !
E deosebit de important ca la inceputul fiecarei relatii sa existe culoare de libertate. Barbatul trebuie sa simta ca NU e acaparat. Trebuie sa aiba un minim de garantie.. ca nu i se ia nimic din farfuria lui de barbat ! Ce inseamna asta ? Fiecare barbat (sper) are anumite obiceiuri. Nu sunt neaparat legate de viata de cuplu.. ci principii, legi proprii si activitati care il reprezinta ! Este vital sa nu incerci sa il privezi de aceste lucruri personale. Se va simti iritat si e foarte probabil sa il indepartezi cat ai zice peste. Daca exista lucruri care te deranjeaza va trebui sa gasesti momentele potrivite pt a-i spune ca si tu faci parte din viata lui si ca anumite lucruri iti displac. Modul in care vei aborda subiectul este foarte important. Fa-l sa inteleaga ca te deranjeaza dar nu-i impui nimic si ii accepti obiceiurile atata vreme cat nu te implica. Va face tot posibilul sa impace si capra si varza si aproape sigur va exista un compromis. Respecta-i momentele in care vrea sa fie singur si nu pune intrebari imbecile ! Il deranjeaza si creste graficul rosu de iritare ! Pur si simplu lasa-l ca-i trece.

Sexul
Barbatul respira sexualitate. Daca ii pui intr-o balanta intr-o parte un look impecabil iar in cealalta sex demential cu siguranta va alege sexul demential. Iar asta nu se rezuma la cele 45 de minute de sub plapuma. Tot ce-i oferi reprezinta cate o caramida asezata in zidul vostru. Daca se simte bine cu tine va mai vrea..
Incearca sa-i oferi tot ce iti cere dar in acelasi timp sa ai si initiative.. barbatii adora femeile cu imaginatie in pat. Daca il pui sa-ti faca o lista cu toate chestiile pe care le puteti face iti vei da seama ca il poti uimi cu lucruri noi foarte multa vreme.
Pe langa cele 45 de minute de care vorbeam sau 20 sau 120 sau cate or fi, incearca sa fi mereu cauza erectiilor lui, indiferent unde va aflati. Daca sunteti pe stadion, la cinema, in cluburi, la cina la parinti sau in metrou.. atingerile tale trebuie sa-i “ridice nivelul de trai”. Sunt chestii simple care il fac sa se simta mai mult decat bine.
Daca sunt lucruri pe care nu le faci nici in ruptul capului … ai grija cum il refuzi ! e o mare diferenta intre “NU” si “Te rog NU” ! Merge si “Nu acum..”

“Striveste Concurenta”
Intotdeauna vor exista tinte ! Barbatul vede absolut fiecare femeie ca pe o tinta ! Daca am posta o camera de filmat pe retina am avea un film cu cerculete gradate si un punctuletz in mijloc. Asta nu trebuie sa te deranjeze ! Daca stii cum sa il tii langa tine se va uita .. dar atat.
Mai mult decat asta trebuie sa-i induci prin diferite modalitati ideea ca fiind cu tine are tot ce si-ar putea dori. Sau ca tu ii oferi mult mai multe avantaje. Nu incerca sa te certi cu persoanele care-l abordeaza: asta il enerveaza ! E simplu ca atunci cand observi o astfel de scena sa te apropii, sa-l iei de bratz si sa-l intrebi daca se simte bine.. eventual il poti saruta usor pe obraz ! Vei transmite 2 mesaje importante : unul concurentei (e al meu) si altul lui (esti al meu) asta intr-un mod foarte placut.

Autoritatea
Respectul este extrem de greu de pastrat in general. E nevoie de mult timp pt. a se contura notiunea de respect.
Barbatul adora sa ii fie respectate deciziile, opiniile si parerile. Dar nu la modul imbecil – nu trebuie sa spui mereu: Da Dragule asa e ! Poti folosi de exemplu: interesanta parere dar … si sa-i oferi argumentul tau intr-un mod linistit. Va cantari cu siguranta parerea ta si chestia asta ii va mari siguranta de sine. Pt. ca barbatilor le place sa fie sustinuti. Va simti ca va potriviti si ca esti foarte importanta. Va simti ca il completezi.

Prietenii
Prietenii lui sunt cei mai importanti. Daca reusesti sa te intelegi cu ei vei avea 10 puncte in plus din start. Evident va trebui (si el va dori asta) sa-i prezinti si prietenii tai. E ok sa formati cercuri comune.. asta leaga mult o relatie. Fii sincera daca iti displace vreo persoana, dar la fel va trebui sa o faci intr-un mod cat mai linistit.. sa nu degenereze intr-o cearta. Prietenii lui vor sa stie ca e ok, ca ai grija de el s.a.m.d. dar le place si sa aveti ce povesti. Nu trebuie ca imaginea ta sa fie asociata cu un bibelou proprietate personala a prietenului lor. Imaginea de cuplu trebuie promovata atunci cand abordezi anturaje largi.

Ar fi inca multe lucruri de spus sau de dezvoltat.. dar intr-un alt post !
Pana una alta incearca sa fi tu insati si sa il tii langa tine prin sinceritate si o atitudine moderata. Daca ii oferi si set complet printre asternuturi va fi al tau multa vreme.

---

Impacare…

Trecusera aproape 3 luni de cand nu a mai dat niciunul semne de viata. Si aproape un an de cand nimic nu mai fusese la fel intre ei. Ea pusese piciorul in prag spunand ca nu mai are rost. El a trecut peste acea fasie de viata fara rost, in care lacrimile ii sunt singurele surse de caldura. Acum statea in bucatarie singur si isi gatea cu zambetul pe buze … si teribil de linistit. In fundal televizorul mergea pe VH1. Fredona ultima piesa pana la ultimul cuvant … apoi deodata tresari.. Smokie – Stumblin’In …
Fusese piesa lor. Intr-o clipa un val imens de imagini ii scufundara retina in trecut. Ii trecura prin fata ochilor ziua cand s-au cunoscut. Noaptea in care se impacasera prima oara si se plimbasera in centrul micutului orasel ca la un moment dat sa o ridice in brate si sa o sarute ca si cand nimic nu i-ar mai fi despartit. Isi aminti noptile in care se strecura in camera ei, sarind gardul si luptanduse cu cainii sa nu faca zgomot, iar ea il astepta cu radioul pornit, fumand intinsa pe pat intr-un furou transparent. Il ruga sa-i faca mereu masaj.. si lasa furoul sa cada lasand la iveala pielea fina si parfumata. Iar el ii masa fiecare muschi, incepand cu spatele si pana la degetele de la picioare ca apoi sa faca dragoste ca nebunii iar el dimineata la 5 sa fuga cateva strazi mai incolo in camera lui sa nu fie prinsi..
Isi aminti cum ii pregatea cada plina cu apa fierbinte si spuma, isi aminti cat se straduise … iar acum totul era cenusa unui foc stins. Mai mocnea in el izul de idealuri arse, sperante naruite si pagini de viata ce ard pastrand totusi literele pana la prima rafala de vant ce spulbera tot ce a fost. Se intreba daca a gresit atat de mult ? se intreba de ce nu a mers ? de ce nu a fost sa fie ? cauta raspunsuri.. dar trecuse..
Apoi brusc puse mana pe telefon si scrise tremurand un mesaj:
Mi-e dor de tine !
Surprinzator veni raspunsul in cateva minute:
Si mie ! nu vrei sa iesim la o cafea ?
Nu stia daca sa o ia ca un semn bun ? ca o prelungire a unei agonii sau pur si simplu ca pe o petala de bucurie, din corola unei flori pe care o sadise acum multa vreme.
Se intalnira in locuri unde deunazi se plimbau amandoi. Intrara intr-un bar unde nu aveau obiceiul sa stea prea mult. El comanda o sticla de vin si statura cateva minute vis-a-vis unul de celalalt povestind despre viata fiecaruia, despre ce era nou si despre ce facuse fiecare in timpul in care nu se vazusera.
A doua sticla de vin a sosit cand ei erau deja pe aceeasi bancuta, si odata cu un cuplu de prieteni din orasul lor care ii stiau impreuna de multa vreme. El le spuse ca de fapt nu mai erau impreuna ci s-au despartit de ceva vreme desi o strangea de mana pe sub fata de masa. Intr-un final o saruta ca si cand ar fi trait o viata pt sarutul acela. Cat de mult il asteptase. O stranse in brate si ii sopti la ureche cel mai cald Te Iubesc din cate spusese vreodata. In suflet era constient ca senzatia asta minunata nu va dura multa vreme… o cunostea si stia ca apreciaza romantismul dar sangele ii fierbea de libertate si avea perioade cand nimic nu era ok. Isi alunga gandurile negre si isi spuse ca trebuie sa se bucure de fiecare clipa. (…)
Se suira in primul taxi parcat la iesirea din complexul studentesc si pornira la drum. El statea in aceeasi mansarda veche cu iz de carti vechi ea nu foarte departe, dar el cobora primul din taxi. Ajunsera in fata blocului vechi si el o saruta.. apoi ii spuse ca daca vrea poate sa urce. Ea nu raspunse nimic ci doar inchise ochii. El cobora si se astepta ca masina sa plece. Auzi portiera si salutul taximetristului in spate in timp ce deschidea usa de la intrarea in cladire. O lua de mana si urcara. Facu focul in soba de teracota apoi facura dragoste nebuneste… dimineata el deschise ochii si o privi cum doarme ! ii placea atat de mult sa o priveasca linistita si adormita. Zambi fericit ca e langa el. O lua in brate si adormi multumit…

---

Oltul.. si salcia din copilarie

Imi amintesc din copilaria mea zilele petrecute pe malul batranului Olt.
De cate ori aveam ocazia saream in paraul din fata blocului (era betonat pe margine) chiar daca eram mic. Facuse cineva in diferite locuri unde era nisipul mai inalt gauri in beton si coboram pe ele sau saream pur si simplu in iarba mare care crestea. De aici era cam un kilometru de mers prin nisip si mocirla pana la Olt. Ajungeam mereu plin de namol si imi spalam hainele la rau pe pietre. Stateam in apa pana la brau si tineam pantalonii in cursul apei sa-i curete de negreala aceea de parau infect. Avea farmec. Ma racoream in zilele toride alaturi de copii din cartier ne spalam hainele iar apoi ne intindeam la umbra unei salcii pana se uscau hainele. Deseori luam cu noi o camera imensa de tractor adusa de tatal unuia dintre pusti de la fabrica. Avea cateva zeci de petice lipite cu prelandez si scotea bulbuci cand o bagam in apa dar noi ne suiam cate 5 6 plozi nebuni pe ea si treceam cascada pe camera. Ajunsi in bucla (portiune lata din josul cascadei) ieseam la mal si ne intindeam sub alta salcie. stateam ore intregi si ascultam frunzele care zburau fortate de vant pe iuresul apei, gazele si sunetul indepartata al orasului. In toata lunca crestea iarba inalta, iar vara prindeam cai de iarba sau fluturi. Deseori strangeam flori de camp si i le duceam mamei care se bucura nespus … dupa ce ma certa pentru mirosul de rau din haine. Aranja florile intr-un vas cu multe multe gaurele.. un vas din lut rosu foarte frumos.
Apoi am crescut si oltul a devenit un simplu rau pe care il salutam zi de zi cand mergeam la scoala de pe pod. Ne mutasem aproape de gara si faceam ceva vreme pana la scoala.. dar zi de zi ma opream pe pod si priveam apa care curge .. se duce si poarta cu ea privirile, gandurile si salutul oamenilor care se bucurau de ea. Iarna ingheta pe diferite portiuni si-mi amintesc cum stateam pe gheata fina si faceam gauri cu nebunii de “la bloc” in scopul atat de copilaresc … de a pescui. Aveam undite improvizate din lemn de alun culese de cu vara si nailon (forfan – fir) gros. Iar carligul era de fapt un bold indoit in care sacrificam cate o rama ()daca mai gaseam in apropierea containerului sau puneam bobite de paine umezita. Eram liber si hoinar.
Apoi imi amintesc perioada cand imi duceam cainele la Olt. Se bucura mai mult decat pt un os. Se zbenguia in apa, innota, se juca si stropea, se facea ca un porcusor .. pt ca iesea ud si se tavalea in iarba plina de praf. alerga toata lunca si sapa toate musuroaiele de cartita pe care le gasea…
Undeva dupa bucla facusera un lac de acumulare.. l-au facut pescarie intrun final iar ultima oara cand am fost in Sfantu Gheorghe am sesizat cu stupoare ca l-au ingradit si au pus paznici care sa opreasca oamenii. Mi se parea crunt ca pustanii din ziua de azi sa nu aiba ocazia sa fuga dupa apusul soareleui sa se scalde si sa stea pana ajungea luna deasupra. Sa stea pe mal si sa o vada maiestuasa cum se oglindeste in lac si din cand in cand sa mai auda cate un peste care sarea dupa mustele de lac.
Oltul si lacul sunt parte din mine. Parte din ce am devenit si din ce simt aproape de sufletul meu. Iar salcia sub care ne asezam in dupa-amiezele atat de fierbinti mi-a ramas atat de intiparita incat si acum pot gasi toate scorburile (probabil marite si uscate de vremuri)…

---

Crima si Pedeapsa…

Am citit zilele astea un articol.. nu-mi aduc aminte in ce ziar despre un barbat inchis de 18 ani … O crima ! O cearta intre vecini care a ajuns la bataie si din imbranceli unul dintre ei a ajuns cu ceafa intr-o teava iesita din perete.. Cel de-al doilea e inchis de 18 ani.. Si-a pierdut Familia, Mare parte din Viata, Tineretea, Casa si Libertatea..
Accident sau nu s-a pierdut o viata iar sistemul spune ca cineva trebuie sa plateasca.
De aici gandurile mele au pornit catre toate consecintele unor 10 minute de cearta inceputa cine stie de la ce mizilic…
Omul scria ziarului respectiv despre ideea de pierzanie. Si-a inteles greseala.. a platit pt ea 18 ani, dar e pierdut. Cei doi copii (prunci pe atunci) nu l-au vizitat niciodata, nevasta nici atat, in ciuda miilor de scrisori trimise acasa. Acum se apropia momentul in care intreaga perioada de cainta si pedeapsa avea sa treaca. Unde avea sa mearga ? Se va putea oare angaja ? societatea in general nu acorda sanse recidivistilor.. si te priveste sceptic. Poate instinctiv, bazandu-se pe ideea ca ce ai facut odata se poate repeta. Asadar incotro ? casa nu ! familie nu ! sanse nu ! degeaba platesti pt greseli.. iar pedeapsa nu este cea dictata de judecator .. 19 ani de inchisoare.. ci o viata intreaga.
Dar nu aici as fi vrut sa ajung. Ci la pedeapsa cea mai crunta. Gandurile de dupa gratii si noptile in care visezi acea scurta perioada din viata in care ai luat (poate fara sa vrei) viata unui om. Familia acestuia.. familia ta.. viata ta, viata rudelor, intrebari fara raspuns : de ce ? de ce nu ? de ce nu am ? rugaciuni, speranta, cainta.. zile intregi in care nu-ti poti scoate din minte clipa si nopti in care ti-e teama sa nu adormi .. caci va navali peste tine acelasi cosmar de care ti-e atat de frica. Cate lucruri vei vedea in jurul tau care sa-ti aminteasca de greseala ta ? cate alte povesti similare vei auzi care iti vor da iar de gandit ? cate lacrimi se scurg pt o greseala (grava si ireparabila)?
Povara constiintei este mai apriga decat orice alta pedeapsa. Iar viata ta indoielnica este plata vietii luate. Am mai scris despre Crime. Dar nu si despre pedeapsa. La final ma intreb daca, unui criminal nu-i e mai usor sa fie condamnat la moarte ? viata pt viata. E mai usor decat sa suporti umbra caintei intreaga viata. Animalele ucid pt hrana, din instinct, pt a se apara, pt teritoriu, sau poate din placere.. nu avem de unde stii exact. Dar cel putin ele nu au o constiinta si nu au o societate .. care sa-i judece. Omul schimba mersul vietii imediat cum face o astfel de greseala. Iar pedepsele sunt aplicate cu un fier incins .. ca o pecete ce sfaraie pe carne in fiecare clipa in care mai respira.
Crunt..

---

Creionul !

Privesc intreg biroul in lumina linistita a veiozei … si tot ce vad pe intinderea aceea plictisitoare de lemn este o coala alba de hartie si un creion.
Un cadru ars de simplitate, captiv in banalitate.. intr-un “normal” incredibil dar in acelasi timp cald.. ca si cand de sub birou urmeaza sa erupa un vulcan. Sa arunce si sa scuipe pietre, magma si lava imaginatiei. As putea compara intreg cadrul cu un vulcan submarin care erupe iar in urma acestei actiuni se naste o insula. Pun mana pe creion, il prind cu degetele si ii simt fiecare extremitate intre amprente. In interiorul lui se gaseste infinitul, se gaseste “orice-ul” se gaseste cate putin din fiecare notiune pe care mi-o pot inchipui. In interior se gaseste Arta, Religie, Ura, Dragoste, Stiinta, Literatura, Bunatate, Rautate, Cultura, Banalitate, Ironie, Realitate si inca alte 20.000 de cuvinte +- n …
Creionul acela contine absolut tot ce pot spune despre mine… sau despre viata mea, despre voi despre viata voastra, despre ei si viata lor. Il privesc cum isi apropie mina de albul imaculat al hartiei si cu sunet scrashnit lasa urme din fiecare notiune exprimata mai sus. Desene, versuri, proza, scheme, portrete .. absolut orice. Creionul acela imi poate fi cel mai aprig dusman, cel mai bun prieten sau cel mai necunoscut lucru mie.
- Creionul asta are suflet.(Imi repet mereu in gand)
- De dat, sau de primit! (ma completeaza el cu o voce grava)
Privesc apoi tot ce ma inconjoara in camera.. fiecare obiect, fiecare umbra , fiecare amintire si realizez ca mina aceea cenusie poate exprima tot ce privesc prin simple miscari ritmice ce-i drept dictate de creier unei maini ce il conduce. Privesc pe fereastra la fel.. ma plimb prin gari, tari straine, muzee, trec poduri peste rauri involburate, vizitez fabrici, urc in lifturi ce se ridica zeci de etaje, ating zi de zi mii de obiecte care au la baza UN CREION.
Intreaga istorie, intreaga geografie si toate descoperirile omenirii au avut ca punct de pornire in transmiterea cunostintelor un creion. O mina cenusie sau neagra ce a lasat urme in diferite locuri pe diferite hartii..
Tone de talent din lumea asta mare s-au contopit cu aceste urme lasate de un creion … si au creat lucruri de apreciat. Fiecare tablou celebru si-a inceput existenta cu o schita trasata de mina unui creion. Fiecare cladire magnifica din lumea asta a avut la baza acelasi creion. Fiecare dictionar a fost mai intai scris si adunat laolalta cu ajutorul unui banal Creion. Cu toate astea un creion e poate cel mai banal lucru pe care il poti observa pe un birou… Poate mai banal decat acea coala de hartie alba. Gandul insa ne poate relata importanta lui in viata noastra de zi cu zi.
Deci existenta noastra e mult mai strans legata decat ne inchipuim de un “simplu” Creion.

---

Lumanarea

M-am trezit cu gandul ca am o zi incredibil de lunga inainte, cu multe lucruri de rezolvat, un drum lung cu trenul ce imi va purta mintea prin colturile prafuite ale trecutului. Voi strabate iar jumatate de tara cu scopul de arevedea suflete dragi mie si de a participa la evenimente ce alta-data mi se pareau deosebite. Ma intrebam daca efectul va fi acelasi ! daca va arde iar flacara sarbatorii in interiorul meu .
Mi-am aruncat ochii prin casa si ochii intredeschisi mi s-au oprit pe lumanare. Mi-am inchipuit cat de mult seman cu acea lumanare. De fapt cat de mult seamana ea cu fiecare om si cu viata noastra. Isi pastreaza luciul pana la ultima palpaire. Se naste maiestoasa intr-o anumita forma ca apoi in timp de cate ori i se da ocazia sa aduca caldura si lumina celor din jur. Si indiferent de forma ei, de chipul schimonosit de timp si de ardoarea flacarii careia ii da nastere.. ea continua sa slujeasca unei cauze atat de sfinte. Va avea o viata plina de sfaraituri, de palpairi si deseori va fi stinsa si reaprinsa .. in functie de evenimentele din viata omului care o aprinde … e intocmai ca viata unui om.. cu urcusuri, coborasuri, perioade fierbinti si perioade reci. Si indiferent de locurile in care se afla are un scop. Acela de a arde si a se topi. Are scopul de a muri. Dar importante sunt senzatiile pe care le lasa in urma.. Ca si omul finalul ei e palpait.. ca si cum si-ar mai dori o ultima suflare .. si palpaie atat cat ii mai permite trupul scorojit si ghemuit la baza suportului. Iar daca s-a sfarsit.. va ramane in amintirea momenteleor pe care le-a slujit. Va aparea in tablouri, poze, imagini, amintiri.. fara sa i se dea foarte multa importanta dar detinand statutul de obiect fara de care cadrul nu ar fi perfect. Este ca o piesa dintr-un puzzle. Nu poate lipsi… am aprins-o scurt pt a avea parte de putina caldura .. apoi am stins flacara cu degetele umezite.. am zambit si am pornit in noua zi .. cu gandul ca acest weekend va fi intocmai ca flacara aceea scurta.. iar luni timpul il va stinge cu doua degete umezite …

---

Casa Bunicului

Era poarta din capatul strazii. Inainte ca drumul sa coteasca, observai stalpii ei si vita de vie ce se intindea pana deasupra intrarii ca si cum s-ar fi terminat strada brusc in curtea noastra. Pe de o parte primul garaj si o gradina in care primavara era plin puzderie de lalele de mai multe culori, doua tufe mari de trandafiri si tot felul de alte flori razlete. Pe cealalta parte doua ingradituri ascunse de o plasa semitransparenta in care de obicei isi duceau viata iepurasi si gaini ouatoare. Partea frumoasa era ca nu-ti dadeai seama ca sunt pe post de cotete fiind inalte si acoperite partial cu vita de vie iar prin plasa se vedea doar daca era umbra ceea ce se intampla rar, dupa-amiaza tarziu cand soarele trecea bine dupa deal. De la o ingraditura la alta se intindea o ridicatura din beton lata de circa un metru umpluta cu pamant fertil care deasupra avea rasaduri de flori mici. Panselute, flori de piatra si vara ceapa verde din loc in loc gulii si salata verde Ridicatura asta era inalta cat cele 4 trepte de la mijlocul ei .. care urcau la o portita cu zavor. Portita ducea spre parau.. locul unde vara stateam si citeam ascultand doar apa care curgea si eventual un caine doi latrand undeva in alte parti indepartate ale luncii.
Curtea era betonata iar in partea opusa casei doua patrate imense de pamant inconjurate de bordura caramizie in care la fel se plantau diferite chestii in functie de sezon. In colturile patratelor erau un mar si un par pe de o parte si un visin in alta parte. Intre cele doua patrate, construit trainic si solid statea maiestuos cuptorul de paine care imi dadea mereu senzatia de foame. Mirosuri care mai de care mai coplesitoare veneau de acolo. De la paine, pizza sau peste copt pana la Lipiile cu varza, prune, branza sau gem de caise.
Deasupra garajului de la intrare, ascunsa de zidul casei vecine bunicul construise o terasa pe care erau asezate cateva scaune un balansoar si o umbrela uriasa. Nu prea stateam pe terasa pt ca preferam sa stau pe malul paraului pe o patura sau pe perna veche de fotoliu cu cartile langa mine. Casa era un mare L care pe partea mai lunga avea construite o camera separata cu soba pe lemne si chiar langa intrare un minisopron in care se aflau sculele si lemnele taiate pt foc, 2 garaje – unul ocupat si altul in care era o masa mare cu scaune – locul unde se lua masa. In continuarea garajelor continua casa cu o baie si o bucatarie de vara lipite de casa propriuzisa dar care la exterior erau cuprinse intr-o sera. Sera era de fapt o adaugare patrata pe coltul L-ului ce creea un spatiu util destul de mare. Prin incinta ei crestea vita de vie si jumatate dintr-un par care isi avea tulpina pe langa una din cele 2 intrari in sera. Vara dormeam pe o banca veche din lemn pe care puneam o saltea mica si ma inveleam cu o paturica. Priveam prin tavanul din sticla stelele de pe cer si ascultam pasarile din livada de peste gard. Mirific.. adormeam foarte repede cuprins de liniste.
Din sera se iveau treptele ce urcau in casa iar sub aceste trepte cobora un alt rand care ducea spre pivnita si spre camera mea. Aveam fereastra la nivelul solului in sera. Pivnita continea rafturi cu legume sau cu sticle si cateva butoaie din lemn sau plastic cu diferite chestii. Vin, tuica visinata.. in mijlocul pivnitei un capac sub care era o fantana veche. Scripetele ce ridica galeata aceea lunguiata nu mai era folosit, bunicul renuntase la obiceiul asta vechi si montase o pompa care distribuia apa spre cele 2 bai si bucatarii.
Tot din sera, chiar langa intrarea in bucataria de vara era o scara ce ducea in pod. Se intindea pe toata lungimea celor 2 laturi ale L-ului si era plin de scanduri, grinzi si mobilier vechi. Nu avea nici macar o singura fereastra dar exista un loc din care scoteam 4 tigle si dadeam deasupra serei. Puteai privi in livada de peste gard. Intr-un colt era un scaun vechi vechi.. atat de vechi incat imi era frica sa ma asez brusc sa nu crape lemnul. Il consolidasem la incheieturi cu placute de metal. Era un scaun balansoar .. si pusesem sub el o bucata de mocheta groasa sa nu scartaie cand ma leganam. Zi de zi faceam drumul spre radio (cel din Turn) si inapoi acasa printre case. Strada pe care locuia bunicul meu era paralele cu paraul iar pe marginea lui pomi si spatiu verde.
In afara faptului ca mi-e dor de bunicul meu imi e dor de Medias.. orasul linistit, de turn.. de dealurile din jurul orasului, de parau, de oamenii dragi mie dar cel mai dor imi e de Casa Bunicului.

---

Momentul Zero

Absolut tot ceea ce facem este supus si stampilat greu de o numaratoare inversa. Nu am sa filozofez pe cine stie ce banalitati ci am sa compar diferite situatii .. care desi sunt absolut diferite ca natura etica si moralitate duc catre un Moment zer0.. absolut identic.
Se da un Preot, un Criminal in serie, un Spargator de Banci, un Pictor, un Taran Agricultor si un Hacker.
Fiecare are indeletniciri diferite si rezultate care nu au foarte multe in comun.
Privite in ansamblu actiunile lor au cam aceeasi structura. Un plan premeditat, un moment al actiunii si un rezultat.
Partea spre care vreau eu sa ma indrept este momentul zer0.. momentul final si ce simte fiecare dintre ei atunci cand atinge acest ultim nivel al unei actiuni care ii reprezinta.

Un preot are ca principii de baza in viata – religia si credinta iar menirea lui este sa transmita invatamintele sfinte enoriasilor. Are premeditat subiectul fiecarei slujbe pe care se straduieste sa o expuna astfel incat enoriasii sa transpuna totul in viata lor si sa invete din povestirile biblice. Fiecare slujba pe care o duce la bun sfarsit.. are un moment zer0.. care poate fi in functie de caz – momentul final al slujbei, reactiile de dupa slujba.. sau alte momente aleatorii in care Parintele observa ca invatamintele transmise sunt utile oamenilor care ii calca pragul bisericii. Asadar momentul Zer0 este reprezentat de satisfactia ca menirea lui in viata are cel putin un scop atins. E un sentiment care-l cuprinde in momentul cand realizeaza acest lucru. Se simte implinit.

Criminalul in serie are ca scop principal scurgerea unei vieti omenesti. Indiferent de conditii (care intotdeauna se potrivesc unui profil si au la baza anumite frustrari sau dereglari psihice din viata lui) el se va stradui ! va premedita actiunea, va alege cu minutiozitate arma (de cele mai multe ori si aceasta este strans legata de trecutul lui sau de obsesiile ce-i strabat mintea) si va duce la bun sfarsit crima. Momentul zer0 este atins cand Sentimentul care-l va cuprinde va fi (in functie de caz) satisfactia unei razbunari, eliberarea unor frustrari (temporar) sau pur si simplu placerea morbida. Se simte satisfacut atunci cand scopul lui este atins.

Un spargator de banci este impins de dorinta.. sau de nevoia de bani. Tot ceea ce intreprinde – planul – momentul – modalitatea de amenintare etc tine de bani. Asta daca nu cumva o face din pura placere .. cleptomania este o boala des intalnita .. Cert este ca momentul zer0 este definit de satisfactia banilor si (foarte important) de siguranta ca nu a fost prins. Scopul a fost atins. Mai exista si cazuri cand spargatorii ascund banii apoi sunt prinsi iar momentul zer0 se muta evident la eliberarea din penitenta cand pune mana pe bani. A riscat .. a platit pentru fapta lui .. dar acum este aranjat. Se simte implinit. (nu excludem posibilitatea sa revina la indeletnicire).

Un pictor are la baza flacara plina de talent ce izvoraste din dedesubturile constientului. Iubeste frumosul si se simte capabil sa creeze. Isi va alege subiectele pe criterii absolut neconditionate.. pt ca de fapt el e un artist si poate face orice maretie prin talent si unicitate. Momentul lui zer0 este finalizarea unei capodopere.. chiar daca realul moment zer0 va fi cel mai probabil post mortem intr-un muzeu.. si transmis altor generatii.. Dar atunci cand isi va admira opera finalizata cu multa truda si straduinta se va simti implinit.

Un Taran agricultor este de cele mai multe ori un om simplu, cu valori marunte dar bine inchegate. Va deprinde obiceiurile si invatamintele pamantului in timp de la generatiile anterioare sau prin grai viu in timpul lui. Va planta ceea ce stie mai bine dupa reguli si rigori obisnuite. Procesul este unul anevoios si depinde de natura atat de mult incat momentul zer0 este mai degraba construit pe etape in functie de evolutia produsului de pe camp. In functie de ploaie, vant, seceta si ingrijire fructul pamantului va fi mai bun mai mare mai gustos etc.. iar momentul final nu va avea aceeasi satisfactie ca in cazul unui pictor.. dar va reprezenta un scop deosebit in anii ce vor veni. Va privi (de exemplu) graul crescut cu spicul gros si bogat si va multumi domnului si cerului pt asta. Se va ruga ca si la anul sa aiba cel putin o recolta atat de bogata. Momentul zer0, Satisfactia si implinirea exista si aici.

Un hacker este dependent de anumiti factori virtuali dar statutul sau depinde de ce duce la bun sfarsit in domeniul lui. Va invata mult si va acumula experienta prin practica. Exercitiu peste exercitiu, incercari peste incercari, acumulari de informatii, va dobandi dexteritate si sclipire in timp. Va avea intotdeauna un scop. Indiferent ca este doborarea unui record stabilit de un alt hacker sau un scop propriu, un target neatacat de nimeni pana in prezent. Va cauta multa vreme momentul oportun si va incerca de nenumarate ori sa-si duca la bun sfarsit un plan. Momentul zer0 este evident atunci cand va reusi. Satisfactia difera aici. Va fi de o intensitate mai mare decat in cazul taranului.. dar mai mica decat cea a pictorului sau aproape egala cu cea a spargatorului de banci. Doar ca modul de manifestare va fi altul. Si foarte curand va aparea un nou target ! mai inalt mai greu de atins un alt “imposibil” ce va trebui doborat. Momentul zer0 este evident mai scurt. Este vorba de cateva clipe… o viata de straduinta pt a fi intr-un final satisfacut cateva minute. Momentul zer0 se va prelungi dar intr-o intensitate descrescatoare pe vreme ce alti hackeri vor recunoaste prestigiul obtinut.

Sunt chestii normale si cunoscute de toata lumea. Toate au insa ca schelet scurgerea timpului. O succesiune de evenimente ce arata foarte marunte intr-o clepsidra. Momentul zer0 este de fapt momentul cand nisipul din partea superioara s-a scurs in totalitate in partea inferioara. Fiecare clepsidra trebuie intoarsa la un moment dat, ceea ce va face ca tot ce a trecut sa fie trecut iar noile provocari sau actiuni sa se atribuie unei alte numaratori inverse. Iar suma acestor momente zer0 de pe parcursul unei vieti vor culmina in PUNCTUL ZERO… finalul absolut – moartea iar in punctul acesta .. dupa cum ne imaginam de pe acum ne vor trece prin fata ochilor toate momentele zer0 …

---

Ce Gandim vs. Ce spunem !

Toti oamenii au imaginatie. Unii mai multa altii mai putina.. unii mai bogata altii mai saraca, unii mai complexa altii artificiala.
Printre ei ma aflu si eu iar scopul acestei concluzii este strans legat de ceea ce gandim si nu spunem sau ceea ce gandim si se transforma in cu totul si cu totul alte cuvinte.
Se intampla deseori ca in timpul unei discutii sau intr-un schimb de replici sa gandim pe moment ceva ce nu poate fi spus iar raspunsurile sau replicile pe care le dam sa fie cu totul altele.
Exemplu .. Imi fac cumparaturile in marketul de vis-a-vis. La casa e o domnisoara draguta si extrem de corecta. E atat de draguta si de corecta incat eu am mereu impresia ca are ceva cu mine. Pe de alta parte am observat (si cred ca e o chestie care tine de comertul de succes) ca face ochi dulci tuturor barbatilor. Intr-una din zile mi-am facut cumparaturile.. In timp ce stateam ca tot omul la coada am observat ca nu prea are maruntish. Am ajuns la casa mi-a calculat tot 49,4 lei asta insemna ca ar fi trebuit sa-mi dea rest de la o bancnota de 50 de lei 0,6 lei sau 60 de bani .
Am spus raspicat:
- Lasa multumesc nu e nevoie.
La care ea “extrem de corecta” imi spune:
- Vai dar cum ? daca ai stii cate poti face cu 60 de bani…
Primul lucru care mi-a venit in minte a fost :
- Can i get a Blow Job from u ?
(e o replica acida dintr-un film sau vreo chestie pe care mi-o amintesc de undeva dar nu stiu de unde). Evident am zambit si am acceptat pastila Orbit care mi-a intins-o intre timp…
Mi se intampla de multe ori ca o intamplare sa-mi aduca aminte de o melodie.. si parca parca as spune cu voce tare .. ba chiar as striga in gura mare pe strada titlul sau versurile acelei piese care se potriveste incredibil de bine cu situatia respectiva.. Din nou zambesc si clipesc scurt si-mi vad de treaba mea linistit fara sa devin penibil sau dezaxat.
De cate ori se intampla ca atunci cand discutati cu colegii de birou sau cu sefii sa va vina in minte replici din filme ? “Don’t fuck with me Buddy”; “Asta La Vista Baby” ; “I will be back” ; “This is Spartaaaaaa” … si sa va inchipuiti cum cade seful in groapa aceea interminabila si intunecata ? dar ne limitam cu totii la un
- Hai las-o balta
sau
- Da .. asa e .. aveti dreptate..
sau la un bot si doua sprancene incruntate .. in cel mai curajos caz niste bolboroseli aruncate in timp ce coada se balangane intre picioare in timp ce ne tiram..

Esti la Cinema cu o noua “cunostinta” ce in imaginatia ta perversa urmeaza sa se transforme in acea persoana ninfomana pe care o cauti de ani de zile, persoana care te va duce acasa si te va uimi intr-u totul intr-un amalgam de piele transpiratie sex si imaginatie … si in timpul scenei teribile din film isi pune mana pe genunchiul tau… iar tie iti vine sa urlii .. “Fuck me ! i’m famous.. do it now damn it ! ” dar te limitezi la “linisteste-te draga e doar un film” .. si tot felul de momente in care gandesti ceva si spui cu totul si cu totul altceva…
Pana si din liceu am amintiri de gen :
Profu – Ai facut rezumatul acela ?
Tie iti vine sa spui ..
- Auzi ma terchea berchea … nu am avut timp pt ca am petrecut o seara incredibila cu xxx care era singura acasa… numai de rezumat nu-mi ardea mie ..
Dar nu ! tu cu o fata mai palida ca nicioadata raspunzi :
- Domnule profesor .. stiti eu m-am simtit incredibil de rau aseara.. de fapt si acum sunt ametit dar am vrut sa vin la ora sa nu pierd nimic din ce ne predati. Imi pare deosebit de rau si promit sa nu se mai repete !
Iar in fundalul retinei se deruleaza scenele de la domnisoara xxx parca pt a compensa nota de 2 ce urmeaza sa fie scrijelita in catalog.
Asta este ! asa suntem noi oamenii … gandim … dar nu intotdeauna spunem ce gandim .. pt ca nu e normal !
Unii ar spune mama ce mincinos e asta … dar sa se uite in el insusi de cate ori face chestia asta …
Acum imi place sa spun verde in fata absolut tot … dar daca as face-o absolut intotdeauna cred ca as fi asasinat de vreo cateva ori pe zi !
Intrebarea de final e … pana la urma ce e mai important ?
Cine va castiga intr-o disputa Ce gandim vs. Ce spunem !

PS: nu toate se limiteaza la SEX dar probabil astea sunt cele mai adanc intiparite..

---

Portul .. (Fragment)

… atinse lemnul vechi si uscat de soare cu buricul degetelor.. il mangaie fin si inghiti in sec. Privi de-a lungul puntzii apoi isi ridica privirea catre panzele intinse. Adulmeca vantul si simti izul de sare in nari. Stia ca i-a trecut vremea … avea de gand sa se stabileasca intr-un port, sa-si intemeieze o familie, sa creasca copii si sa faca comert cu cherestea. Auzise de la negustorii din Istambul ca cel putin cativa ani de aici inainte ar fi cea mai profitabila afacere.
Cutreierase toate marile posibile, cunoscuse toate natiile posibile, trecuse prin furtuni aprige si indura setea atat de crancena in mijlocul oceanelor in perioadele secetoase.
Sa tot fie vreo 20 de ani de cand s-a imbarcat prima oara pe corabie. Incepuse ca toti tinerii marinari spaland puntea si facand colace de franghii. Cunostea corabia ca pe propria palma. Ii stia toate secretele, toate cotloanele si fiecare scandura batuta de timp apa si soare. Cususe de nenumarate ori panzele care ii purtau in cele patru zari. Isi adunase un echipaj curajos, istet si il inchegase atat de bine incat avea mereu impresia ca sufletul corabiei sta in unitatea acestei familii.
… isi duse mana in barba albita de vremuri si o scarpina incet asa cum facea de fiecare data cand era ingandurat. Se apleca peste bord si privi spuma valurilor taiate de corabie. Se pierdea in urma ei, parca timida si onorata in acelasi timp de intalnirea atat de rara a civilizatiei.
… Auzi aripile unui pescarus. Erau aproape de pamant.. desfacu luneta si privi in zare apoi striga din rasputeri : Pamant ! Toata lumea pe punte !
Incepu forfota .. ca de fiecare data cand ancorau in porturile lumii. Se auzeau scripetii infierbantati de franghii si puntea care scartaia sub pasii grabiti a fiecarui marinar.
Ce li se parea extreme de ciudat era asteptarea aceasta a intalnirii cu pamantul, ca apoi foarte repede sa-si doreasca sa porneasca la drum. Incarcau marfuri.. le purtau din Asia in Europa sau de pe Coasta Spaniola pana in America de Sud dar nu stateau niciodata mai mult de doua trei zile pe uscat.. aproape toti traisera mai mult de jumatate de viata pe apa.
Ridicara steagul pe catarg pt a saluta portul si restul vaselor ancorate.
Prin luneta se observa agitatia .. cu cat se apropiau mai mult cu atat se observau mai multi carausi pe doc asteptand sa primeasca de lucru. Aveau multe butoaie cu ulei si erau deja in intarziere cu mai bine de trei zile.
Intr-un final aruncara ancora si pasira pe rand pe chei simtind aceleasi emotii si bataile accelerate ale inimii ce spuneau enorm despre respectul vietii … respectul sigurantei.
Capitanul ii anuntase intre timp ca are de gand sa vanda vasul si sa ramana pe uscat..
Pasind prin praful de pe chei fiecare dintre componentii echipajului isi intoarse ochii spre corabie.. intrebandu-se care va fi soarta ei oare.. isi gasi fiecare un loc in care sa-si aline dorul de uscat. Unii aveau rude in port, altii petrecura intreaga dupa-amiaza in bazar facand cumparaturi si minunandu-se la ce jonglerii noi mai inventeaza mascaricii targului altii se oprira la frizer si la baile publice unde pe langa ceasul de relaxare in apa fierbinte erai asaltat de tinere bronzate care isi castigau painea facand masaje celor veniti de pe mare. Preluasera obiceiurile din porturile asiatice renumite pt serviciile oferite marinarilor… iar afacerea le mergea mai mult decat bine.
Portul era de fapt la baza unui orasel construit pe intreg dealul de pe tarm. Cu ani in urma intreg orasul nu avea mai mult de o suta de case iar acum se intinsese pe tot dealul si chiar pe coama vecina.. devenise o ingramadire de cladiri albe ce faceau ca de la distanta peisajul sa semene cu o padure rara de palmieri ce creste printre stanci albe ca laptele. Portul se aglomerase enorm de mult. Construisera depozite peste depozite si localuri peste localuri.. devenise atat de aglomerat incat marfa descarcata trebuia mutata foarte repede pt a nu bloca portiunile de chei unde intrau trasurile venite din inima tarii.
Undeva in capatul cheiului construisera o noua Capitanie ! o cladire inalta si cu ferestre mari dar care in mod inexplicabil avea o usa extreme de ingusta. Un om mai bine facut cu burta ar fi intrat cu greu pe usa aceea. Era singura cladire ce iesea in evidenta datorita culorii ei. Era un visiniu deschis .. chestie extreme de ciudata pentru vremea aceea…
(…)
Capitanul apasa clanta acea enorm de mare pentru o usa atat de ingusta.. scartaira balamalele si se deschise greoi. Intra intr-o camera foarte lunga ce avea in capat un birou vechi din lemn masiv cu multe multe dosare ingramadite pe el, langa el si pe mai toate rafturile din jurul lui. In drum spre birou remarca tabla aceea mare pe care notau cu creta vasele venite, intarziate sau scufundate. Remarca enorm de multe vase taiate (erau cele scufundate) in lista.
Se apropie de omuletul marunt care isi ridica barbia dintre dosare si schita un zambet siret.
- Bun venit in Nova , ingaima pe sub mustata lui rasucita si neagra..
- Bine v-am gasit raspunse Capitanul..
- Acum ati sosit ? Ce vas si ce marfa aduceti ?
- Tomis , corabie cu 2 catarge si aducem Ulei de masline. Dar avem intarziere de 3 zile. Ne-a prins furtuna in stramtoare si am deviat destul de mult.
- E bine ca ati ajuns.. multe nu au mai ajuns ! umbla vorba prin port ca ar fi fost scufundate mai multe vase in ultimele luni de pirati.
Capitanul ridica o sprnaceana, isi infipse degetele in barba si clatina din cap in semn de uimire. Apoi scoase hartiile de provenienta ale marfii. Le desfacu si le puse in fata omuletului care se grabi sa isi puna ochelarii cu lant de argint pe nas pt a privi cu atentie ce aducea Tomis. Scoase dintr-un sertar o pecete mare, o inmuie in cerneala si apoi o presa pe acte. Apoi striga cat il tinura ranunchii :
- Mariaaa ! Trimite slugile pana la depozit la Patachiris ! I-a venit uleiul
- Asta e tot ? intreba Capitanul
- Cam asta e.. cate zile intentionati sa ramaneti in port ?
- Ma gandeam sa vand vasul si va trebui sa raman sa ma interesez cine il cumpara.
- Hmmm , sa vindeti vasul ? dar de ce ? va lasati de marinarie ? a patit ceva ? ce reparatii are ? e putred ? il asalta cu intrebari mustaciosul.
- Usurel.. inca nu sunt hotarat. Voi ramane cateva zile in port. Spunand acestea scoase dintr-o punga de piele de la brau doua monede si le aseza pe marginea biroului.. Cred ca asta ar trebui sa fie de ajuns..
- Desigur , si nu ezitati sa cereti ajutorul daca vindeti vasul.. se arata interesat omuletul.
Capitanul iesi cu pasi grabiti din capitanie si se indrepta spre locul unde era ancorata Tomis .. privi lung din departare la cele 2 catarge … soarele apunea deja iar vasul arata incredibil in lumina rosiatica. Ofta si intra in prima carciuma din cale. La prima masa se aciuiasera deja Carmaciul si inca vreo doi membrii ai echipajului. Capitanul se aseza iar unul dintre ei ii intinse un pahar si turna plin ochi Rom.. se simtea izul acela de butoi purtat peste mari si tari .. il sorbi dintr-o bucata , isi infipse mainile in barba si privi in gol mai toata seara ignorand agitatia, oamenii ce intrau si ieseau.. ignoarand chiar si domnisoara bruneta si angelica ce canta pe podetzul improvizat… Spre miezul noptii se indreptara cu totii spre Tomis iar capitanul se inchise in cabina.. si adormi mahnit…

---

Trapped in my own life (Captiv in propria mea viata)

In metrou.. venind spre casa dupa o zi identica cu cele ce au trecut de doua luni incoace … m-am gandit doar la faptul ca sunt impietrit intr-o rutina. O rutina complexa care contine tot felul de artificii colorate dar care privite in ansamblu nu reprezinta decat o simetrie perfecta si o repetitie interminabila.
Fiecare zi seamana cu cea din urma ei, fiecare saptamana seamana cu cea care a trecut … sa nu mai vorbim despre lunile si anii care trec si au acelasi curs repetitiv spre diferite puncte prestabilite si spre targeturi atat de asemanatoare.
Incepand de la cafeaua de dimineata la materialele (vocile) inregistrate zi de zi, de la locatiile in care imi petrec fiecare zi si pana la cluburile de weekend in care innec stresul cumulat pe parcursul unei saptamani. Am inceput sa observ aceeasi oameni in metrou, sa recunosc fetele in functie de ora. Daca plec la 18:00 .. un set de oameni daca plec la 20:30 alt set de oameni dar de fiecare data sunt aceeasi, cu mici diferente nesemnificative. Am ajuns sa ma intreb .. daca nu vad pe cineva mai multe zile la rand c s-o fi intamplat cu persoana respectiva.
Aceleasi chestii cumparate de la kioshk, aceleasi ziare citite, aceleasi stiri imbecile.. aceleasi obiceiuri tampite. Chiar daca mai vad un film, sau mai citesc o carte in ansamblu fac exact aceleasi chestii in fiecare luna ! aceleasi chestii in fiecare an.
Mi-e dor de fratele meu si de perioada in care ne urcam in masina si plecam ! unde ? in Europa.. in Romania .. oriunde numai sa nu prindem muschi si licheni in locuri batatorite.
As vrea sa am puterea psihica si financiara sa plec in lume sa studiez locuri noi, sa descopar civilizatii, sa cunosc oameni de diferite natii si sa invat alte culturi. As vrea sa pot oricand sa zbor spre alte continente fara sa ma gandesc la urmatorul deceniu al vietii mele care-mi va hotara statutul in viata asta de rahat. As vrea sa nu depind de nimeni si nimic… sa am iar puterea sa las tot si pe toata lumea sa fug in lume, dornic de experiente si intamplari.
Totul devine un mare punct rosu pe care stagnez. Stau pe el ca un ganditor veritabil si ma ridic din cand in cand mai fac doua ture de punct mai sar sperand sa dezmortesc orizontul si sperand ca atunci cand picioarele mele vor atinge podeaua punctul acela sa aiba alta culoare.
Toata viata noastra e o rutina.
An de an ne indreptam atentia catre anumite perioade… sarbatorile – agitate, concediile – scurte si amagitoare, cautam evolutie profesionala, cautam sa facem bani ! multi bani ! foarte multi bani ! sa facem ce cu ei ? sa ne cumparam electronice sau sa-i spargem in 2 saptamani printr-o statiune amaruie de pe la noi sau pe tarmul bulgaresc… avem cu totii aceleasi vise cenusii, aceleasi nume imprimate in mintile noastre atat de controlate.
Vreau sa pot trai 6 luni in Tara de Foc iar urmatoarele 6 luni sa le petrec pe un Vas undeva in nordul europei studiind.. focile ! vreau sa sar azi cu coarda in austria ! maine la cascada Niagara !
Dar nu.. am sa dau “Publish” .. am sa recitesc intreg postul, voi ofta la fel cum fac de fiecare data si maine voi merge iar la munca asa cum o spune rutina .. voi fi maine cu siguranta intr-unul din cluburile bucurestene ca apoi sa hibernez toata duminica si luni iar de la capat.
… o specie atat de tipica.. incat ar fi de ajuns ca extraterestrii sa studieze 100 de exemplare de pe pamant pt a stabili obiceiurile si pt a scrie o enciclopedie.
Suntem o specie care traieste de cateva decenii o Rutina… Suntem prinsi si inchisi in propria noastra existenta ingraditi de conditii atat de banale incat ar rade de noi orice alta specie evoluata. Bucuriile vietii sunt marunte si limitate .. Nu ne putem bucura de tot ceea ce are de oferit Planeta asta a noastra …
Crunt !
Trapped in my own life

---

Despre suflete

.. am deschis ochii speriat.. in doua clipe am uitat ce visasem.. dar simteam inca vibratiile psihice in fiecare capilar. M-am aplecat si am luat o gura sanatoasa si acidulata de suc parca pt a spala senzatia aceea nedorita. Mi-am imaginat foarte sumar ce avem de facut in ziua aceea..

Cu o zi in urma purtasem o discutie cu un batran despre viata si despre suflete. Imi spunea sa deschid ochii chiar si atunci cand imi sunt deschisi, caci lumea din jurul meu poate arata altfel si ca isi schimba fata cu fiecare pas pe care il facem pe trotuarul prafuit. Sa privesc dincolo de ochi ..pt ca sufletele sunt mereu altfel si mereu ratacite in alte locuri decat ar trebui. Sa tot fi avut vreo 75-80 de ani. Purta o pereche de bascheti amarati in picioare, o pereche de pantaloni de stofa si un sacou ce probabil prinsese inceputurile erei comuniste. Era a doua sau a treia oara cand l intalneam. I-am dat cate 2 lei de fiecare data cand l-am intalnit dar nu mai schimbasem niciodata cuvinte. Poate doar “Ia taica sa ai de paine” si un “Multumesc”. De data asta l-am rugat extrem de brusc sa-mi povesteasca despre tineretile lui. Si-a dus mana in care avea o batista antica la frunte, si-a sters broboanele si a oftat.
- Am crescut la munte .. taica in Apuseni ! de era bradul falnic, stejarul cat 7-8 brate si cantau pasarelele in locurile in care ma jucam. Apoi a venit razboiul si am trecut vremuri grele. Parintii mi-au murit amandoi in lagar, sau cel putin asa cred. Dupa razboi am venit in Bucuresti si m-am angajat fierar la un atelier.
(…) Invatasem in razboi cum se topesc metalele si cum sa le prelucrez.. am lucrat 9 ani in atelierul acela apoi am facut scoala de ingineri si m-am angajat in fabrica (…) Am construit poduri (…) M-am casatorit cu o fata cu parul negru ca taciunele si ochii albastrii ca cerul.. (pe obraz i se scurse o lacrima) , am facut 2 copii. Unul e plecat in Australia iar celalalt a murit acum 2 ani intr-un accident. Sotia s-a stins acum 13 ani de leucemie. Si am ramas singur singur…
Apoi mi-a vorbit despre oameni, despre ce a ajuns societatea si despre sistemul care a ajuns multicolor dar mucegait si despre sufletele oamenilor. Despre ce simti cand privesti un copac tanar si ce simti peste 20 de ani cand il vezi falnic ca apoi peste alti 15 ani sa vezi ca l-au taiat. Despre ce simti cand vezi in fata unui vanator o caprioara murind .. si din ochi se scurge doar spaima. Am vorbit cateva ore ..
Mi-a ramas un gust amar dupa discutie, si-mi parea rau ca l-am intrebat, sau poate ca ii facusem un bine.. sa mai vorbeasca si el cu cineva. Iar eu invatasem 1000 de lucruri. De fapt invatasem sa le privesc altfel.

Astazi ma trezisem asa cum spuneam mai sus cu intrebarea Ce am de facut azi ?
Dar nu reuseam sa adun sumar toate targeturile mele marunte la un loc.
Mintea imi continua discutia cu batranul… imi tot reveneau fragmente din discutie ..
M-am gandit la sufletele oamenilor.. si la ce ar trebui sa privesc la fiecare pas pe care-l fac.
Tot drumul pana la televiziune am studiat oamenii si mi-am imaginat unde ratacesc sufletele lor.. sau unde vor rataci de azi inainte, m-am gandit cat de crunt este sa vezi cum lumea din jurul tau se schimba in cateva decenii atat de mult. Ma intrebam daca e bine sau rau.. m-am intrebat care sunt valorile generatiilor noastre si care erau valorile batranului. Am privit batranetea altfel din acea zi.
Mi-am dat seama ca batranul vorbea intr-adevar despre “Suflete”. Despre suflete ratacite…

---

Amintiri – Turnul

O buna bucata de viata am trait-o in Medias, oras vechi ce inca poarta bine imprimat izul Medieval. S-au pastrat o parte din zidurile unei fortificatii ale orasului, o alta parte a fost restaurata impreuna cu turnurile ce marcau intrarile. Unul din turnuri a devenit o renumita cafenea iar unul dintre ele, desi pare incredibil a devenit post de radio.Turnul Forkesch, sau Turnul Aurarilor era unul dintre cele trei turnuri principale ale sistemului de fortificatie al orasului. Este un turn masiv construit intre anii 1494-1534, are trei etaje si acoperis piramidal. Sub acoperis este o galerie de straja din lemn, care iese în consola, iar pe fatadele turnului se pot vedea goluri de tragere foarte inguste. Pana in 1800 turnul avea si un ceas care indica ora prin batai de gong.
Etajat in 3 nivele, o terasa si pod constructia reprezinta azi o combinatie superba intre 2 ere: Medieval – Modern. Orificiile de tragere devenite ferestre mici pe fiecare latura la fiecare nivel, trepte de lemn ce scartaie la fiecare pas apasat si podele din lemn masiv mochetate ulterior. Compartimentarea spatiului evident in functie de necesitati.. o incapere jos pentru partea manageriala si contabilitate ce detinea si rolul de birou de relatii cu clientii, un hol si o baie improvizata reusit. Urmatorul etaj continea productia, un fel de redactie cu 3 calculatoare si un studio micutz numit “Boacaza” in care se inregistra. Ultimul etaj era impartit in 2 parti egale. Un hol larg cu masa si scaune care se limita in treptele ce duceau sus pe terasa turnului si a doua jumatate care la randul ei era impartita in 2 studiouri din care se emitea in permanenta. Studioul 1 cu pupitrul de dj si tot tehnicul necesar si studioul 2 pt invitati, stiristi sau emisiunile cu mai multe voci.
Imi amintesc primele impresii cand m-am angajat la Radio Medias.. mi se parea foarte ciudat sa gasesti intr-un turn istoric un sediu de radio.
Cel mai placut moment din tot timpul petrecut in Turn era evident cafeaua de dimineata bauta sus pe terasa la inaltime. Vedeai tot orasul de acolo. Rasaritul soarelui sau apusul lui se zareau intr-un mod cu totul si cu totul deosebit de sus. Simteam adierea vantului in permanenta si aveam mereu impresia ca locul asta e o sursa nemasurata de inspiratie. Terasa nu avea pereti deloc. Era plasata pe stalpi din lemn si sustinea un acoperis inalt si ascutit sub carea se forma un pod intunecat. Seara si noaptea vedeai toate luminitele orasului. Puteai spune cand “Orasul doarme” dupa luminile aprinse pe care le vedeai. Vis-a-Vis de turnul radioului (pe latura externa fostei cetati) se afla Catedrala iar langa biserica Scoala Sportiva cu terenurile pe care mai mereu era ceva agitatie si pista de alergare, o mandrie a orasului. Sunt amintiri placute si amintiri neplacute ca in fiecare loc prina care ne petrecem o parte din viata. Dar ideea personalizata a Turnului va ramane mereu scrijelita in pergamentele sufletului meu.

---

Similaritati (sau cum ar spune altii – similitudini)

Dupa o noapte la fel de grea ca si ultimele 4 din viata mea.. cu febra.. ceaiuri.. medicamente.. otzet si alte chestii babesti.. m-am imbracat dimineata si am purces constiincios catre Casa Big Brother (actualul sediu Kanal D) .. la munci. Pe drum.. in metrou am observat diferite chestii funny ! Indiferent unde privesti in jurul tau vei gasi similaritati mai mult decat amuzante, mai mult decat expresive, mai mult decat reale. Incepand de la Tava pisicii … unde prin multe multe boabe de nisip vezi cate un rahat … cam asa e si in viata, printre multi oameni obisnuiti observi din loc in loc cate un rahat. Diferenta o face politica.. unde printre multi rahati vezi din cand in cand si cate un graunte de nisip care se straduieste sa nu fie acaparat de cel putin unul din rahatii astia mari si puturosi (sa-mi scuzati analogia).
In orice petic de iarba din Bucuresti vei gasi fara doar si poate cel putin o doza, un flacon gol, sau in cazurile mai grave o seringa.. dar intotdeauna unde e putina verdeata trebuie sa fie si gunoi. Asa e si in viata.. daca arunci bine ochii prin metrou nu exista vagon in care sa nu fie o pramatie … aici exemplul e foarte complex ! incepand de la manelistii notorii care nu ar iesi deloc in evidenta daca nu ar asculta maneaua la maxim pe difuzorul telefonului, pana la betivii de doi lei (cu varste variate) care sunt atat de muci incat fac pe ei.
Evident exista si gropi de gunoi unde abia daca observi un smoc de verdeata crescut .. razlet intr-un loc unde pamantul nu e atat de toxic.. similaritatea am putea spune spune ca sta in cuiburile interlope din cartierele marginase sau din separeurile cazinourilor.. sau stiu eu alte locatii ferite de soare.

Ajuns la televiziune mi-am facut un ceai fierbinte mi-am aprins o tigara si m-am asezat pe treptele de la intrare. Mi-am amintit de emisiunea lui Bobby in care s-au discutat vrute si nevrute despre bloguri branduri de blog relatiile din blogosfera si tot felul de alte lucruri. Ma gandeam ca nu exista nici macar o zi din viata mea in care sa nu am parte de o disputa. Si daca stau toata ziua in pat acasa.. trebuie sa existe un messenger sau un telefon sau un mesaj care sa ma scoata din sarite si sa ripostez.. ma gandeam ca si daca as fi singur pe munte cu siguranta l-as lua la tranta pe cici sau m-as certa cu mine insumi pt cine stie ce chestii uitate. E ca atunci cand privesti un tablou .. sau o masina sau o femeie .. sau un barbat .. sau o sculptura sau o cladire.. Nu va exista nimic perfect .. intotdeauna (chiar daca dupa studiu amanuntit) vei gasi parti cenusii si parti colorate.. vei gasi contradictii si imperfectiuni.

Pana si in cana cu ceai gasesc ceva asemanator cu viata. E fierbinte.. e linistitor.. e negru.. DAR e amarui ! dar il beau pt ca .. se spune ca face bine

Cautati 5 obiecte in jurul vostru si incercati sa le faceti o scurta descriere.. veti vedea ca va descrieti de fapt viata.. in orice loc si oriunde gasim astfel de similaritati.

---

Jurnal de Insomniac !
Din ciclul acela …. de insomniac !

Musc intens din continutul unui Carlsberg gasit pe raftul lateral al frigiderului !
Am avut una dintre cele mai pline zile din tot anul asta.. Ma simt obosit .. de fapt.. incredibil de obosit, dar asa cum mi se intampla de obicei nu pot dormi !
E tarziu, din vecini se aud tot felul de zgomote catalogate drept “comuniste” .. pt ca asta ne este darul blocurilor muncitoresti construite in perioada ceausista. Auzi tot ! indiferent daca vrei sau nu.
Ma tot intreb de ce ma simt multumit ?
Sa fie munca dusa la bun sfarsit astazi ? sa fie faptul ca “i have a girlfriend and she is great” ? sa fie oare doar dragostea mea pt linistea noptii ? sau pur si simplu ideea ca ma simt atat de bine atunci cand scriu ?
Nu pot formula un raspuns.. dar scriu.. despre ce nu stiu. Nici macar nu mi-am ales un titlu asa cum fac de obicei. pur si simplu mi-am trantit degetele lungi pe tastatura si tastez.
Intrand in casa mi-am adus aminte de noptile din adolescenta in care desenam..
Nu conta ce.. gaseam tot felul de subiecte in drumul de la liceu – acasa si denaturam imaginile vazute. Generam fluxul acela de liniutze si cerculete care intr-un final contopite cu umbre si putina culoare imi dadeau atata satisfactie. Am privit intr-o doara pe perete, unde intr-o rama din lemn, sub o sticla atat de prafuita, statea desenul meu cu Vaporasul. Initial vazusem ambarcatiunea pe o limba de nisip in Italia .. pe tarmul marii Adriatice. Cateva luni mai tarziu m-am hotarat intr-o noapte sa-l desenez. Deosebit este ca dupa 8 ani privesc truda mea de o noapte.. Desenul este unul simplu.. dar de cate ori fac salturile in timp.. mi se iveste un zambet pe buze. Asa suntem noi oamenii.. trecem prin viata si lasam cate o bucatica de suflet prin diferite locuri, pe hartie, lemn, sticla, pe internet sau prin cine stie ce paduri .. pe scoartele arborilor. Traim viata lasand semne peste tot. Ne bucuram atunci cand realizam ca nu am uitat ce am sadit in jur. Ne bucuram si mai tare cand realizam ca nici ceilalti nu au uitat ce am sadit… dar de fiecare data zambetul se transforma in acel indelung oftat … au mai trecut atatia ani !

Suntem trecatori. Atat de trecatori incat este prea putin daca ne straduim sa trecem cu folos prin existenta. Pretuim lucruri complicate, pretuim lucruri simple, pretuim sufletele in care scrijelim in fiecare zi..
Astazi am avut o discutie pe messenger cu o persoana care imi era draga la inceput ! apoi s-au intamplat unele chestii neplacute si am purtat in tot acest timp o umbra … in suflet ! in toata discutia am fost la fel de rece si de transant ! la cinci minute dupa discutie am realizat ca mi-am pierdut din timp sadind si mai multa repulsie..
m-a intristat acest lucru..
Apoi ajuns acasa mi-am promis sa nu mai fiu asa..
…niciodata indiferent care ar putea fi motivele..
Dar nu stiu cum voi fi maine..
Si uite asa trec zile si nopti iar … acolo undeva in toata aceasta Carte mai mult sau mai putin colorata se ususca cerneala in forma de Porcusori, urati si mizerabili, asa cum se intampla in primele zile de scoala..
Noapte buna celor care dorm acum si ganduri bune celor care tocmai s-au trezit…

VISEZ
Din ciclul vise de insomniac.

Visez.. ca de obicei cu ochii deschisi.. la locuri si imagini de nedescris !
Caut ca orice om perfectiunea acolo unde cu siguranta o pot gasi.
In vise …
Si simt !
In ciuda a tot ce e real si starpeste visele oamenilor, eu SIMT pt ca visez cu ochii deschisi.
E suficient sa tintesc pata de vopsea de pe peretele din fata mea .. sa ascult in casti muzica aceea sfanta ce sustine ruperea de palpabil.
Sa o las sa curga prin fiecare cotlon al corpului meu.. sa plutesc pe corzile vantului spre lumea aceea perfecta .. sa zbor deasupra a tot ce e real .. sa devin suprem deasupra normalitatii
… visez ..
Visez apus de soare in varful unui deal sub un stejar …
visez apus de soare in locuri pline de iubire …
visez scancet de copil si zarea inrosita de sentiment..
visez infinitul tintuit intr-o clipa .. visez libertate
O clipa atat de lunga incat transpir fericire …
transpir extaz .. transpir LINISTE … transpir viata
visez ..
visez … fum de tigara ce se risipeste instantaneu in vant ..
visez spiritul visului meu mangaind copacul .. batranul care tace dar toarna prin palnia constiintei mele Liniste cu carul …
Te visez langa mine … libera .. eterna .. in camasa mea … cu picioarele goale prin iarba … lipita de mine, lipindu-ti buzele de filtru si tragand din tigara care sfaraie .. vant, apus de soare, stejarul, tu si fumul de tigara…
Visez.. visez ..
Cu ochii deschisi..

---

ALERGAND PRIN VIATA

Te nasti .. intr-un cadru social .. de un anumit nivel !
Fie el underlevel fie highlevel sau unul absolut normal .. Evoluezi..
Iti impingi existenta cu viteza utilizand la maxim perceptia pe care o detine specia noastra infecta.
Judecata iti e mai mult sau mai putin stimulata de factori externi inca de la primii pasi si de la primele contacte cu civilizatia in care ai fost aruncat de destin.
Cresti .. acumulezi invataminte de la diferiti oameni sau ajungi sa fi autodidact.
Studiezi, te joci, descoperi, analizezi si clasifici tot ce exista in ecosistemul tau.
Te influenteaza copiii cu care iti traiesti magnificele momente ale copilariei .. jucariile iti stimuleaza imaginatia … muzica si povestile iti induc diferentele dintre bine si rau.. vecinii te fac sa-ti creezi o anumita normalitate .. de fapt te identifici intr-o anumita lume.
Traiesti adolescenta in diferite anturaje preluand obiceiuri, reflexe, experiente, mai mult sau mai putin utile in drumul ce te poarta de pe poteca… pe bulevardul vietii.
Realizezi ca exista si alte universuri omenesti odata ce cunosti oameni noi din alte medii sociale … si mereu vei vrea sa te schimbi !
Vei acumula si mai multe informatii .. vei da dovada de straduinta .. de extreme .. de studiu incontestabil .. asta pt a face viata ta mai buna ! pt a obtine ceva din putinul pe care il are de oferit Timpul … si Viata atat de scurta ce ti-a fost oferita.
In timp simti ca individul din tine are nevoie de credinta, de principii de viata si de o jumatate ! E ca un blestem dat parca de bagheta unui magician … sau este o pagina din cartea cea mare a destinului .. sau este creatia unui Dumnezeu – sau orice alta entitate definita altfel de fiecare cultura pamanteana. Poate fi instinctul … sau pur si simplu o lege a fizicii. Iti e mai usor sa te rotesti prin acest tunel dominat de lumina cand esti o sfera intreaga .. jumatatile de masura se rotesc haotic ! Si cauti jumatatea .. o gasesti mai usor sau mai greu faci copii pe care te straduiesti sa-i cresti si astfel iti traiesti si jumatatea a doua de viata in viteza. Iar copii tai vor face la fel si ai lor la fel s.a.m.d.
Treci peste perioade din viata fara sa pretuiesti fara sa te opresti in drumul tau sa stagnezi .. sa incerci sa cultivi prezentul pt a evolua intr-o singura directie si asta pt ca simti ca trebuie sa cunosti .. sa evoluezi sferic ! in toate directiile posibile ! dar cunoasterea ta nu face decat sa se limiteze la interiorul unei sfere .. neinsemnate ! si asta pt ca asa simti ca te-ai nascut: Pt a trece vertiginos prin viata. Pt a fi un INVINGATOR. Pt a da VIATA unui alt om .. pt a invata si a vedea cat mai mult, pt a creea diferite chestii si pt a muri !
Ne nastem pt a muri !
Ne traim Viata in viteza..
Iar pe patul mortii .. in acele cateva secunde in care mai suntem constienti dupa ce ni se opreste inima ne privim .. realizam cat de scurt e timpul .. realizam casuntem penibil de trecatori, suntem atat de neinsemnati in universul asta mare … iar noi am trait ALERGAND PRIN VIATA !

---

RELATII

Am inspirat o persoana … puteti vedea asta AICI … iar ea la randul meu mi-a dat inspiratie pt acest post.

Fiecare om traieste dupa principii bine definite dar reactioneaza diferit atunci cand in peisaj apare o potentiala jumatate…
De aici putem dezvolta o dezbatere in directia clasificarii relatiilor intre doi indivizi (fie de sex opus, fie de acelasi sex).
Sunt convins ca multor oameni o sa li se para interesanta clasificarea… iar majoritatea ar putea adauga sau face completari dar uite cam cum vad eu lucrurile.
Cunoasterea – Perceptia
Totul porneste de la perceptie. E posibil sa lucrez cu o anumita persoana multa vreme si sa nu observ nimic provocator pana intr-un anumit punct , cand tot ce inseamna informatie acumulata despre acea persoana rabufneste in dorinta.. E posibil sa o intalnesc in metrou, autobuz, pe strada, la piata, in cluburi, restaurante, in galerii de arta .. la o lansare de carte sau in parc ! nu are importanta atata vreme cat exista acel fior.. acea sclipire din care se poate naste flacara pasiunii ! E foarte posibil sa porneasca si fara sa o vad.. ii simt parfumul intr-o dimineata pe palier.. a doua zi la fel .. iar intr-un final dam nas in nas .. ei ii cad dosarele din mana si ne aplecam amandoi .. moment in care eu realizez ca este parfumul care ma face sa inchid ochii de fiecare data …
E posibil sa privesc intamplator o poza pe hi5 sau 360 sau facebox samd.. sa imi para cunoascuta si sa trimit intamplator un mesaj simplu … de aici se poate naste pasiune. Mie mi s-a intamplat si cred ca am trait o poveste frumoasa de dragoste ! scurta dar frumoasa ! ce va ramane mereu in inima mea…
Deci nu conteaza perceptia sau locatia ci conteaza sa detii dorinta aceea de a sclipi ! de a zbura.. de a simti fluturi in stomac.
Cunoasterea – Evolutia
Multe din relatii se pot limita (cu motiv sau fara) la o Seara sau 2 sau 2 saptamani sau o luna ! Perioade scurte in care experimentez ceva nou.. si incerc sa deslusesc daca piesele noastre fac parte din acelasi puzzle. Importanta este din nou vointa.. nu e prima piesa poate e a doua.. sau a treia..
Unele relatii dureaza si cate 6 luni un an si nici dupa un an noi nu stabilim daca vrem ceva unul de la celalalt.
Alte relatii se sudeaza bine de la inceput si cunoastem persoana de langa noi incetul cu incetul .. o descoperim.. si ne mulam amandoi idealurile pe omul de langa noi… asta spun eu ca este cel mai frumos.. sa evoluezi impreuna. Etic moral spiritual muzical literar sexual etc etc etc… o conditie ar fi potrivirea de caracter dar nu este obligatorie.. Exista ideeaaici de a accepta orice directie aleasa indiferent de categorie de persoana de langa noi .. Oricum este foarte probabil ca peste ani sa vedem oameni care sunt impreuna de multa vreme … si sa ne dam seama ca este foarte posibil.. sa fie exact asa.. sau ne putem trezi langa persoana de langa noi si sa realizam ca suntem fericiti (asta ar fi cazul deosebit )
Mai sunt relatiile in care eu sunt “z” ea e “a” eu sunt alb ea e negru sau invers… si totusi sudura cuplului sa fie una dintre cele mai solide existente..
Obisnuinta – Dependenta
Indiferent cum ne-am cunoscut… cum si cat ne-am descoperit si cum am evoluat impreuna.. cat ne-am certat si cat ne-am impacat.. cate lucruri am realizat impreuna sau nu… se ajunge in fiecare relatie la un punct unde pe urmatoarea treapta a evolutiei scrie : OBISNUINTA sau DEPENDENTA.
E inevitabil .. ajungi intr-un punct in care cunosti fiecare recatie a partenerului, ii citesti pe mimica orice, aveti parte de great sex (de ani de zile), stii cum e cand e trist, cand e fericit, stii absolut totul.. (sau aproape) … Si ajungi in punctul asta si te intrebi “Chiar nu mai e nimic de descoperit ?” apoi te intrebi “da dar cum ar fi fara ?” si iti scuturi capul si il saruti pasional imediat cum il vezi… sau discuti cu amicii/amicele despre relatie si realizezi ca nu ai ce sa spui nou.. e totul intr-o normalitate ce urla de plictiseala sau de monotonie… solutia in cazul unor astfel de perioade este “Imaginatia” .. sunt 10.000 de lucruri noi pe care le puteti face impreuna (fiecare om are lucruri pe care si-ar dori sa le faca indiferent de natura lor) .. iar daca le faci alaturi de el/ea e posibil sa mai tragi un strat de sudura peste cel vechi…
Ruptura – Despartirea
Subiect sensibil pt fiecare dintre noi.. dar e atat de prezent incat ar fi imbecil sa nu recunoastem ca trebuie sa existe acest punct de cateva ori in viata (altfel am stagna din multe puncte de vedere).
Unii oameni nu se inteleg si realizeaza acest fapt – discuta – raman prieteni – dar urca din nou in trenul cautarii !
Despartirile nu au niciodata un singur vinovat … sau factori externi … despartirile vin din noi … din nucleul format si invelit in mii de straturi de la inceput si pana la finalul relatiei.. se produce la un moment dat o ruptura.. e ca un vulcan care fierbe in interior si cauta primul colon pe care isi poate arunca lava fierbinte.
Cazurile de perechi necredincioase (in cazul relatiilor ce au trecut de pasul evolutiei) au intotdeauna un grund .. poate parea banal dar e suficient cat sa dea motivatie… “daca m-a inselat e un porc” sau “uite ce tarfa e.. m-a inselat cu ala” spunem in fata prietenilor… dar nu ne gandim niciodata ca motivul porneste din acel colon spart ! ceva s-a intamplat si vinovati suntem amandoi fara doar si poate.. iar daca judecam omul cu care am impartit VIATA o buna bucata de vreme inseamna ca ne negam integritatea si personalitatea. Rupturile sunt de fapt alegeri pe care le facem .. uneori le facem spre binele nostru, alteori spre dauna noastra morala psihica etc.

Cert e ca indiferent cum se termina … violent sau pasnic din fiecare relatie invatam ceva. Ne descoperim pe noi insine, descoperim cum putem deveni altcineva, invatam sa daruim, sa impartasim, sa simtim in doi acelasi lucru, sa respectam si sa acceptam, sa iubim neconditionat.. ne invatam unii pe altii si aflam cum ne delimitam prioritatile.. ne identificam in noi “singuri” si noi “NOI” … aflam cum suntem alaturi de cei ce se semneaza poate pentru multa vreme in scoarta sufletului nostru.
Acum.. asa cum spunea si Monica :
Monica Axente: pai asta e un post fara concluzie si fara final
Cristian Greger: dap
Locurile unde vreau sa punctez le pot aduna intr-o serie de cuvinte prin care sa spun absolut tot despre cum vad eu relatia perfecta de la inceput pana se termina.
Sa vedem comentarii dupa
Fior – Priviri – Roamantism – Tachinare – Reactii – Dorinta – A Oferi – A accepta – Respect – Rabdare – A invata – Pasiune – Cunoastere – Fierbinte – Sex – Copilarii – Jocuri – Impreuna – Alegeri comune – Principii – Individual – suflet – Prietenie – Dragoste – Evolutie…
Sunt suficiente pt a intretine orice discutie pe aceasta tema !
Astept completari ..
Iar pt final un citat pe care eu il am ca ghid (atat cat imi reuseste) :
A fi indragostit de cineva inseamna mult mai mult decat a fi stapinit de un sentiment coplesitor – inseamna a lua o hotarare, a face o judecata, a te angaja printr-o promisiune.
Daca dragostea ar fi doar un sentiment nestatornic n-ar exista nici o baza pentru fagaduinta de a iubi pe cineva pe toata durata vietii.
Sentimentele vin si se duc. Cum as putea promite statornicie daca m-as baza numai pe ele, fara sa ma biziuesc pe judecata mintii si pe vointa caracterului?

Erich Fromm (1900-1960)

---

PETALA USCATA…

…am ajuns de cateva minute bune acasa.. am sesizat trecerea “sfanta” a mamei care a facut curatenie si mi-a schimbat perdeaua.. am indesat tot ce cumparasem in frigider, baie, bucatarie etc. mi-am scos ca de obicei laptopul si m-am conectat. Mare e dependenta asta de calculator si internet.
Venind spre casa… in lift si pe palier ma tot gandeam despre ce sa scriu in seara asta. A mai trecut o zi cu bune si rele .. o zi in care mi-am pus multe multe intrebari la care nu pot gasi raspunsuri.
A trecut o zi in care am realizat ca unele lucruri nu le poti schimba.. altele da.
Mi-am turnat suc in pahar.. mi-am aprins o tigara in liniste si studiam bulele din paharul de suc.. in linistea asta imensa am auzit un zgomot in fata mea pe vitrina.. m-am uitat era trandafirul uscat pe care il daruisem la inceputul lunii Dianei.. ii cazuse o petala.. o petala uscata de timp si de ultimele evenimente petrecute dintre noi ! Aveam impresia ca s-a uscat datorita ultimelor 15 minute petrecute impreuna.. acea cearta imbecila care a pus punct unei situatii care mie mi se parea din ce in ce mai sumbra.
Mi-am adus aminte de ea.. de perioada in care am cunoscut-o .. de cum era .. de cum eram de cum am devenit ! am realizat ca oamenii se schimba dar isi pastreaza nucleul…
Mi s-a facut pielea de gaina .. si m-am scuturat ! trebuia sa-mi treaca ! m-am uitat mai atent prin camera asta mica in care gasesc mereu inspiratie .. Cei care citesc blogul stiu o mare parte din obiectele descrise.
Statuia de pe vitrina, Clepsidrele de pe masa, m-am uitat peste icoanele de langa usa si la candela agatata acolo ! era coltul sfant din casa .. mai jos teancurile de carti in care gasesc de fiecare data copilaria, prezentul si viitorul meu ca om.
Pe frigider inca in acelasi pahar statea trandafirul alb primit de Diana de la acel necunoscut .. se uscase si el.
Mi-a venit o idee :
Am luat amandoi trandafirii .. asa uscati cum erau si am desprins fiecare petala cu grija.
Am un vas Albastru in forma de frunza in care deseori imi arunc imaginatia.. iar produsul finit este in general cate o chestie decorativa. Mai aveam in alte vasuletze diferite chestii uscate.
Am aranjat frumos petalele alaturi de conuri mici de brad sau porumb mic si diferite petale de la alti trandafiri … apoi am zambit !
…ma gandeam … uite cat de frumos este ce a iesit .. si e creat din “amintiri” pacat ca asa se intampla cu ce e frumos.. si trece ! nu e decat ornament in viata asta care devine periodic cenusie.
Apoi am scos o coala alba de hartie… erau cateva luni bune daca nu chiar un an de cand nu a mai desenat ceva … desenul ma linistea inainte ! acum nu mai am rabdare ..
Am gasit in sertarashele cu lucrurile mele personale creioane pline ! am schitat doua linii si m-am gandit ca nu stiu ce vreau sa desenez ! strange ! mi-am scos coala si creioanele dar habar nu am ce vreau sa exprim ..
Intr-o fractiune de secunda am explodat ! am inceput sa schitez la repezeala ce imi venise in minte ! hasura .. si stradanie cateva minute bune !
Apoi am ridicat coala si am privit :
Desenasem Trandafirul si Petala Uscata…

---

PRINCIPII

Onoare.. principii.. legi interioare.. etica … integritate.. punctualitate.. conduita.. s.a.m.d
Oamenii traiesc bazandu-se pe anumite principii ! Mai mult sau mai putin etice, mai mult sau mai putin interesante.
In istoria omenirii s-a ajuns deseori in anumite puncte cheie unde absolut tot ce s-a intamplat demonstreaza ca unii oameni pretuiesc onoarea mai mult decat viata. Ar putea suna imbecil dar nu este.. Indiferent de ce tip este onoarea sau care sunt activitatile desfasurate de indivizii care pretuiesc onoarea ea este apreciata si dainuie in timp. Putem spune ca este un ingredient de baza al vietii. Omului ii place sa fie onorat, respectat sau apreciat. Si gaseste tot felul de mijloace pt a se face remarcat si pt a convinge oamenii din jurul lui ca merita sa fie considerat si catalogat drept un “om de onoare” sau cu onoare sau onorabil.
Exemple clare si concrete sunt principiile din cultura asiatica – Samuraii. Codul Samurailor (Bushido) este crunt daca il analizam dar este calea spre emblematica titulatura de Samurai. “Principiile care stau la baza caii solitare” acele legi grupate de Faimuosul spadasin si artist zen Miyamoto Musashi. Principiile sint austere si nu lasa loc compromisurilor, fiind create special pentru samuraii ratacitori care si-au devotat intreaga viata calirii mintii si trupului lor.
Ganditi-va doar cateva secunde cine nu a auzit in lumea asta mare de Samurai ? Cine nu stie de unde provin ? .. mda .. cred ca sunt extrem de putini pe pamant. Faptul demonstreaza ca omul apreciaza si celebreaza Onoarea.. indiferent ca in cazul de fata onoarea este cea a unui razboinic, a unui criminal.
E de apreciat onoarea unui doctor care nu ia spaga ! respecta juramantul pe care l-a facut atunci cand a imbratisat aceasta meserie.
E de apreciat onoarea solilor de razboi si a taberelor ce ii primesc fara ostilitate. Solii sunt mesageri si nu sunt omorati (evident exista si armate fara onoare) . E vorba de principii .. care incalcate pot avea consecinte grave..
Fiecare dintre noi are anumite principii, principii ce ilustreaza de fapt imaginea noastra in societate si in grupurile restranse in care ne ducem viata. Unele principii pot fi judecate altele pot fi apreciate.
Inteligenta noastra ca specie ne obliga sa trasam linii clare asupra tot ce ne inconjoara, analiza pe care o putem face (ca oameni inteligenti) aduce rezultate si stabileste principiile desfasurarii actiunilor. Asa e in fizica in chimie in matematica .. in astrologie in absolut orice domeniu. La fel este si in viata noastra. Traim dupa reguli (impuse de noi sau de altii). Dar actiunile noastre sunt clar bazate pe anumite legi interioare… si de fiecare data cand ni se intampla ceva nou creierul nostru gandeste stabileste si memoreaza principiile pe care s-a bazat intamplarea.
E oarecum ciudat sa stii ca totul in jurul tau este strans legat de legi .. fie ele fizice, chimice, politice, sociale, nationale, etice, morale, principii interioare samd. Totul are o cauza (bazata pe principii) si un efect.. sau o consecinta ce traseaza la randul ei noi principii… noi legi .. noi idei pt a ne ghida in existenta noastra marunta.

---

LUMINILE UMBREI

V-ati gandit vreodata ca Umbra apare doar acolo unde este Lumina ? V-ati uitat vreodata cu atentie ? puteti observa si nuantele umbrei… e pura geometrie dar transpusa in orice gest poate deveni un principiu de viata… eu ma ghidez dupa el. Si imi vindeca orice rana…
Ma gandesc la ultimii ani din viata mea si realizez cat de multa umbra am sesizat.. dar ma bucur enorm de mult pentru asta… pt ca asta inseamna ca in paralel am avut parte si de multa Lumina.
… e noapte… si e greu dar am sa inchid pleoapele .. chit ca nu dorm si am sa zambesc ca si cum am inchis ochii fortat de raze de soare .. pot face asta .. pot privi oricand oricat si oricum Luminile Umbrei !

---

TRAFIC DE BUCURESTI !

Daca ploua .. daca e soare..
Chiar si daca e innorat sau bate vantul …. de fapt orice “daca…” am alege, in Bucuresti e trafic.
A devenit atat de aglomerat incat nu mai exista perioada din zi in care sa nu dai peste un blocaj la vreo intersectie.
Se pare ca romanului i-a crescut foarte mult nivelul de trai pt ca toti au masini.
Si pt ca avem masini trebuie sa mergem cu ele. Nu conteaza ca stam la 2 statii de troleibuz de locul de munca… noi mergem cu masina ca suntem “domni” ce pana noastra !
La cumparaturi.. cu masina chiar daca mergem la 2 strazi mai incolo sau in marketuri.. ca doar nu o sa caram cele 2 plase pe care le umplem in market.
Cand iesim in oras luam masina (cel putin nu mai e toata lumea beata prin cluburi .. si apoi pe bulevardele Bucurestiului).
Fereasca Domnul sa te urci intr-un taxi. E foarte posibil sa iti moara o droaie de neuroni si sa dai in batzaiala ! Iar daca nu se intampla asta.. e mai mult ca sigur ca inveti tot vocabularul vulgar al soferului care (daca e in forma) mai si scoate capul pe geam si scuipa pe parbrizului colegului de la firma concurenta… ca nu l-a lasat sa-i ia fatza !
Prin tot traficul asta mare e musai (altfel nu ar fi complet tabloul) sa existe la fiecare intersectie cate 2 3 cersetori dezbracati desi afara ploua cu galeata.
Daca e cald .. mai vezi un verzisor in mijlocul intersectiei care mai mult incurca circulatia decat sa o inlesneasca.. daca ploua : FUCK THEM … stam in masina ca suntem cu baterii solare.. nu stim sa ne facem treaba daca nu e soare.. mai bine halim doua gogosi in masina si ne uitam la prostii care se injura in mijlocul intersectiei.
Iar daca a reusit soferul sa o ia pe o straduta ingusta … sa mai scape de buluceala de pe bulevard … evident (dupa legile lui Murphy) in fata sta o bascula cu nisip .. in fata unei vile de magnat si blocheaza intreaga strada ! Vrei sa dai inapoi … nu mai poti ca mai sunt 2 3 destepti in spatele tau care saracii au avut aceeasi idee brilianta ca taximetrsitul tau …
Te dai jos nervos platesti in scarba … si fugi spre prima statie de metrou ! Evident daca e aglomeratie afara de ce sa nu fie si in subteran … ceasul metroului arata 00:00 ceea ce insemna ca metroul intarzie iar pe peron s-au strans oameni cat sa construiesti o noua aripa a Casei Poporului in 3 zile ..
Intr-un final vine metroul si vezi cum toata gloata se indeasa ca sardelele in spatiul ala ingust. Te chinui sa gasesti un locsor langa cel mai apropiat geam deschis pt ca narile iti sunt asaltate de tot felul de mirosuri … combinatii la care nu s-ar fi gandit nici macar un institut de cercetare a mirosurilor… ! suporti cu chiu cu vai toate astea si la iesire iti aprinzi “sanatos” o tigara ! ajungi in studioul tau care e 1,50/2 metrii si te miri de cat spatiu ai ! si e numai al tau ! Dumnezeule … ce bine e ! dai drumul la muzica (Edith Piaf) si scrii… si visezi la Bucurestiul vechi pe care-l vedeai, copil fiind prin filme, cu trasuri … barbati cu palarii ciudate si Domnisoare in rochii lungi cu umbrelute… … te-ai nascut in secolul gresit…

---

OM BOGAT – OM SARAC

Privind în via?a noastr? obi?nuita fie ea lini?tit? fie agitat? ?i am?nuntele observate în fiecare zi este imposibil sa nu observ?m diferen?ele sociale si statutul economic existent.
Începând de la hainele pe care le poart? fiecare om ?i pân? la serviciile la care ne limit?m.
Începând de la cer?etorii aciuia?i prin gari ?i la metrou .. pân? la magna?ii ce parcheaz? ma?ini de lux in fa?a hotelurilor si restaurantelor scumpe.
Toat? lumea ar numi aceste lucruri normale : ?ine de poten?ialul si de puterile fiecarui om sa-?i creeze o via?a buna sau nu ! … ?i ar considera orice încercare de a plafona sau de a indrepta balan?a aceasta imens? .. o form? nou? de comunism.
Exist? totu?i in aceast? clasificare natural? anumi?i factori care trebuie specifica?i si lua?i în considerare. Tr?im într-o ?ar? în care influen?a banilor este ereditar?. Orice pu?ti al c?rui “Tatic” este un om prosper de afaceri sau un om politic deosebit de influent are, din pacate, ?anse mult mai mari s? evolueze din toate punctele de vedere. Înva?amânt superior mai bine cotat, „rela?ii” de efect în vederea angaj?rii in posturi bine pl?tite, rapiditate la obtinerea autoriza?iilor si a actelor in general.. etc.
Ce ne facem însa cu tinerii care nu au aceste avantaje ?i le este sortit sa urmeze un curs al vie?ii cu plafoane sociale limitate.. ?
Ce ne facem cu b?trânii carora statul nu le ofer? o b?trane?e linistit? ?i pensiile atât de meritate ?
Ce ne facem cu cer?etorii care pe lânga faptul c? sunt oropsi?i mai sunt ?i coopta?i de diverse re?ele interlope specializate pe “exploatarea cer?etorilor” ?
Ce ne facem cu absolven?ii facult??ilor care nu î?i gasesc un loc de munc? decent pt. c? posturile pe care ar trebui s? le ocupe sunt cump?rate de “t?tici”?
Ce ne facem cu tinerii talenta?i care nu i?i pot pune in valoare talentul pt c? promovarea cost?, sau pt. c? promovarea se face pe alte criterii decât cele valoroase.. ?
?i exemplele pot continua.
Se va schimba vreodat? ceva in ?ara asta ?

Citim tot felul de articole despre tranzac?ii imense in trusturile media, citim despre ultimele ma?ini, avioane, elicoptere cumparate de vedete sau magna?i, citim despre transferuri de multe milioane de euro in sport, despre contracte de publicitate cu bugete imense, citim despre fonduri europene alocate ministerelor… dar mai pu?in citim despre faptul ca in România nivelul de trai al popula?iei este unul dictat de Moned? iar ?ansele de a avea o viat? mai bun? sunt acaparate în procente covâr?itoare de cei ce de?in aceasta moneda…
Diferen?ele între clasele sociale sunt atât de mari incât putem spune c? românul are viitorul predestinat… destinul este dictat de condi?ia social? cu care te na?ti !
Pu?ini sunt cei ce reu?esc sa strabata acest labirint plin de capcane …
E trist …
Tr?im intr-o lume in care nu conteaza ce po?i, nu conteaza c? ai talent, nu conteaz? c? esti normal si ar trebui s? ai exact acelea?i op?iuni ca to?i semenii tai … ci cel mai mult conteaz? dac? te na?ti Om Bogat sau Om S?rac.

Cristian Greger.

---

Jurnal de Insomniac – Revoltat !

Astazi.. desi a fost o zi fara probleme majore (sau carora sa nu le gasesc rezolvare).. am realizat cum sunt oamenii !
Inca o zi in care sunt dezamagit ! traiesc dupa principiul “Priveste dincolo de aparente si cauta tot ce e bun in tine in jurul tau si in oamenii de langa tine !”. Ce te faci insa atunci cand in absolut tot ce privesti, in absolut fiecare cuvant si fiecare chestie pe care o observi timp de 20 de ore … gasesti numai chestii facute sau spuse de mantuiala, nervi, reprosuri, chiciuri, graba, nonvalori, comercial, idiotenii, izbaviri si multe idei imbecile ? Ar trebui sa ma apuc de Judecat. Slava Domnului ca se ocupa EL de asta !
M-am saturat de cretinii care de dimineata ma iau cu : ” E multi oameni care …” sau de “domnisoara care a coborat inainte locuieste cu dumneavosatra?” .. de Taxiurile care deviaza traseul desi este mai mult decat evident ca si un orb ar merge in directia ceruta … (sunt doua bulevarde lipite cu devieri de la axa de maxim 45 de grade) iar la finalul cursei se mai si uita urat la tine ca nu i-ai lasat bacsis decat 50 de bani, de automatul care e gol dimineata la 9 desi lumea bea cafea DIMINEATA ! de imbecilii care au creat toate chiciurile din lumea asta ! si de obositzii si retarzii care poarta haine pe care scrie mare RICH si ele costa intre 20 si 70 de lei ! de fufele care nu stiu sa asorteze 2 culori si deabia merg pe tocurile alea tampite .. dar care lucreaza ca secretare in diferite institutii desi nu au auzit in viata lor de Chopin, Ghizeh, Zeus, Comaneci, Lipa, Marlon Brando, Charlie Chaplin sau de nici un nume de care si pustanii de 10 ani mai rasariti au auzit si nici nu stiu sa calculeze radical din 16 ! M-am saturat de toti tzaranii care desi traiesc intr-o capitala “civilizata” scuipa in fata ta pe trotuar sau mananca seminte pe treptele Teatrului National, de localurile unde se perinda toti fitzosii si unde barmanul te priveste ca pe un somalez gol pusca.. cu scarba de-ti vine sa-i indeshi solnitza pe gat, de babele de 89 de ani care desi ar trebui sa stea linistite acasa se plimba cu autobuzul cu 6 papornitze dupa ele, de betzivii notorii care desi castiga mai putin decat sa-si hraneasca odraslele ei fut toti banii in crashmele infecte de la coltzuri.De telefoanele stresante. De oamenii care nu inteleg ca nu sunt singuri pe pamantul asta mare. De De… multe alte chestii pe care m-am saturat sa le insir ! Ideea e ca astazi am reusit sa ma enervez la culme.
..
PS .. Noapte buna celor care nu se incadreaza mai sus si mancarimi aprige celor care se simt !!
Cristian Greger

---

Intre “Eu” Real si “Eu” Virtual !

Pe langa faptul ca majoritatea dintre noi pot spune ca au cel putin un prieten imaginar (exemplul meu e Cici), sau vorbesc cu ei insisi in fata oglinzii, sau isi formuleaza in gand discutii imaginare cu diferite persoane … putem spune ca fiecare dintre noi are mai multe personalitati !
Personalitati care se declanseaza in functie de mediul in care trebuie sa ne etalam.
Astfel … exista diferente intre “Eu” cel Real si “Eu” el virtual (asta spunea si piticu in explicatiile la anumite evenimente mai putin placute).
Ma gandeam azi-dimineata in timp ce ma spalam pe dinti si ma priveam in oglinda cat de grav este cand contopesti prea mult cele doua lumi (in cazul de fata Eu virtual si Eu real). Se ajunge la confuzii imbecile…
Si totusi intre cele doua personalitati se duce o lupta apriga. Eu-l virtual detina multa siguranta pt ca nu exista contact direct, fizic.. si nu exista decat factorul vizual care influenteaza. Eu-l real poate detine siguranta dar este multimagnetizat pt ca in realitate sunt foarte multe lucruri care ne schimba modul de a privi lucrurile, evenimentele si oamenii din jurul nostru. Suntem atrasi de o multime de “Magneti” in diferite directii … evident orientarea si directia pe care o alegem fiind cea din care suntem atrasi cel mai mult. Eu-l virtual poate trasa mashti diferite pe Eu-l real.. il poate transforma, il poate mutila sau il poate ridica in slavi.. Eu-l real in schimb poate detine control absolut asupra Eu-lui virtual daca este deosebit de puternic si daca persoana in cauza isi doreste sa etaleze absolut realitatea ! Curata ! nepatata ! neinflorita ! Totul e ca in jocul acela cu hartia piatra si foarfeca…
Intre cele 2 Lumi – Virtuala & Reala.. apare o a treia… periodic ! Atunci cand scriu ma rup de absolut tot ce inseamna virtual si real. Este exact puntea dintre cele doua lumi ! ma desprind in momentul in care apas butonul write si ma reconectez in momentul in care apas butonul Publish. Si.. indiferent daca intreg textul e legat de ce traiesc, simt si percep in oricare dintre cele doua lumi.. puntea asta reprezinta de fapt cine sunt eu .. reprezinta modul in care eu ma exprim si modul in care eu ma relaxez, ma eliberez sau ma invershunez. Ideal ar fi ca toate cele 3 idei sa aiba aceleasi principii si aceleasi limite. Singurele diferente obligatorii sunt legate de dozajul exprimarii ! nu poti spune absolut tot ce se intampla in realitate in cercuri virtuale si nu poti implica enorm de mult lumea virtuala in cea reala… pt ca tinzi sa deviezi si sa pari obsedat.
Concluzie: Solutia perfecta este echilibrul ! iar personalitatea ta sa se apropie dinspre cele doua lumi (virtuala si reala) spre acea punte de mijloc… pt ca acolo esti Tu -> talentat, calm, relaxat si neinfluentat. Eu unul incerc sa fiu exact Intre “Eu” Real si “Eu” Virtual !

---

PLOAIA E RUPTA DIN NOI…

Stau intins de-a latul patului, cu capul pe marginea lui oarecum in jos.. pt ca privesc pe spate la oglinda.
Am incercat sa urmaresc un film.. intr-o doara ! dar sunt mult prea ingandurat pentru asta.
Se aud tunete infundate.
Razletze la inceput.
Apoi din ce in ce mai puternic , ca si cum Zeii ar transmite un mesaj celor ce asculta.
Ma intreb de ce suntem atat de legati de ploaie ?
De fiecare data cand se intuneca si incepe sa tune.. simtim acel ceva.. E sentimentul tipic care se prelinge prin corp, curge prin vene si ne umezeste inspiratia. Ador tunetele desi ma plang mereu de zgomote! dar zgomotele ploii ma calmeaza.. ador sa simt picurii de ploaie desi nu sufar umezeala, spun des ca nu-mi plac ritmurile sacadate dar totusi ascult fiecare picatura de apa ce cade pe tablia de la fereastra, imi plac imaginile clare si focalizate dar .. totusi privesc prin geamul aburit si umed pe de o parte la intreaga lume si forma ei caleidoscopica. Nu stiu daca poate fi catalogat drept melancolie, tristete, veselie, bucurie .. de fapt nu stiu daca exista un cuvant care sa transpuna ceea ce simt.. cel putin eu. E ceva sfant in tot acest proces.. e ca atunci cand faci dragoste.. se aduna norii grei si intunecati si plini de energie apoi urmeaza preludiul .. focos puternic si electrizant , apoi se consuma descarcarea .. mai lin mai aprig mai intens sau mai rarefiat.. si finalul .. poetic reprezentat de o raza de soare, si evident aburii ce ies din pamantul fertil de-acum !
Suntem mare parte Apa.. poate tocmai de asta am mereu impresia ca fiecare ploaie aduna ce e putred in noi si spala constiintele.. am mereu impresia ca apa aceea care se prelinge are viata , am mereu impresia si poate nu ma insel ca ploaia e rupta din noi

---

Controlul unei Clipe Statice !

Exista momente in viata fiecarui om cand ne dorim anumite chestii..
Sunt dorinte dictate si percepute de stomac, de lipsa de adrenalina, de papilele gustative.. de simtul olfactiv de retina … sau de factori externi declansatori..
Eu imi doresc de foarte multe ori cate o chestie ! de exemplu (banal) ma trezesc din somn si primul lucru pe care mi-l dicteaza creierul amortit si inca incetzosat este setea ! si mi se face pofta instantaneu de lapte ! dezamagirea este imensa daca deschid frigiderul si constat ca nu am lapte sau ca cel pe care il am .. s-a acrit !
In alte momente simt nevoia de dulce .. nu stiu exact ce .. si nimic din ce gasesc prin casa nu ma satisface … am ciocolata, budinca, bomboane mentolate, dropsuri de fructe.. napolitane .. si toate cretinitatzile de dulciuri dar nu e ceea ce imi doresc ! si ma screm incredibil de tare sa realizez ce pana mea imi doresc … dar nu .. raman in ceatza si imi amagesc creierul cu cele insirate mai sus…
Apoi brusc dupa ce sunt satul si ghiftuit cu toate cele .. realizez ca vreau o inghetzata de vanilie ! deschid geamul inainte sa ma imbrac sa dau fuga la alimentara si vad cat de frig e … ! imi trece instant ! as putea (la naiba) sa ma imbrac pur si simplu si sa plec la alimentara sa ma gandesc acolo ! nu m-as intoarce din drum sigur .. as merge chit ca ar fi -30 de grade afara .. pt simplul fapt ca nu ma intorc niciodata din drum.. si pt simplul fapt ca oricum m-am imbracat !
Alte momente de gen sunt cele in care desfasori in tihna cine stie ce activitate si cineva te freaca la icre ! .. si nu o data .. nu de doua ori .. ci in mod obsedant in CONTINUUUUU…
Si atunci iti doresti sa dispara acea persoana.. atat de tare incat incepi sa te temi ca s-ar putea sa se implineasca …
Mai sunt momentele cand esti extrem de obosit dar trebuie sa mai faci inca o droaie de chestii ! mai ai de platit intretinerea intre anumite ore (pt ca imbecila de la caserie e intre 2 ore exacte la ghiseu si daca nu platesti atunci iti baga penalizari ..), mai ai inca 6 ore la cel de-al treilea job .. de la care nu poti lipsi nici daca e foc si uragan (ca deh asta ti-e meseria) ! mai ai de cumparat niscaiva chestii .. de genul Hartie Igienica, Gel de par (fara de care nu poti iesi din casa ca-ti sta parul ca pixu), suc si apa minerala ca nu mai ai nici un strop prin casa.. s.a.m.d. …
…atunci iti doresti sa dispara totul pentru o clipa in jurul tau, sa inghete acele ceasornicului iar tu sa inchizi pleoapele grele si sa savurezi eternitatea unei clipe statice .. nemasurate .. necontorizate.. libera de ganduri de “Trebuie” de “urgent” si altzi termeni asociati !..
Stau si ma gandesc ca o fi unul din motivele pentru care in lumea asta sunt multi oameni care se sinucid ! isi doresc eternitatea unei clipe statice … da .. asta e exprimarea … e definitia mortii … unii isi doresc moartea ! asta pentru ca nu inteleg ca de fapt ceea ce cauta ei este puterea de a controla durata acelei clipe statice ! Libertatea de a inchide ochii iar atunci cand ii deschizi sa te afli in acelasi loc in aceeasi secunda si totul neschimbat in jur .. dupa asta tanjim cu totii ! Controlul unei Clipe Statice !

---

PETALE DE TRANDAFIR si CLINCHET DE CHITARA !

Copil fiind închideam ochii indiferent în ce loc m? aflam si îmi închipuiam o dup?-amiaza perfect? într-o zi deosebit de însorit? !
Locul ales de imaginatia mea obsedant de bogat?, era cât se poate de simpl? ca orientare sau ca idee în sine ! Era un pod-mansard? !… continutul însa era mirific. Era totul ca într-o poveste.. o carte cu peripetii în care personajul principal descoper? un loc incredibil…
Închideam ochii si îmi închipuiam ca intru într-un pod larg cu ferestre mari în cele dou? laturi perpendiculare pe p?mânt ! o inc?pere imens? pr?fuit? si ars? de timp în care razele soarelui p?trund prin fiecare orificiu ce se forma între tzigle ! O ploaie de Lumin?.. o ploaie de raze de lumin? in care se z?rea praful ridicat din podeaua de lemn !
Priveam in jurul meu si ma minunam de tot ceea ce v?d.
Grinzi de lemn masiv mancate de insecte si multa mobila veche in toate cele 4 margini ale podului. Toalete si mese de machiaj vechi cu oglinzi inegrite de timp, si zambete desenate in stratul de praf ce le acopera. Semana oarecum cu podul unui teatru de provincie… din loc in loc cate un bust pe care inca fluturau panzele unor costume de balet pastrand oarecum muzica in a lor miscare.
In centru, exact sub fereastra cea mai mare de deasupra … un pian ro?u cu margini stralucitoare… corzi aurii si un scaunel din lemn tapitzat cu piele rosie .. Pana si clapele mici .. cele care ar fi trebuit sa fie negre erau vishinii ! Mi se parea ironic cum sta … maiestuos in LINISTEA aceea deplina… asteptand sa explodeze sub presiunea unor degete pline de talent si pasiune.
Intr-un colt, ferit de raze de soare statea trist un corp de biblioteca ingust cu multe carti groase…
Pe unul din rafturile superioare rezemata de cartzi o poza ingalbenita ce intruchipa o familie iesita la iarba verde ! El barbat bine, imbracat intr-o camasa alba si bretele. Ea de moda veche (sau noua la vremea respectiva) purta o rochie dintr-aceea cu gat si brodata manual si tzinea in mana o umbrela de soare. Cei mici.. o fata si un baiat.. sfiosi se tineau de mana in fata parintilor. Fotografia emana fericire. Mai jos, impietrita parca pe raft.. in spatiul ce mai ramanea de la carti la marginea de lemn, statea o calimara in care se uscase cerneala si o penita veche veche de tot… cu pana.
Paseam incet .. speriat parca de fiecare scartzaitura.. era totul prea sfant pt a polua sonor decorul.
Stiu ca de fiecare data cand ma gandeam la podul meu drag.. ma opream in acelasi loc. Foarte aproape de pian imi indindeam manutzele si ma invarteam incet .. incet .. apoi putin mai repede pana ameteam si mi se parea ca dintre grinzile imense de deasupra mea se nasc PETALE DE TRANDAFIR.. iar in surdina .. fara sa stiu exact de unde se auzea CLINCHET DE CHITARA… si cadeau petalele incet .. dansand pe sunetul acela de corzi de chitara leganat pana se asezau linistite si istovite de dans pe podeaua de lemn. Si zambeam fericit .. ma linisteam si ma simteam atat de bogat.. atat de multumit de mine .. de tot ce pot sa-mi inchipui cu ochii inchisi ! Deseori facand acest lucru imi inchipuiam ca scriu despre locul acela.. dar nu am facut-o niciodata. Apoi am crescut .. m-am maturizat .. nu am mai avut ocazia sa ma visez in locul acela ! Pana ieri cand dupa multi ani.. vazand un personaj intr-un film urmarit in graba mi-am adus aminte de mine in ipostaza respectiva…
Am zambit… am inchis ochii .. m-au napadit toate acele amanunte deosebite.. simteam pana si izul de pod vechi in nari .. si respiram mirosul ca pe ultima gura de oxigen..
Am deschis ochii m-am privit in oglinda din camera ! Aveam un zambet victorios pe fata … am inchis ochii iar si am stat asa cu mainile intinse o vreme .. pana am vazut si am auzit iar nascand din tavan PETALE DE TRANDAFIR si CLINCHET DE CHITARA !

---

FETZE

M-am trezit deosebit de bine dispus … mai rar se intampla sa fiu atat de zambaretz dimineatza .. m-am uitat in oglinda, mi-am intins oasele lasand sa pocneasca si ultima coasta in fata oglinzii..
- Hmm.. parca nu mai am cearcane si mi-a crescut mai putin barba decat de obicei… se vede ca nu am lucrat de noapte. mi-am zis… zambind.
Am iesit in balcon sa ud florile si trifoiul.. sa salut ziua cerul si lumina…
Soarele zambea cu coltzi.. dar zambea urma o zi deosebita! o respiram deja.
Nu aveam cum sa nu aud si sa vad familia de romi din curtea de vis-a-vis care se certa evident si in dimineata asta, iar din curtea vecina se mai auzeau printre urlete cate o sticla sparta sau cat o cratitza izbita de peretzi… ! e ca o melodie ce are ca refren o carmangerie plina ochi de carne iar la intrare o gramada de cruci altare si alte chestii sfinte bune de suduit !
Copiii amandoi urcatzi pe baraca din spatele curtzii, intinsi pe burta si chicotind… (emblematic tablou de Bucuresti).
Nu au reusit sa-mi alunge Zambetul si buna dispozitie…
Am intrat si am dat drumul la dus … ma gandeam la cat de diferite sunt mentalitatile oamenilor ! cat de mult conteaza factorii din jurul nostru in formarea caracterelor… ma gandeam la copiii de pe baraca si la cum o sa fie ei peste 10 ani…
M-am pregatit si am pornit grabit spre metrou. La gura metroului asezat pe un carton acoperit de nailon statea un “Cersetor” cu picioarele indoite in interiorul cracilor unor pantaloni largi.. era un “fake” mai mult decat vizibil.. isi tzinea si ochii datzi peste cap de parca soarta ar fi jucat ruleta ruseasca cu butucul plin si doar un glontz lipsa. Care e sansa sa fi si olog de ambele picioare si orb si sa mai ai si mana bushita … pentru ca si-o tzinea intr-o pozitie imposibila…
- ce imbecil.. mi-a soptit cici !
- ia-l la rost .. ia-l la rost ! tzopaia (Cici e prietenul meu imaginar)
Am trecut indiferent .. cu castile in urechi coborand scarile prin curentul subteran..
Urcat in metrou am gasit un loc liber si m-am asezat punandu-mi geanta cu laptopul intre picioare..
In fata mea stateau 4 barbati de patru categorii diferite …
Primul dintre ei un barbat robust la vreo 50 de ani chel cu mainile muncite .. dar ingrijit.. curat si cu haine decente.. Parea un om trecut prin viata ! Ca meserie as fi ghicit .. strungar sau maistru mecanic !
Al doilea l-am inspectat de jos in sus.. bocanci maro din piele.. blugi vechi mai scurtzi cu o palma decat ar fi trebuit .. sosete verzi. Isi tinea picioarele ca fetitele cand se rusineaza .. genunchii si varfurile picioarelor unite .. in brate o geanta neagra pe care acum tinea coatele si un ziar desfacut in maini ! camasa albastra cu o cravata in 3 culori, un sacou cu iz ceausist si ochelari cu lentile groase.. meserie ? … era greu : profesor de educatie tehnologica.. electronist pe la vreo firma micuta .. sau poate angajat la vreo sectie de aprovizionare ..
Al treilea citea la randul lui un ziar !Sa fi avut vreo 27 de ani…si era exact opusul celui de-al doilea ! Ochelari finuti Costum nou Cravata neagra cu dungi albastre, camasa albastra, pantofi lac, agrafa cu hvb .. evident lucra in hvb.. banking sau asigurari.
Al patrulea un tip tanar imbracat sport cu nike in picioare iar restul tzoalelor in majoritate kenvelo.. student probabil .. castile in urechi .. tinea mp3-ul in mana si schimba piesele obsesiv (sau poate juca vre-un tetris mai lent)
In tot acest timp cat am studiat personajele de vis-a-vis .. destul de aproape un betziv intreba lumea obsesiv daca stie unde e autogara Rahova.. avea 2 saci de rafie si 2 sacose murdare, o mana bandajata si legata cu o sfoara de canepa iar rezemat de saci un batz lung .. probabil pt a cara sacii
Auzise raspunsul de 133 de ori dar el tot mai intreba si povestea lumii ca trebuie sa ia masina de la atlasib de acolo… si repeta intr-una aceleasi fraze si nume ..
- Ce face bautura din om… mi-am spus…
Am iesit de la metrou in semanatoarea .. nu-mi disparuse inca zambetul de pe fata !
Devenise invincibil…
Pe trotuar sprijiniti de gard stateau doi tineri indragostiti… liceeni probabil .. el brunet shik.. zambaretz .. cu ochii sclipitori.. ea blonda slabutza finutza si firava…
- Ce probleme au ei ? tot ce simt acum e fiorul acela… (mi-am spus)
La poarta.. la intrarea in Semanatoarea park un “gardian” .. bine facut .. dar cu burta ! tuns scurt militareste .. cu ochelari de soare “la moda” si cu o tzigara aprinsa in coltul gurii .. dadea indicatii pretioase soferilor care intrau.
Tot felul de oameni.. o zi in care am studiat oameni … fetze .. mi-am imaginat viata lor .. amanunte din existenta si conditia lor sociala… am cautat motivele si explicatiile celor studiate..
Oamenii sunt o specie deosebit de ciudata !
Dar fiecare om are .. daca stim sa cautam .. parti bune si parti rele…
Cert este ca poti citi extrem de mult .. de pe niste simple si banale .. Fetze

---

PURGATORIU !
Din ciclul Vise de Insomniac :

Aveam ochii inchisi … ma priveam de sus …
Imaginea se invartea incet ca si cum ar fi vrut sa cuprinda fiecare umbra marunta. Imi priveam corpul cum sta alungit in mijlocul salii de marmura.. picioarele drepte si mainile intinse.
Degetele erau infipte in crapaturile dintre lespezi si pline de praf alb .. la una dintre unghii aparuse o rana din care se traduia din rasputeri un fir de sange sa pateze intreg tabloul imaculat. Buzele rosii trasau contrastul cu puritatea decorului.. erau crapate peste masura de parca se jucase cu ele un pui de pisica!
Aveam un siret dezlegat si una din sosete era cu dungi iar alta neagra… probabil ca… norocul promis de suprstitie nu-si avea rostul in ziua aceea !
In miscarea de rotatie puteam zari doar podeaua … alba … perfecta … neteda … rece .. impecabila !!! atat de rece incat puteam sa jur ca dedesubt e Iadul …
Am vazut brusc cum mi-am deschis ochii pentru o clipa … degetele mi sau adancit si mai mult intre blocurile imense de marmura .. incepusera sa-mi sangereze toate unghiile !! Nu imi doream sa fiu aici .. simteam tot ce simtea acel corp ..
desi stiam ca e al meu .. il simteam strain ! strain de acest loc .. strain de asteptare ! strain de neant !
simteam dorinta si zbuciumul unui suflet activ ce trecuse prin viata intr-un ritm ametitor.. daruind totul timpului etern ! daruind clipe intregi de notiuni.. si idei.. si ganduri.. si fapte.. si dragoste.. si ura.. si lacrimi.. si zambete..
Nu !
Pur si simplu nu pot fi aici …
Nu pot fi aici .. se auzeau soaptele cu ecou sssaaasssaaaiiitttt … Nu pot fi aiciiiii…
In aceasi miscare de rotatie in jurul meu au aparut fulgi de porumbel alb.. mai intai unul apoi doi apoi zece … sute …. mii !! Imi luasem privirea de la fata mea si de la buzele uscate si mi-am intors privirea in directia in care se auzeau batai de aripi .. nu puteam distinge nimic printre fulgi .. cadeau lin dar erau enorm de multi ! creau o zona infinita ! fara orizonturi .. fara margini .. fara crapaturi !
Am vazut porumbelul asezandu-se pe pieptul meu ! Instantaneu se transforma in apa si se imprastie pe o raza de cativa metrii.. stropii se oprira pe fiecare milimetru din corpul meu .. mi se umezisera buzele si pleoapele si obrajii … simteam cum incepe sa curga din nou viata prin mine !!
Brusc venise primavara … printre bucatile de marmura aparura mici firicele firave de iarba.. si papadii ! ma invarteam cu viteza putin mai mare… apoi veni vara .. firele de iarba se transformara in muschi .. proaspat si verde .. apoi se ingalbeni tot si veni toamna.. intreaga masa de fulgi se transforma in frunze galbene sau de un rosu aprins incomparabil… apoi se facu frig ! incepuse sa bata vantul .. din greu … simteam ca mi-e frig, ca mi-e foarte rece venise iarna ! sus deasupra mea cadeau deja fulgii de nea … dansau agale spre semenii lor ce fusesera sortiti sa traiasca mai putin .. Mi-am spus atunci ca fulgii au si ei dreptul sa astepte sa traverseze tot drumul acesta spre nevazut in ritm lent … sa purceada in acest purgatoriu cat se poate de inct .. poate vor deschide si ei ochii !!
Priveam inca de sus dar imaginea se vedea din ce in ce mai greu .. mai defocalizata.. mai vaga.. probabil era norul puritatii !! era intoarcerea …
A disparut tot acel alb .. m-am simtit si vazut iar in mine .. in spatele a 2 pleoape inchise parca … si protejat de lumile de afara !
M-am trezit !
Am deschis ochii … m-am privit in oglinda cea mare din dreapta patului.. aveam ochii umezi si unghiile infipte in saltea .. mi-am ciupit obrazul .. durea ! era bine
Pe geamul deschis se auzea un gangurit de porumbel.. apoi se mai auzira aripi …
In mintea mea se mai auzea ecoul ssaassaaiit … Nu Pot Fi Aici… nu pot fi aici ..

---

MULTUMESC

… Din nou noapte, iar in surdina se aud versurile prafuite si tocite ale unei melodii de prin anii 80.. monitorul imi pare galben desi e impecabil… probabil de la oboseala … semi-intuneric, caldutz, tarziu. si scriu despre “azi despre Dumnezeu si despre mine..”
… Ultimele zile au fost cat se poate de bune ! reusite noi … castiguri semnificative si oameni noi in viata mea … atat de bine mi-a mers incat am simtit nevoia sa multumesc …
Nu stiam cum sa fac acest lucru ! Am luat orasul in lung .. am cautat cersetorii prin metrouri si le-am bucurat ochii cu cate o bancnota de 1 leu .. am adus o lacrima in ochii batranului care sta mereu in fata marketului cu una de 10 lei !! Am cautat subiecte pt blog, am colindat magazinele de vechituri de pe Lipscani.. sa cumpar ceva dragut mamei mele…
Si totusi nu am simtit ca e suficient …
Mi-am gasit linistea si locul unde pot spune cel mai mare MULTUMESC ! intr-un loc unde merg rar si stau foarte putin … in biserica.
M-am oprit in statie la Unirii, am luat Splaiul la picior pana la piata Natiunilor Unite si am intrat in bisericuta aceea mica de langa Casa Bucur ! Din usa bisericii vedeam lumanarile aprinse in spatele curtii.. m-am apropiat incet, am privit la flacarile ce ardeau isteric impotriva curentului .. duceau o lupta apriga pt a slavi oameni ! oameni ce sunt sau au fost ! oameni ce au trecut ..
Am cumparat 5 lumanari de la batranul bisericii si am aprins si eu in cinstea celor ce au fost si celor ce sunt ! am intrat apoi in biserica .. nu sunt genul care sa rostesc versuri sau citate biblice ! eu vorbesc in gand :

Doamne : Nu stiu de ce … nici nu mai stiu de cand nu… si nici nu stiu cand voi mai …. dar ma bucur ca acum … Iti multumesc pt ce iti pot multumi ! pt ca sunt unde sunt .. sunt cum sunt.. si pt ce voi fi si de acum inate ! Doamne… as vrea sa vad in jurul meu doar oameni fericiti .. si stiu ca TU ai puterea asta dar ca nu e posibil pe deplin ! nu ar fi drept ! dar eu ma rog si sper ca cel putin cei dragi mie sa fie auziti si calauziti iar prin ruga mea … acest lucru sa fie mai usor ! Doamne stiai ca e prima data cand vin aici si nu cer un ajutor ? .. ci vin pt a multumi pt ceva.. si iti multumesc pt noul job pt problemele rezolvate , pt oamenii speciali pe care ii am oarecum alaturi , pt ca pot scrie .. multumesc pt zambetul mamei mele ! multumesc pt imbratisarea ei ! multumesc pt trifoiul meu din ghiveci care si-a revenit incredibil , … Iti multumesc Doamne pt ca ai grija de tatal meu.. multumesc pt fratele meu mai mic.. multumesc Doamne ca mi-ai dat prieteni precum Alex sau colegi precum cei pe care i-am avut si ma ajuta si acum …. sau precum cei pe care ii am !! multumesc pt ca oamenii ma suporta desi sunt atat de dificil si multumesc pt fiecare lucru care imi lumineaza sufletul !
Am inchis ochii pt o clipa am rasuflat usurat si am iesit ! La iesire preotul m-a salutat zambind si mi-a amintit inca odata ca statia functioneaza… acum multumita mie … a tinut neaparat sa-mi spuna si ca nu m-a vazut nici duminica asta la biserica desi promit de mult ca o sa vin si mama mea merge mereu ! …
Am plecat constient ca multa vreme nu am sa mai calc acolo poate… pt ca pot vorbi Domnului oriunde.. poate pt ca o face mama mea si pentru mine, poate pt ca nu sunt genul care sa stau mult in biserica … sau nu imi place ! Nu stiu .. dar cert e ca azi mi-a prins bine ! Ma simteam multumit si implinit..

Pe drum m-am gandit ca am sa scriu despre asta .. nu pentru a scoate ceva in evidenta ci pur si simplu pt a multumi si celor care citesc … pt ca cel putin o clipa pretuiesc ce daruim noi… iar asta ar trebui sa ne aduca doar bucurie !!

Multumesc si Doamne Ajuta !!

---

MONEDA SI MAREA

- Nu dati banii pe prostii … Luati banane la copii !! se uzea … repetitiv si din ce in ce mai tare .. din ce in ce mai aproape …
Am deshis ochii si mi-am miscat putin capul de sub tricou.. atat cat sa privesc in lungul plajei..
Din pozitia in care eram vedeam nisipul foarte mare .. boabele aurii sau cenusii..
Foarte aproape, dintr-o gaura ciudat de mica isi facu aparitia un paianjen !
- Hey there piticule… am zis ! se oprise.. simtise probabil vibratia vocii !!
Aveam capul semi-acoperit si nu vedeam mai nimic deasupra ci doar o linie paralela cu plaja si evident tot ce se afla in directia respectiva !
Mi-am aruncat privirea in zare … Nimic special… oameni prajiti … (erau spre finalul concediului, localnici sau bronzati natural ) oameni albi .. care se bucurau de azi de ieri de razele soarelui… turnul salvamarului gol si barcile in fata lui … in prim plan o scoica uscata si incinsa …
Printre voci se auzeau marea si steagul care flutura in vant cu un zgomotul specific… un copil care striga dupa mama lui, vanzatorul de banane .. care se apropiase intre timp si un fotograf care se forta la o portavoce..
Venisem cu noaptea in cap .. instalasem corturile.. si trecusem de prima noapte incendiara ce-i drept..
M-am intors si langa mine era .. pe un cearsaf roz intins pe un sezlong o domnisoara blonda bronzata .. dormea dusa (banuiam) lasand soarele sa coloreze formele ingrijite.. avea ochii acoperiti de lentilele negre ale ochelarilor si nu eram sigur daca are ochii deschisi sau inchisi !
Imi simteam spatele ars de soare si ma gandeam deja la noaptea care urma si la lotiunile mentolate pe care trebuie sa le iau sa alin usturimea…
M-am intors cu burta la soare si mi-am pus ochelarii de soare … stateam in coate privind orizontul albastrui.. Undeva foarte departe se vedeau doua vase pescaresti si o dara de nor deasupra lor .. pe post de paznic..
M-am uitat din nou brusc la domnisoara de langa mine .. mi s-a parut ca schiteaza un zambet ..
“mi se pare” mi-am spus..
Au trecut cateva minute si a aparut prietena ei .. o tipa roscata, slabuta cu pistrui, genul nord-insular .. Avea o geanta de plaja verde fluorescent ..
Scoase din ea o lotiune de plaja 2 pahare de plastic si 2 doze de bere .. se aseza pe sezlongul alaturat si intinse paharul … “amica somnoroasa” intinse mana si astepta pana i se turna berea .. cu 2 degete de spuma.. se uita la mine scurt prin lateralul ochelarilor parca special pt a vedea ca ma studiaza ! am zambit !
Am scos din rucsac sucul si mp3 playerul mi-am indesat castile in urechi si am luat o gura de suc .. se incalzise si avea un gust infernal ! bleak..
Am aruncat inapoi in rucsac mp3-ul m-am ridicat si le-am rugat :
- Va uitati si voi va rog la lucrurile mele cat sunt in apa ?
- Da desigur imi raspunse zambind blonda !
Am ajuns cu chiu cu vai in apa .. era rece pt o zi atat de fierbinte dar limpede .. m-am scufundat si am parcurs cativa metrii pe sub apa ! Am deschis ochii .. pe fundul apei se vedeau bine de tot, ca niciodata.. dunele de nisip formate pietre si scoici .. zarisem chiar si un peste ratacit care o zbughise rapid simtind apa miscandu-se.. Am iesit si am luat o gura de aer si m-am scufundat iar .. Am vazut ceva lucind pe fundul apei .. Eram deja la distanta destul de mare de mal si nu stiam exact cat de adanca e apa .. m-am scufundat sa vad .. ce luceste ! am atins cu mana fundul apei in apropiere de locul unde vazusem sclipirea… se forma o pacla acvatica si nu mai vedeam mai nimic pe fund !
Am iesit iar la suprafata .. eram totusi curios daca e vreo scoica sau vreo bucatzica de metal ! am calcat apa in loc pana se aseza pacla de nisip si m-am scufundat iar ! simteam deja presiunea in urechi si-mi spuneam in gand ca nu o sa ma doara cand ies ! m-am uitat fara sa ating fundul .. nu se mai vedea !!
Am iesit din apa, scurgandu-mi apa din urechi care nu mai vroia sa iasa !! mi-am indreptat-o spre nisip si bateam in tampla .. gestul acela cretin care te face sa mai si ridici un picior .. aratand parca a cocostarc sau cine stie ce deplasat mintal. M-am asezat pe prosop nu inante de a multumi fetelor pt ca au avut grija de lucrurile mele ! Mi-a ramas gandul la obiectul sau scoica din mare … sa fi fost doar o iluzie ? nu aveam de unde sa stiu !
Am intrat in vorba cu cele doua tipe, Katy si Mony.. care intr-un final de poveste m-au invitat sa mancam impreuna .. Am acceptat .. firesc .. oricum eram burlac la mare iar prietenii mei cu care venisem erau plecati in statiunea vecina ! de fapt oricum nu conta foarte tare .. important era sa comunic si eu cu cineva !
Ne-am intors glumind pe plaja .. soarele era inca sus pe cer si nici o urma de nor ! incinsi ne-am grabit sa ne aruncam catrafusele pe marginea sezlongului sa purcedem spre apa ! Venise doar Blonda .. intre timp roscata se aseza pe sezlong si isi ungea pulpele cu ulei … ne-am indreptat spre locul in care vazusem obiectul sclipitor .. .. nu le povestisem nimic la masa despre asta .. poate pt ca uitasem .. poate pt a nu parea penibil .. am intrebat-o daca stie sa se scufunde! Ca raspuns a disparut in adanc aproape fara zgomot ! m-am scufundat si eu si ne priveam unul pe celalalt in adanc .. brusc mi-a atras atentia din nou sclipirea … era parca un semn ! nu imi venea sa cred … soarele se afla acum in cu totul alt unghi iar probabilitatea sa observ aceeasi sclipire ar fi fost extrem de mica ! m-am scufundat si Mony dupa mine ! am intins mana pe fundul apei si am prins cu pumnul obiectul strangand bine printre darele de nisip care acopereau iar mai tot ! Era o moneda caruia ii simteam netezimea din margine si inca mai puteam percepe inscriptiile de pe una din parti ! am inchis ochii si ne-am impins spre suprafatza …
Am tras aer in piept care se blocase deja de la presiune ..am respirat sacadat si grabit .. am scos moneda si am clatit-o .. Mony nu inceta sa strige
- foarte tare … cum Dumnezeu ai vazut-o ?
- incredibil ..
Zambeam … era ca un trofeu !! era innegrita putin pe fetze dar cu muchiile perfect curate si rotunjite (probabil de asta lucea asa) .. ajuns pe mal nu am ezitat sa-i fac o gaurica si sa o agatz la lantzicul de la gat ! Am studiat-o toata ziua .. am curatzat-o cu pasta de dintzi (sfaturi batranesti) am tot privit-o … si pipait-o .. si intors-o pe o parte si pe cealalta … ava ceva ce ma fascina !! au trecut zile intregi la mare si o purtam mereu cu mine … mi-am petrecut cele cateva zile cu cele doua domnisoare.. si cu amicii mei ..
Intr-una din zile .. ma oprisem cu Mony la o taraba unde o batrana vindea scoici si alte chestii mai vechi sau mai noi facute din lemn pluta scoici.. corali stelutze de mare s.a.m.d.
Batrana m-a privit lung si a zarit moneda la gatul meu ! a intins mana si a intrebat :
- De unde ai tu asta maica ?
- Am gasit-o in mare mamaie !
- Se va intoarce de unde a venit ! spuse ea zambind cu zambetul acela specific oamenilor batuti de soarta si de vemuri.
Am luat intreaga scena drept ciudata.. nu stiam ce sa inteleg dar nici nu am stat sa cer explicatii sau amanunte … am cumparat 2 stelute si mi-am vazut de drum…
In tot acest timp ma obisnuisem sa o port mereu … si toata lumea care o vedea o studia..
Avea inscriptionata o corabie pe una din parti iar pe cealalta parte cateva litere sterse (nu stiam limba)…
A venit si ultima noapte .. dimineata devreme urma sa strangem corturile si sa pornim spre casa.. trecuse si concediul .. Mony si Katy plecasera in acea dimineata… le-am dus la gara cu alai .. petrecusem toata ziua pe plaja .
Era seara nu foarte tarziu .. apusese soarele de cateva minute .. cerul inca rosiatic .. luminat si mai era inca lume care se plimba pe plaja…
Stateam pe nisip, care devenea din ce in ce mai rece. Priveam in largul marii parca intristat de ideea ca va trebui sa ma despart de ea .. pt inca cine stie cata vreme ! in dreapta se zareau 3 pusti care se zbenguiau inca in apa .. fusese o zi fierbinte iar apa inca isi pastra temperatura ridicata !!
Brusc mi-am aruncat camasa pe plaja peste incaltaminte mi-am dat jos pantalonii si am alergat in apa .. pentru a savura pt ultima oara apa sarata a marii !! m-am aruncat printre valuri si m-am scufundat … era calda apa ! am scos capul din apa .. mi-am bagat mana prin par si l-am scuturat ! M-am avantat in larg .. si faceam pluta..
Mi-am adus aminte brusc de ce-mi spusese batrana la taraba ! instinctiv mi-am dus mana la gat ! M-am inverzit ! Moneda nu mai era.. Nu mai era nici lanticul !
Disperat moment .. mi-am bagat capul in apa dar nu se vedea la ora aia nimic si apa nu mai era limpede ca in ziua in care o gasisem… mi s-a daramat intreg castelul de nisip in momentele acelea… !! simteam ca innebunesc si realizam ca nu am ce face ! am iesit din apa .. abatut ! mi-am luat camasa pe mine care se uda instant si se lipi de spatele meu … m-am asezat pe nisip si am lovit cu pumnul intr-o gramajoara pe care o facusem inainte cu picioarele..
Intre timp pustanii disparusera iar plaja se golise .. la cativa metrii 2 pescarusi isi curatau penele .. in larg se zarea un vas .. isi aprinse luminitele si se stingea usor in negura serii …
M-am ridicat si am plecat ..
Mi-a ramas intiparita acea vacanta ! imi facusem prieteni noi … ma distrasem … petrecusem clipe deosebite … am avut parte de satisfactie cand am descoperit moneda … dar am realizat ca unele lucruri, ca si unii oameni de altfel … isi au locul lor etern ! asa le este sortit …
Acum stau si ma gandesc cati oameni au gasit acea moneda .. si de fiecare data cand merg in acel loc .. intrand in apa studiez atent fundul apei, desi constient ca nu o voi gasi …
Dar a ramas … adanc sculptat in sufletul meu tabloul acesta cu MONEDA SI MAREA !

---

EFECTUL SEPIA

Nu stiu daca voi cititorii aveti aceleasi senzatii sau trairi in ceea ce priveste amintirile..
Eu imi rascolesc zi de zi trecutul si-mi amintesc tot felul de evenimente… placute neplacute romantice groaznice interesante incredibile…
Cel mai des ma gandesc la lucrurile sau clipele dupa care tanjesc.. e normal !
Ciudat e ca indifernet unde m-as duce, ce as face, cu cine as fi … CEVA imi aduce aminte de CEVA … e efectul sepia … se blocheaza privirea intr-un punct fix… intreg cadrul devine static iar in background ruleaza amintirea .. exact ca in filmele vechi fara culoare …sau in pozele cu efect de sepia.. doar ca difera viteza.
De exemplu locurile unde ati cunoscut persoane dragi, locurile in care va petreceati timpul cu colegii, banca din parc unde stateai si iti priveai cainele cum alearga… cafeneaua prafuita in care ai primit prima data un cadou fara motiv … coloanele sub care va ascundeati si va sarutati … felinarul sub care povesteati cu batranii sau locurile unde va plimbati cu iubitul iubita…
E un sentiment groaznic.. sa ajungi in locul unde s-a nascut ceva profund .. iar acum sa stii ca importanta acelui loc nu mai are acum valoare decat pt tine… ! si privesti de exemplu intreaga strada unde te-ai sarutat prima data cu ea sau cu el … si te doare … te doare incredibil de tare ! dar treci.. pasind cu pasi grabiti si inchizand ochii strans de tot pentru o clipa … sa dispara durerea… ajungi la colt si-ti amintesti desi te straduiesti sa nu! – in slow motion cum … ai ridicat-o in brate si ai invartit-o sau cum te-a ridicat el in brate si te-a privit in ochi lung si profund…
Ajungi in timp in anumite locuri care nu ar trebui sa-ti aduca o stare de genul asta ! dar vezi o silueta care seamana cu el / ea .. si tresari !! se deruleaza tot felul de ganduri sub acelasi efect sepia in fundal doar ca de data asta pe fast forward..
Te perinzi prin cluburi.. si vezi alte cupluri sau 2 prieteni care se bucura ca se revad si se imbratziseaza si te duce intreaga scena cu gandul la prietenul tau cel mai bun din copilarie sau la scenele identice in care tu esti protagonist…
Stai in casa privesti la televizor si auzi pe coridor o miscare… in treacat iti arunci ochii pe raft si vezi .. suportul de lumanare , sau lumanarea , sau statueta sau poza sau orice .. obiect mic … care te leaga de o amintire si iar derulezi filmul vechi cu efect de sepia …
Postul asta nu poate avea un sfarsit sau un inceput … pt ca mereu va fi la fel … vom trai cu amintiri si vom muri cu gandul la ce am realizat … si cu cat trec mai multi ani cu atat filmul va deveni mai galbui…
Daca am putea sterge toate amintirile care ne aduc durere … nu am simti ca traim ! nu am mai trai in culori daca in fiecare zi nu am avea si imagini cu EFECTUL SEPIA

---

PARFUM DE TRECUT

Ploua marunt, marunt, cu picuri mici .. atat de mici incat simteam cum se incalzesc instant cand imi ating fata.. Pe lentilele ochelarilor se aciuiasera cativa stropi care transformau intregul tablou intr-unul ca de mozaic.. vedeam printre stropi semaforul de pe partea cealalta a strazii .. rosu licarind.
Treceau masini prin fata mea si oameni prin spatele meu ..
Eram ingandurat ! devenisem static.. impietrit in marginea trotuarului intr-o agitatie de nedescris .. aveam impresia ca vad intreg momentul de undeva de sus .. ca si cand o camera de filmat se rotea incet deasupra intersectiei intr-o spirala.. si tot urca .. urca .. urca .. pana oamenii devenira micutzi si masinile la fel .. cladirile din jur patrate cenusii iar ploaia se transforma in aburi .. spala pamantul asta plin de pacate.
Ma trezi la realitate un claxon.. se facuse verde semaforul ! am trecut strada si am marit pasii .. mergeam spre casa. Priveam tot ce vedeam pe strada cu un sentiment ciudat.. eram obosit si totul mi se parea atat de lipsit de importanta. Observam totul in amanunt dar treceam repede de la o chestia la alta..
Un cuplu de batrani se apropiasera sub o umbrela veche si mergeau unul langa celalalt ca si cand ar fi fost legati de secole impreuna.
Undeva la etajul 1 in balconul unui mic hotel o doamna privea intreg vacarmul strazii tinand o cana de cafea in mana si tacticos o tigara intr-o pipa subtire , cum erau pe vremuri. La coltul cladirii un bijutier ambulant lucra de zor la cine stie ce piesa de argintarie, infofolit intr-o perelina militara scorojita.
Pe marginea trotuarului langa un chiosc de ziare erau insirate cateva umbrele colorate de vanzare.
Am trecut pe langa o galerie de arta si fugitiv mi-am trecut ochii peste vitrina.. printre tablouri si statuete mici din marmura pe un suport din lemn .. vazusem o chestie verde din Jad ce reprezenta bustul unei femei .. era parca cioplit in lemn, cu forme patratzoase.. obrajii ascutiti si ochii bulbucati..
M-am oprit in usa galeriei !
Am apasat clanta incet si am impins usa.. nu vroiam nimic din galerie dar am simtit ca vreau sa imi clatesc ochii si mintea cu frumosul din interior. Deasupra se auzira clopotzei. Am dat buna-ziua doamnei de la ghiseu care isi pilea unghiile si ma priviea pe sub ramele groase ale ochelarilor cu scepticism.
M-am pierdut printre tablourile din galerie indreptandu-ma spre vitrina cu pricina. Am gasit statueta de jad .. era lucrata chinuit si slefuita cu grija. M-am intors. Pe un picior de piatra in coltul galeriei era asezata o vaza chinezeasca pictata. Cred ca reprezenta o Gheisha.. avea un evantai si o umbrela asiatica pe umar. Fusese colorata in multe culori vii si ornata cu punctuletze aurii .. probabil cu o pensula foarte fina.
Se deschise usa ! era anuntata de clinchetul clopetzeilor… am auzit o voce de femeie tanara.. nu am reusit insa sa deshlushesc ce spunea.. Propagase in toata galeria un parfum fin .. adus de curentul ce se formase la deschiderea usii. Il simteam extrem de bine si imi aducea aminte de ceva dar nu realizam de unde il stiu.. Ma rodea curiozitatea.. m-am indreptat spre iesire atras de parfum.
Inainte sa ajung in fata .. la ghiseu se auzira iar clopotzeii .. iesise. Lasase in urma parfumul si intrebarea din constientul meu.. !
De unde cunosc parfumul ? de ce imi aduce aminte ?
Am iesit din galerie.. si m-am lovit iar vacarmul din strada. Nu se mai simtea parfumul..
M-am uitat in dreapta .. in stanga.. multa lume grabita ..
Am lasat barbia in jos si am luat-o agale pe trotuar numarand dalele de piatra pe care paseam.
Ajuns acasa am bagat cheia in usa de la casa scarii blocului. Am intrat si am facut ochii mari ! in incinta se simtea acelasi parfum pe care il simtisem in galerie.. ! Am zambit si mi-am zis ca e o coincidenta. M-am apropiat de lift unde astepta cineva.. din spate se vedeau doar cateva bucle aurii si un palton negru lung.. S-a intors scurt si i-am zarit fatza.. era tanara .. nemachiata .. buze finutze si ochii verzi .. ca de jad ..
I-am zambit .. mi-a zambit … si ma gandeam inca la coincidenta cu parfumul ! am trecut pe langa ea si am urcat pe scari .. nu iau liftul niciodata.. m-am intors de sus de la etaj pt o clipa .. tocmai deschisese usa liftului .. atunci am observat ! in mana avea o punga de cadouri pe care era inscriptionat ceva micutz si dedesubt .. “Art Galery”.
M-am mirat .. am urcat cele 2 etaje si am intrat in casa.
M-am spalat pe fata si in timp ce ma stergeam pe fata mi-am adus aminte de unde stiam parfumul.. il simtisem cu un an si ceva in urma … de revelion .. in Sinaia .. era parfumul iubitei mele ! brusc m-am intristat .. m-am uitat la mine in oglinda .. imi licarea o lacrima in coltul ochilor. Am oftat .. si m-am bagat in pat.. simtisem pt o clipa … o dara de PARFUM DE TRECUT…

---

NU AM CHEF…

Stau la radio .. plictisit si obosit !
Privesc la ultimul post si imi spun repetitiv.. scriu acum ceva .. trebuie sa scriu ceva..
Inspratie .. Ioc.
As putea sa scriu despre evenimentele de ieri din presa it sau alte chestii de pe net.. dar piticu si zoso au acaparat tot )
As putea sa scriu chestii mai Brainly .. dar ma critica Lucian asa ca il las pe el sa posteze SCIENCE
La fel de bine as putea sa postez .. sport sau funny .. la prima nu sunt as.. incat sa scriu .. la a doua nu prea am umor dupa 28 de ore nedormite..
Deci..
Am sa scriu despre ce vad .. ce aud .. ce simt … in momentul asta !
Am in fata un monitor COMPAQ “anticsidedemult” (ar trebui omologat cuvantul asta)…
E murdar .. are 2 chestii rotunde lipite de cine stie ce imbecil pe el 5 butoane tocite si sta pe Unitate ..
Unitate care zumzaie precum un bondar intr-un borcan si din cand n cand mai da a rasnitza !! sufla greu tehnologia asta (cand nu esti pe la casele tale)..
O pereche de casti de rahat INTEX argintii si cu buretzii noi nouti .. nu inteleg cum s-au pastrat ca sunt extrem de folosite castile… Un telefon de redactie (foarte linistit).. multe hartii adunate ba in teancuri, ba facute ghemotoc si pastrate pana se sesizeaza cineva sa le arunce 3 metrii mai incolo la cosul de gunoi. Un creion care a fost de vreo cateva ori ascutzit in viata lui .. dar acum il gasesc zi de zi in aceeasi pozitie si cu capul absolut tocit. Pe peretele din stanga mai multe notitze si foi “intzepate”. Una peste cealalta (si intotdeauna cu economie la bolduri).. pe masa se mai vede terminatia unui cablu de date lasat de izbeliste un pix care se misca rtmic odata cu zbatzaiala piciorului meu si o cana pe care scrie larg si mare MixFm Radio si Afaceri (vechiul slogan) .
Ar mai fi de precizat guma de mestecat care am simtit-o pe sub coltul mesei .. motivul pt care s-a urlat la mine ca stau prea mult in baie … m-am spalat pe mani crca 10 minute continuu si ma priveam in oglinda.. aveam o fatza dezgustata absolut..
Din hruba asta pot arunca o privire afara printre doua jaluzele portocalii.. A iesit soarele deci s-ar putea sa-mi treaca starea asta de rahat si sa ma tirez acasa sa dorm cu ferestrele deschise .. poate nu mai visez imbecilitati !
Mai sorb o gura de cafea .. care se scurge sec in jos simtzind dorul fumului de tzigara (se fumeaza pe hol) .. In fundal se aud vocile colegilor din redactie agitati de evenimentele .. atat de banale si trecatoare … dar care constituie in mod de-a dreptul paradoxal (spun eu) painea fiecaruia..
Gata o sa dau publish .. am sa merg agale spre casa …
dar .. nu am tragere de inima … as pleca dar ..
Parca nu am chef .. nu am chef de nimic .. Traiasca VamaVeche !

PS: daca se intreaba cineva de ce e trecut postul si la categoria SEX ( pt ca .. asa ma f..e o lene ! )

---

VISE DE INSOMNIAC

Dormeam.M-am trezit brusc cu o durere de cap infernala.. M-am ridicat din pat. Se invartea toata camera si ma simteam ca intr-un carusel .. doar ca eu eram centrul acestuia si in jurul meu se invarteau tot felul de obiecte..
Mi-am gasit ca sprijin spatarul unui scaun …
In dreapta, pe fereastra se zarea un pod. Nu puteam sa stabilesc ce pod era .. dar il stiam de o viata. Parca traisem mereu in apropierea lui !
In stanga, vedeam usa din lemn inchisa dar pe intreg cadrul acesteia intra o lumina difuza rosie. M-am intrebat daca visez sau asta e realitatea .. lumea in care traiesc ! E ciudat sa nu stii daca esti treaz sau visezi.
Imi trecuse durerea asa ca m-am repezit la usa sa vad de unde sau de la ce vine lumina rosie..
Am intins mana catre clanta am apasat usor pe ea si am deschis usa .. a disparut brusc lumina rosie iar in holul mic si ingust a aparut un catzel .. mic negru cu un petec alb pe ochiul stang.. Statea pe labele din spate si ma privea fix fara sa schiteze nici o miscare.
Visez mi-am spus ! dar de ce sunt atat de constient ? de ce stiu ca visez ? mi-am intins amandoua mainile usor in timp ce ma lasam in jos sa il chem mai aproape. A ranjit larg.. avea coltii albi imaculati si limba ii atarna pe o parte .. nu parea deosebit de periculos si in fond era atat de mic incat nu credeam ca m-ar fi papat. S-a ridicat si s-a apropiat timid.. avea parca lacrimi in ochi. Mi-a lins mana usor si s-a urcat pe genunchiul meu.
Tremura din toate incheieturile. – Pui mic nu iti face nimeni nimic – am spus. S-a cuibarit la pieptul meu cand l-am luat in brate. Am intrat in camera si l-am dus pe pat !
L-am lasat acolo si m-am indreptat spre frigider sa vad ce sa-i dau de mancare.. am deschis usa frigiderului ! Era plin de conserve.. am luat una dintre ele in mana “Dog Food” scria pe ea Ciudat.
Am desfacut-o si m-am uitat in jur in ce sa o vars … in coltul camerei aproape de perete se vedea un castron. Era un castron de catzel .. am pus conserva jos si m-am dus sa clatesc castronul .
Cred ca am innebunit de nu mai stiu cand mi-am luat catel.
In timp ce spalam castronul a inceput sa latre la usa. Era inchisa asa cum o lasasem. Se vedea iar lumina rosie. Hmm ce oi mai gasi oare ? Am deschis usa si aceasi chestie .. disparuse lumina rosie iar in holul mic in mijloc statea o pisica. M-am intors sa vad reactia canelui.. dar nu mai era ! disparuse.
Am chemat pisica – pis pis –
A intrat agale in camera si s-a indreptat catre conserva ! si-a onduit coada in jurul ei si a mieunat scurt.
Am luat conserva si cand i-am tras inelul sa o deschid am vazut scris pe ea “Cat Food” .. am zambit .. ironic. M-am indreptat spre bucatarie sa iau castronul si sa opresc apa care se auzea curgand. Am auzt-o mieunand la usa ! Am lasat castronul pe marginea chiuvetei si m-am dus sa vad .. ce se intampla ! – Ce mai apare acum m-am intrebat in gand. -
M-am apropiat de usa se vedea aceeasi lumina rosie dar pe sub usa se zarea o umbra lunga si lata.
Pentru prima data mi-a fost frica sa deschid usa.
Mi-am facut curaj… E doar un vis !
Am deschis incet usa si am aruncat scurt o privire … apoi am inchis-o repede. Era un Batran pe un scaun. Fuma Pipa si in camera intrase miros de tutun de pipa. Am deschis usa iar si batranul zambea .. zambea si scotea fum pe nari.
- Cainele si pisica sunt ale dumneavoastra ? – am intrebat si m-am intors sa caut pisica.. nu mai era !
- Sunt viata si moartea ta .. nepoate.. dar nu stii care din ele e prima si care e ultima..
- Si tu cine esti ? – am intrebat
- Eu sunt cel ce s-a asigurat ca le poti primi pe amandoua la fel !
Brusc se auzi din spatele meu telefonul. Suna. M-am intors si cand m-am uitat spre camera am realizat ca sunt in pat … Mi-am aruncat ochii pe telefon .. nu era nici un apel … apoi ochii mi-au cazut pe laptop !
Postat de Cristian Greger in categoria(le) Editorial la ora 04:04 …
M-am uitat la ceas arata 04:19 .. atipisem pret de 10 minute..
Nu dormisem toata noaptea si mi-am adus aminte ca am pus capul pe perna sa atipesc .. Mi-am amintit cainele pisica si batranul ..
Sufar des de insomnii iar cand dorm am astfel de vise.
Nu mereu dar destul de des.
M-am tot gandit la insemnatatea visului .. daca reprezinta ceva .. daca e un semn .. sau pur si simplu e imaginatia mea.
Am scuturat capul si m-am indreptat spre bucatarie sa-mi golesc scrumiera.
Am luat alta scrumiera de pe bufet ..
Brusc AM INGHETAT !
Pe marginea Chiuvetei Statea.. umed.. un castron proaspat spalat …. (era unul dintre castroanele mele nu unul de catzel dar era acolo ) …

---

UN CIOB PIERDUT…

Uneori stau si ma gandesc ca intreg trecutul nostru .. e ca un vas !! un vas care se naste ca fiecare vas .. din lut .. sau oric alt material ! E un vas care se mareste constant odata cu trecerea timpului… si indesam in el amintiri.. cugetari.. reusite.. esecuri.. evenimente.. imagini luminate sau intunecate, fetze zambarete .. fetze triste.. momente unice sau momente banale…
Peste toate astea exista un capac.
Un capac sudat bine de existenta !!
Nu ne putem intoarce sa reasezam tot ce contine acest vas…
In schimb de fiecare data cand suntem melancolici sau cand depanam amintiri .. spargem vasul..
Si se sparge in mii de cioburi..
Se imprastie pe o podea de marmura neagra intr-o incapere caruia nu-i vezi peretii.. e infinita !
Tavan alb .. Podea de marmura neagra .. ce se contopesc indiferent in ce directie ai privi la orizont…
Pe podea … in fata ta … mii de cioburi !! privesti la ele si in fiecare se oglindeste o amintire .. observi una doua trei …. zece … o suta .. dar printre atatea cioburi sunt multe cioburi pe care nu le observi .. sunt prea mici ..
sau lucesc pur si simplu reflectand tavanul alb .. imaculat !!
Le privesti pe cele care sunt mai aproape de tine … de prezent ..
Si totusi la distanta sunt alte mii de ciobulete mici marunte .. care poate sunt deosebit de importante.. dar nu le observi .. nu le mai dai atentie ..
Zgomotul pe care il scoate vasul cand se sparge .. se propaga in interiorul nostru .. si desi nu taie, de fiecare data cresteaza ceva in suflet… deschide o cicatrice .. o scarpina pana da din nou sangele ca apoi sa se vindece iar si iar … in acelasi timp greoi !!
Se intampla sa iti doresti sa gasesti printre atatea cioburi unul anume !! si pasesti in incaperea infinita … dai cu vasul de pamant si cauti … cauti .. cauti ciobul respectiv …
Nu intotdeauna il gasesti … si de multe ori renunti cat ai clipi … pt ca iti atrag atentia alte cioburi mai mari si mai colorate…
lta data … cautand un anumit ciob dai peste .. un ciob pierdut …
zambesti ..
Apoi sufletul tau naste o lacrima razleatza care se prelinge pe relieful fetei … agale spre buze .. parca vrand sa de-a viata unui sarut pierdut in negura podelei …
Atinge buzele.. se propaga prin cutele lor … simti umezeala si emotia .. inchizi ochii .. si cand ii dechizi buzele s-au uscat !!
Iei ciobul … il pui inapoi in gramada … pocnesti din degete te intorci cu spatele si te intorci iar .. gasesti vasul intact .. intreg .. asteptand sa te intorci sa-l mai spargi odata…
Iti ramane un gust … pe care nu-l definesti .. nu poti spune daca e amar dulceag sarat acid sau acru .. dar iti lasa satisfactie … bucurie..
Bucuria ca ai mai regasit poate ultima oara … poate doar pt un moment
UN CIOB PIERDUT…

---

GANDURI DE ZI..

Stau in studio… ma uit lung la monitorul 2 de emisie si vad ceasul BBC care se scurge … mai sunt 17 minute pana intru in emisie.
Va trebui sa fiu vesel .. sa fiu dezinvolt.. si optimist .. sa induc ascultatorilor o stare de spirit potrivita unei seri de sambata !
Nu conteaza ca eu ma simt la fel cum arata poza zilei si cum spune Alex ca este starea lui…
Si totusi m-am trezit bine dispus.. dar…
(…) …am incuiat usa si m-am aruncat inapoi in pat ! inainte sa inchid ochii am privit toaleta de la oglinda ! ceva nu era in regula. Am inchis ochii si aproape adormit creierul meu a facut analiza ! am deschis ochii.. din acele multe lucruri prezente pana azi-dimineata acum mai erau o lotiune de corp care imi apartinea .. o pila de unghii ! gazul de bricheta si telefonul ! dubios … s-o fi hotarat sa faca ordine printre lucruri… mi-am adus aminte ca a iesit cu 2 bagaje de mana ! M-am ridicat din pat si am deschis dulapul.. nici o haina .. am deschis usa de la hol ! in cuier nici una din geci ! am intrat mirat in baie .. disparusera si dushgelul samponul si cutia ei… Oficial nu ne impacasem dar totusi in ultimele 3 saptamani imparteam aceeasi casa.. aceeasi masa .. ce-i drept cam atat ! cand a iesit am intrebat-o (imi amintesc) c facem diseara iesim ? a raspuns intr-o doara : pai eu ar cam trebui sa invat ! tu nu lucrezi diseara ? – Am emisie de la 19 dar dupa poate ne zbatzaim pe undeva in orash ! ok pupic scurt pe obraz si s-a dus ! mi-am mai amintit o conversatie cu perceptie somnolenta … in care spunea ceva de spalatul hainelor … dar lipseau fardurile cremele si toate briz-brizurile din casa ..
Se golise casa… intr-un fel !
Am facut un dus fierbinte m-am imbracat si am pornit spre radio .. In taxi prin geamul prafuit vedeam pe strada cupluri si grupuri de studenti.. sambata seara .. urma probabil sa se aciuieze prin cine stie ce clubuletze sau localuri sa pretuiasca ziua libera !
M-am gandit ca nu mai sunt asa.. nu mai sunt ca ei ! nu mai astept weekendul sa ma distrez .. am imbatranit ? nu mai am prieteni ? sau pur si simplu m-am schimbat …
Aveam starea aceea de spirit in care nimic nu te multumeste si deabia schitzezi un zambet fals daca saluti portareasa ! am ajuns la radio ! am urcat in lift si m-am privit in oglinda acestuia … ce vad eu ? cine esti tu ? revino-ti !!!
3 minute pana intru in emisie … privesc tastatura si degetele care tasteaza ganduri … si ma gandesc oare imi trece ? oare voi dormi singur ? oare o sa stau pe net toata noaptea ? poate ies in oras … dar cert e ca ma simt siktirit de tot ce ma inconjoara !! 1 minut jumatate ! asta e in timp real dragilor … imi revine zambetul pe fata !! urmeaza sa imi pun castile si sa ma emisionez alaturi de ascultatorii mei fideli … in asta sta fericirea mea .. de moment !! privesc din studio in redactie ! pe masa sta floarea .. 3 frunze banale care insa in momentul asta spun atat de mult !! nu sunt SINGUR.. Auditie placuta dragilor !!

---

PANZE DE PAIANJEN…

Imi amintesc ….

Ajung dimineata acasa.. obosit ! o noapte de munca plina si istovitoare… pe langa asta vremea de afara nu face decat sa imi accentueze senzatia mohorata ! Intru in casa … ea doarme.
.. Miroase a mosc alb in toata incaperea.. e atat de placut mirosul ! Mereu ma intreb daca imi place pur si simplu sau mi s-a imprimat ideea asta de cand am cunoscut-o ….. parfumul ei e Mosc Alb !
.. Ma perind tiptil prin camera si intru in bucatarie. Ma straduiesc sa nu fac prea mare zgomot sa nu o trezesc. Stiu ca trebuie sa plece la serviciu dar ma bucur mult cand se odihneste.. torn apa in ibric.. il pun pe aragaz.. imi amintesc discutia de cu seara .. si incerc sa nu imi deschid iar mintea catre o alta cearta ! Scot bricheta din buzunar si aprind focul .. apoi caut sus in dulapior cana mea rosie din care ador sa beau cafeaua dimineata.. nu o gasesc ! ma uit pe masa nu e ! ma uit in camera pe noptiere nu e … privesc apoi brusc incruntat in chiuveta .. un maldar de vase care ma asteapta si la fund evident Cana Rosie .. strang din dinti si inchid usa la bucatarie sa nu se trezeasca ! spal vasele .. fierbe apa .. clatesc cana rosie apoi pun cafeaua in ibric ! imi place atat de mult aroma de ibric si mirosul cafelei ce se usuca pe gura ibricului.. are Iz de Dimineata !
.. Ma asez in balcon pe scaunelul ala pitic si verde .. e moale dar umed ! ma ridic si iau patura din camera … o asez pe scaunel, ma descalt si deschid larg geamul desi e frig ! desfac patura in doua si ma acopar de la brau in jos ! imi iau cafeaua si scrumiera de pe masuta si le tin in brate !
.. imi aprind tigara care sfaraie placut .. sorb din cafea si privesc… afara la acoperisul casei din vecini .. 2 porumbei se urmaresc de la dreapta la stanga si inapoi .. parca intr-o cearta de familie ! zambesc ! ma intorc si ciulesc urechea sa vad daca s-a trezit ! nu s-a trezit. Ma ridic incet si privesc cum doarme .. de la distanta ! Jumatate de corp sub plapuma jumatae afara … e goala .. iar formele sunt superbe.. ii luceste pielea .. instinctiv imi pipai buricul degetelor pt ca stiu cat de fina e ! pe marginea patului e lenjeria intima .. daca ii putem spune asa .. un triunghi de dantela si cateva ate si un sutien in care nu cred ca ar incapea 2 mingi de tenis.. Hot ! imi termin tigara.. si arunc hainele de pe mine … Merg tiptil si ma spal pe fata si pe maini .. intotdeauna am impresia ca sunt murdar cand vin de la televiziune… imi presez fata cu prosopul pufos si privesc la etajera oglinzii .. e plin de chestii feminine pe acolo .. pe marginea cazii alte chestii ..
..ma bag incet in pat si ma lipesc de pielea ei .. imi ia mainile si le trage in jurul ei .. imi scufund fata in parul ei si o strang in brate..
Mormaie putin in somn .. apoi brusc isi ridica capul de pe perna si se uita la displayul telefonului de pe noptiera..
Sare ca din gura de sarpe si tipa ! vai am intarziat ! de ce nu m-ai trezit .. ? de cand ai venit ? se repede la baie ! trec doua minute .. in care se aude doar apa curgand in baie … mai vroiam clipa aia… sa impietresc o vreme asa…
Imi ramasese in nari parfumul pielii ei .. priveam in gol spre oglinda .. apoi am privit de-a lungul camerei si m-am oprit la un moment dat chiar inainte de a mi se inchide ochii …din pozitia in care am ramas eu s-au mai vazut cateva secunde, perfect.. stralucind , langa usa balconului , doua panze de paianjen .. somn usor… si poate alta data ! va urma………

---

STATUIA MA PRIVESTE

Stau singur acasa … in marginea patului cu laptopul in fatza si ma dor toate oasele… nu ca as fi bolnav .. ci ma plictisesc ! asa se intampla mereu cand am 2 sau 3 zile libere !! pe langa plictiseala acuta … sufar si de o lipsa de inspiratie avansata… m-am plimbat ore in sir cu barca pe net si tot ce am gasit – suna bizar sau pur si simplu nu ma poate face sa tresalt deloc.. Nimic deosebit ! totul imi pare azi banal …

Imi aprind o tigara desi tocmai am stins-o pe cea dinainte … trag primul fum … si imi intra fum in ochi !! nasol moment … ma frec la ochi cu mainile pe care se scurg lacrimile fortate !! printre stelutze umede vad statueta de pe raft .. statueta ce o primisem la primul si singurul craciun petrecut impreuna cu Diana in doi ani de zile … de la ea.. e o statueta cu doi indragostiti lipitzi ! contopiti intr-un sarut etern … e argintie cu baza neagra !! fetzele nu se vad foarte bine si nici nu pot spune ca au ochii bine conturati ! Dar ea Ma Priveste !! parca ma dojeneste pentrui starea de spirit pe care o am…

Imi trec prin minte toate imaginile la care a avut acces !! … ridic o spranceana … m-am despartit de Diana de ceva vreme buna.. deci nu poate fi vorba ca ma simt urmarit ) … si totusi statueta de pe raft stia totul despre ultimii 3 ani din viata mea ! a fost mereu prezenta.. indiferent daca eu am plans, am ras, am dormit, am visat sau am facut dragoste. Asistase la toate discutiile.. linistite, furtunoase, la telefon … imi studiase reactiile la conversatiile pe net ! traise odata cu mine vestile bune si rele primite acasa ! ascultase aceeasi muzica .. urmarise cu atentie munca mea.. spoturile publicitare create .. ma vazuse dezbracat, imbracat in diferite feluri.. privise in tot timpul asta .. Viata Mea !!

e CIUDAT sa stii chestia asta !!
Am zambit ! e doar o statuie ! si totusi…
Unde am ajunge daca unele obiecte ar putea vorbi…

Cristian Greger

---

O TIGARA IN PLUS

Stai linistit pe coridor … savurezi cafeaua pe care te straduiesti sa-ti faci timp sa o bei atunci cand lucrezi de noapte si indeletnicirile nu contenesc sa te tina ocupat… iti aprinzi o tigara si asculti ecoul singular ce se aude in general in cladirile foarte mari.. In cazul de fata casa presei ! Brusc apare o doamna miniona imbracata intr-o uniforma rosie .. de paznic ..cu o statie de emisie-receptie in mana !
- Nu va suparati .. nu aveti o tigara in PLUS ?
… stai doua secunde si scoti pachetul de tigari … o servesti cu o tigara iti multumeste si pleaca…
Ramane totusi dilema… as fi putut sa raspund : – In PLUS nu am doamna dar va servesc …
sau – In PLUS nu ! Dar cu siguranta o sa am in MINUS daca va dau o tigara…
O intrebare cretina .. cum ar fi sa calculez cand plec seara de acasa : am 18 tigari in pachet si doua in PLUS ! in cazul in care va trebui sa fiu un adevarat crestin si sa fiu darnic asa cum ne sfatuia preotul duminica la slujba in satul bunicilor !
Ramane dilema… cand avem ceva in plus ? cum ar fi sa ne uitam in portofel si sa zicem .. am 2 milioane si o suta de mii in PLUS si sa incep sa caut cersetorii pe strada sa impart suta de mii .. ca doar e in PLUS !!
sau sa ma uit in dulap : astea 7 perechi de pantaloni sunt ale mele iar astea cumparate anul trecut sunt in plus.. si sa dau fuga sa le donez cuiva …
Nu exista notiunea in PLUS ! poate la mancare … la iarba verde cand iti raman 3 4 bucati de friptura in PLUS fata de numarul de participanti la gratar .. dar si atunci se gaseste unul sau doi mai burtosi care sa rezolve ecuatia !…
Asa ca de azi inainte raspunsul meu va fi .. am dar nu in PLUS .. )

Cristian Greger

---

FUM DE TIGARA

Trecuse inca o zi .. cu bune cu rele ! aveam nevoie de relaxare dupa tot ce trecuse in 24 de ore … Ajuns acasa mi-am aprins 2 betisoare parfumate am aprins veioza si o lumanara rosie.. am cautat folderul cu jazz si mi-am turnat un pahar de vin rosu. Era atat de rosu incat ma ducea cu gandul la un pahar sangeriu din nu stiu ce film vechi cu vampiri. Avea o aroma speciala care se simtea inca de la cativa centimetrii de fata mea…
Am scos o tigara tigara si am presato finut intre degete ca si cand ar fi fost ceva enorm de pretios si trebuie sa simt fiecare cuta .. am aprins-o….. sfaraitul scurt de la inceput m-a facut sa o studiez.. priveam concentrat catre partea fierbinte.. era o intreaga lume incadescenta acolo.. Continua schimbare .. formele nascute din culorile de foc se jucau si licareau incredibil…
M-am gandit ca seamana enorm de mult cu viata fiecarui om. Arde incet in timp .. schimbandu-si culoarea si formele in functie de vremuri. Si totusi tigara pastra directia data de forma initiala.
Era valabil si in cazul vietii ! depindem enorm de mult de Geneza noastra.. ne nastem cu o traiectorie scrisa deja intr-un manuscris infinit … si nu putem devia foarte mult .. ci putem doar schimba modul in care ardem. Evident ca directiile se pot schimba putin … daca lasam tigara intr-o scrumiera scrumul va lua alta forma si arderea va fi probabil mai lenta .. la fel si in viata exista suporti de diferite feluri care ne influenteaza cursul spre final. Poate fi usor .. grabit .. stramb .. perfect drept..
M-am intristat la gandul ca vad viata astfel.. extrem de trecatoare.. m-am judecat o clipa pt faptul ca nu vad esentele ei ci mereu scot in evidenta faptul ca suntem trecatori… apoi brusc am zambit !!
In urma tigarii intotdeauna ramane izul si fumul pe care il simt toti cei care ajung in locul unde ai fumat.. asa si in Viata important este ce lasam in urma.. poate fi bun .. poate fi mai putin bun .. ideea e sa nu trecem prin viata fara a lasa nimic in urma .

Traieste nu doar pentru tine ci si pt cei ce vor fi …
Pentru ca intotdeauna in urma ta ramane si …. “Fum de Tigara”

Cristian Greger

---

ALB SAU NEGRU…

It is a matter of choice…

De ce rationam ?
De ce suntem atat de incatusati in nevoia de a alege ?
De ce suntem atat de afundati in ideea ca evenimentele sunt noncolore ?
…ori e alba ori e neagra…
De ce nu avem credinta ca in fiecare punct negru exista o infinitate de puncte albe si invers ?
De ce nu acceptam ca de fapt totul este cenusiu ? … sau mai mult de ce nu incercam sa intelegem ca daca privim cu atentie in jurul nostru … pana si cea mai mica piatra cenusie are o pata de culoare … sau se integreaza intr-un decor multicolor !?!

unii oameni sunt buni ? altii rai ? .. unii destepti .. altzii prosti ? NU !!!!
Fiecare are sclipirea lui … ar trebui sa invatzam sa cautam .. sa scoatem la iveala lumina fiecaruia !
Atunci vom fi cu adevarat fericitzi !!
Cauta in jurul tau …
Priveste panza de paianjen din coltul camarii si vei realiza cu cata meticulozitate este tzesuta !
priveste cersetorul de la coltz ! vei gasi cea mai pura si incontestabila tristetze in ochii lui !!
asculta cerul si iarba sau ploaia si vantul !! ACCEPTA CA LUMEA SI VIATA NU SE REZUMA LA DA ORI NU !!! VIATA SE REZUMA LA “E” !!!

Cristian Greger

---

CLEPSIDRELE…

… Am intrat in casa dimineata in jur de ora 10.30 ca de obicei obosit…dupa 10 nopti consecutive de stiri, am aruncat cheile pe frigider, am scos tigarile , telefonul si casile aruncandu-le pe pat, portofelul si ochelarii pe masa.
… Era liniste .. de undeva din vecini se auzeau un aspirator, apa curgand intr-o cada si un cuplu certandu-se.. pe nu stiu ce camasa calcata aiurea ..prea obosit pt a da atentie mare.. mi-am scos ca de obicei laptopul din geanta si l-am asezat pe cutia albastra tocita deja de cele patru picioruse de cauciuc. Nu l-am pornit. Era mult prea liniste !
In fata mea, pe masa, aceleasi obiecte eterne.. cutia din lemn de trabucuri cubaneze care fusese candva plina, deasupra o pipa veche ce imi aduce mereu o imagine a unui batran cu parul alb, ce pufaie in coltul casei pe o bancuta la umbra unui cires. Suportul deosebit de betisoare parfumate cu gaurelele lui.. ce lasa, indiferent daca sunt bete aprinse sau nu, un iz exotic …In coltzul mesei portofelul si ochelarii in care se reflecta tot cadrul. In dreapta si in stanga se ridicau parca intr-o eterna concurenta cele 2 CLEPSIDRE..
Prima incadrata in lemn gros si cu nisip albastrui, a doua intr-un cadru de clepsidra obisnuita cu baze rotunde si 2 stalpisori de sustinere.. dar cu lichid ! o dubla clepsidra ! un tub cu lichid lila deschis si in interior o clepsidra mai mica cu nisip orange ..
Aveam impresia ca poarta o discutie eterna.
Le primisem de la 2 persoane dragi mie care sunt convins ca nu s-ar fi suportat ! si totusi aici pe masa mea departe de momentele de achizitie ele formau un cuplu. Un cuplu certaretz as spune..

… vorbeau despre timp, despre forme, despre culoare dar nu se refereau la infatzisarea lor ci la principii de viata ! cea cu nisip albastrui povestea despre seninatate .. despre faptul ca fiecare “bob de nisip” trebuie trait cu zambetul pe buze..
… am zambit ! ajungeam iar la principii de viata ! am intins mana si am intors-o pe cea dubla ! nisipul orange cadea din jumatatea de sus in cea de jos lasand golul sa ridice intreaga piticanie de clepsidra in susul lichidului din tub… Ea vorbea despre faptul ca timpul are mai multe directii ! ca si la oameni nu conteaza ca mergi in sus sau in jos .. timpul se scurge ! imi veni in minte ideea ca Timpull “se scurge in sus..” am facut imediat comparatie cu evolutia fiecarui individ care in trecerea timpului tinde si aspira catre o viata mai buna, un inalt nivel profesional si catre o treapta inalta a societatii… cam asa e…
Cu cat ni se scurg secundele vietii noi urcam diferite leveluri.. nu ne dam seama ca de fapt ocupatia asta eterna nu ne face decat sa NU sesizam ca suntem trecatori !
Mi-am dat seama ca le-am intors in cativa ani de zile doar de cateva ori … desi le-am privit de sute de ori.. si le-am sters praful de deasupra de nenumarate ori… Apoi mi s-a parut sinistru sa ai doua clepsidre care sa-ti aminteasca in fiecare clipa ca timpul nu e static… trece. M-am gandit ca omul poate alege: sa intoarca la nesfarsit clepsidra si sa stie in fiecare clipa ca i se scurge viata sau o poate lasa prafuita pe o masa cu nisipul scurs… ignorand faptul ca dispare clipa cu clipa.

Am inchis ochii si mi-am promis sa zambesc cat de mult pot si sa incerc sa traiesc fiecare zi din viata cu gandul ca maine nu mai pot trai clipa de azi !

Cristian Greger

---

PICATURA

Visam ceva frumos.. imagini dragutze cu zapada si multi brazi ..
S-a intrerupt totul brusc intr-o liniste deplina. Am deschis un ochi !
Monitorul laptopului era negru luminile stinse si usa de la hol intredeschisa… Normalitate deplina ! in toata linistea asta deplina sa auzea ritmic din baie de la chiuveta probabil .. Picatura. Pic .. Pic .. Pic .. ca un ceas perfect reglat care nu conteneste sa ne anunte ca timpul trece si trebuie sa-l pretuim. Era atat de cald si de bine sub plapuma incat nu fceam nici o miscare .. daca nu ar fi existat picatura as fi spus ca sunt impietrit intr-un tablou de odihna impecabil , pierdut undeva intr-un decor fara sa stiu de viata, de lumea de afara, sau de faptul ca timpul trece. Imi era pur si simplu greu sa scot mana de la caldurica si sa o intind spre mouse sa vad ce mesaje am mai primit.. m-am miscat putin cu fata spre tavan.. si priveam in gol.. mi-au trecut iar prin fata ochilor ultimele zile din 2006. Apoi imaginatia mea a zburat catre viitor. Planuri pt 2007.. Prioritati.. idei.. si cu fiecare picatura care rasuna deja cu ecou in mintea mea se schimbau imaginile din constient. Pic.. imagine din studio.. Pic.. imagine din televiziune.. Pic.. Alex la calculator.. Pic .. pic.. pic.. !

Nu-mi dadeam seama daca picatura ma streseaza sau e un ajutor .. sau daca pur si simplu o ignor ! m-am ridicat la un moment dat .. m-am indreptat spre frigider si am scos sticla de suc ! mi-am racorit gatlejul dar nu am strans robinetul din baie ! am lasat picatura aceea sa traiasca .. sa tina ritmul imaginatiei mele cu bataile ei. Mi-a venit in minte Cici.. mi-l inchipuiam dormind, linistit (sau linistita). Mi-am aruncat ochii pe monitor intr-un final.. am citit posturile de pe blog si m-am intins iar cu fata la tavan..

Am inchis ochii si ascultam : PIC PIC PIc Pic pic pic pic..

Adormisem. M-am trezit brusc .. mi-am aruncat ochii pe ceas era tarziu deja ! am aruncat repede un tricou si blugii pe mine ! m-am spalat indelung pe fatza mi-am strans catrafusele (cabluri laptop casti etc etc) am strans de prin camera si m-am incaltzat ! cand am bagat cheia in usa m-am oprit brusc in hol cu usa de la ap. deschisa sa ma gandesc repede daca am uitat ceva. In linistea aceea scurta din baie Picatura imi transmise salutul . Pic.. Pic.. am zambit ! Lucrurile neinsemnate sunt un izvor de viata pt cei ce stiu sa le pretuiasca !

---

Bucurestiul Londonez

Nu ma refer la nimic artistic, nici la o limba straina si nici macar la umorul atat de amar al britanicilor. De ceva vreme indiferent daca te duci sau vii si indiferent de unde … esti inconjurat de ceatza. Ciudat e ca nu simtim ceatza doar pe piele si in campul vizual.

E decembrie si voalul asta alb parca ne cuprinde si mintzile.. starile de spirit. Gandim cu purecii aceia care ne bruiau televizoarele in timpul comunismului. Devenim aerieni si sclavi ai interioarelor … locuri de diferite feluri ce se gasesc intra 4 pereti si doua planuri orizontale. In loc sa fim orbiti de voalul alb… de zapada, ni se trage o dunga deasa pe ochii mintii. Suntem obligati sa vedem totul cenzurat.

De multe ori am impresia ca ceatza are viata. Imi inchipui ca are ceva legat de povesti cu nemuritori.. (televiziunea asta). Ma tot uit aprig in zare si astept sa apara un personaj cu parpalac si sabie.

Cici spune ca ceatza ne spala pacatele inainte de Sfantul Craciun. Ne curatza de tot ce e gand negru, si culmea e prima data cand ma uit la personajul asta mic si albastru si realizez ca nici el nu sufera umezeala. Are fatza schimonosita de fiecare data cand subconstientul meu il taraste prin frig si Ceatza. Acum stau in casa si ma uit pe fereastra… E ceatza peste tot.. ma tot intreb daca o sa intre in casa..? cu siguranta va reusi daca se straduieste. As vrea sa-i citesc gandurile, sa aflu tot ce fura ea din mintile noastre.. a tuturor. As vrea sa o pacalesc si sa aflu care e rolul ei mitic.. de fapt as vrea sa ma contopesc cu ea si sa ma infiltrez in vasta noastra lume intr-un mod cu totul si cu totul ciudat. Pana una alta cred ca acum inteleg in totalitate de ce sunt Londonezii asa seci si ciudati… traiesc in ceatza… la propriu !!! o zi frumoasa si .. daca e posibil fara Ceatza dragilor !

---

POVESTIND CU UN TREN
Medias Decembrie 2003.Gara.

Cadeau fulgi de nea… atat de multi si atat de apropiati incat abia puteai zari o silueta la zece metrii. Aveam impresia ca se aduna cu totii premeditat in apropierea fiecarui om de pe strada parca plini de dorinta. Dorinta de a se incalzi.. dorinta de a se topi pe vesmintele colorate sau pe pielea zbarcita de frig.

Undeva foarte aproape se distingea silueta unui vagon singuratic de marfar.. lasat acolo parca in mod deliberat pt a atenua senzatia de despartire. Ideea ca cineva ramane si cineva se duce… sinistru !
Asteptarea te face sa-ti imaginezi tot felul de chestii. Imi bagasem barbia in geaca mainile in buzunar in speranta ca nu voi simti atat de acut frigul si imi infasurasem fularul de doua ori peste jumatate de fata. Mai erau 15 minute pana la ora sosirii rapidului de Bucuresti iar frigul parca scormonea in organismul meu dupa cine stie ce comoara plina de viata. M-am asezat pe geanta inghetata si am inchis ochii.. Simteam fulgii pe fatza, pe pleoape si in fiecare loc in care aveam o bucatzica de piele dezvelita intr-un asalt incredibil..

- Hai odata ca nu mai suport ! imi spuneam la fiecare 5 secunde in gand..

Imi imaginam fata locomotivei fioaroase care razbeste prin atata zapada pentru a veni sa ma scuteasca de frigul si zapada de afara. Am inceput sa povestesc cu ea.

Imi spunea cat de mirific este totul in drumul ei .. trecuse peste munti, vai, rauri, paduri dese.. orase albite de anotimp. Rasunase in catunele linistite de pe parcurs, lasand in urma doar ecoul sacadat .. Imi spunea despre oamenii din vagoane si despre felul lor de a fi. Povestile fiecaruia, cartile pe care la citea fiecare si despre gandurile ce se pierdeau in urma pt. a imbogati parca locurile singuratice. Imi spunea despre animalele ce stau pitite in tufisuri nemiscate cand trece maiestuos prin paduri .. si cum ele nu fac altceva decat sa clipeasca ritmic parca salutand timid.. civilizatia. Imi spunea despre salutul obisnuit al fiecarei gari care rasuna pana in adancul padurilor sau se pierdea printre cladirile cenusii ale oraselor. Descria cutele de pe fruntile oamenilor adancite parca de timp si intamplari misterioase. Imi spunea cat de multe lucruri a invatat de la brazii inalti ce privesc peste hotare si cate sfaturi a ascultat de la stejarii batrani si scorburosi din margini de padure. Erau ani de cand cutreiera iar timpul impietrise in sufletul ei idea de hoinar. Adunase atat de multe amintiri incat ma gandeam la mine si la cat de neinsemnat sunt eu in existenta ei… – Sunt doar unul din miile de oameni care poate au avut aceleasi ganduri sau altele mai triste sau mai vesele… sunt doar unul dintre acei oameni pe care ii “salveaza” din frig si ii poarta prin lume si prin timp spre locuri despre care va urma sa auda in urmatoarea mea calatorie…

Uuuuuuuuuuuuuuu ! se auzi in departare.. apoi o soapta la ureche: Am sosit dragule calator !

- Trenul Rapid nr. 340 de la Satu Mare cu directia Brasov-Bucuresti Nord soseste in statie la linia 2. Trenul are in compunere vagoane…

Cateva zeci de secunde si sosi in gara prin aburi si spulberand zapada de pe peron.. se deschise usa .. am simtit caldura care navalea lasand in urma acel iz specific trenurilor.. am urcat mi-am cautat locul si m-am asezat zambind si am inchis ochii in speranta ca va avea chef sa povestim si pana la destinatie… Am adormit molesit de caldura. ma simteam in siguranta in incinta unui batran atat de intelept..

Aproape de brasov am deschis ochii .. privind pe geam aveam impresia ca ma dojeneste .. : Pierzi frumusetea locurilor prin care treci ! imi spunea. Am luat atunci o foaie de hartie si un creion si am inceput sa scriu despre locurile prin care treceam fugitiv despre oamenii pe care ii vedeam si despre cat de trecatori suntem prin viata.. acum stau si ma gandesc ca o mare parte din ceea ce sunt s-a cladit …… in Tren.. si nu pot decat sa multumesc.. sa inchid ochii si sa-mi amintesc de calatoriile poate alteori considerate .. Banale !

fotografia este semnata Vlad Mereuta

Cristian Greger

---

CICI…

Exista zile in viata noastra in care totul merge prost ! De la primul ochi facut dimineata la marginea de dulap de care te lovesti cand te dai jos din pat .. pana la pasta de dinti care s-a uscat si apasand prea tare pe tub sare lung prin baie.. pana la prima pereche de sosete pe care o scoti curata din dulap – evident au o gaurica ! pana la telefonul mobil pe care l-ai lasat la incarcat .. dar prin nu stiu ce magie stupida l-ai tras noaptea din priza si acum e mort.. pana la drumul pe care trebuie sa-l parcurgi cand te intorci sa iti iei portofelul pe care l-ai uitat.. mai departe pana la masina care pleaca din fata ta in statie iar soferul zambeste promitator in oglinda .. pana la blocajul de la prima intersectie unde stai si induri acelasi peisaj monoton si tot asa pana la finalul zilei care vine greu si contine obligat fortat expresia … IN SFARSIT A TRECUT !

As putea spune ca e legat de destin .. e legat de bioritm sau de alti factori stelari .. dar prefer sa bat campi si sa spun ca de vina e CICI !!

Cici – e un personaj adaugat conversatiilor cu prietenii colegii mei etc.

Cici .. din cat banuiesc eu e de gen Neutru. Asta pt ca apare si in discutiile “baietzesti” cat si in discutiile cu domnisoare … mai mult decat atat se intampla sa-si arate fatza si in discutziiile elevate .

Din pacate sau din fericire Cici este cel mai prezent in zilele de care povesteam mai sus.. in expresia eterna si sfanta “sa moara Cici”. Reprezinta mirarea.. frustrarea.. un semn de intrebare sau poate doar o spranceana ridicata.

Nu sunt absolut sigur dar banuiesc ca Cici este si prietenul meu .. pt ca de multe ori joaca sotron alaturi cand vorbesc cu mine insumi ! si mai arata cate un semn ciudat sau balanganeste din cap in sens afirmativ sau negativ.

Asta nu inseamna ca nu e prezent si in momentele fericite. Prin cluburi sau alte locuri publice ; in momentele intime sau in diminetile fericite .. prin magazine cand admiri tzoale noi sau in skinul de winamp cand asculti cine stie ce piesa care te face sa zbatzai toata energia din tine.

Unii ar spune ca sunt dus cu Pluta.. altii ar fi rurali si ar spune ca sunt dus cu Vaca

Eu afirm cu tarie ca sunt un Fan CICI si ca fiecare dintre noi avem un “Cici” un “Pitzi” “Pufi” “Lulu” sau alt personaj ciudat care izvoraste din subconstientul nostru si care ne urmareste pas cu pas in cotidian.

Voi aveti cate un Cici au ba ?

Cristian Greger

---

MOS NICOLAE

In mod normal.. ar fi trebuit sa scriu despre Cizmulite Ghetute Nuci Covrigei Portocale Ciocolata si eventual Jucarii… dar nu .. pt ca este o zi speciala am sa vorbesc despre.. ce simt eu in fiecare an intre 5 si 6 decembrie.. si de ce…
..Acum catziva ani .. intr-o iarna crunta .. in aceeasi seara de 5 spre 6 ale lunii.. :

Eram in Targ ! Lume multa, copii, parinti, infofoliti si zambareti, beculete peste tot, iz de brad proaspat taiat, miros de zahar ars si de turta dulce. Se putea citi in ochii fiecaruia Bucuria sarbatorilor.. oraselul era acoperit de un strat considerabil de omat iar majoritatea pomilor si cablurile suspendate erau inghetate si gemeau impovarate de un lant alb..

Ma oprisem in coltul targului sa privesc .. cantece de sarbatoare se auzeau in fundal bruiate de sunetul de jucarie cu baterii.. Totul parea desprins dintr-o definitie pura a cuvantului “Sarbatoare” .. apoi.. brusc, ochii mei au privit prin toate acestea.. se oprisera in coltul opus.. .. .. pe o cutie desfacuta de carton statea descult (fara ghete) un Batran. Imbracat saracacios si sumar .. cioplea jucarii din Lemn. M-am apropiat incet agale curios printre oamenii grabiti.. nu se mai auzea nimic ! se facuse atat de mare liniste incat aveam impresia ca aud cutitasul care sfredeleste lemnul .. isi ridica barbia .. cu ochii inchisi si zambi.. apoi bland dar trist de data asta lasa jos unealta si barbia in pamant si …parca din suflet …i se scurse o lacrima pe jucaria neterminata de pe carton…

Pret de o secunda totul a incetat in jurul meu.. aveam impresia ca fulgii cad atat de incet incat as fi reusit sa-i strang pe toti ! Imi treceau zeci de lucruri prin cap si incercam sa caut un motiv.. incercam sa inteleg de ce amanuntele imi erau atat de perfect imprimate .. parca cu fortza.. ! fara sa-mi dau seama am inceput sa plang.. mi se scurgea lacrima pe obraz.. si-mi ajunse-se in coltul gurii.. era atat de sarata.. !

Apoi m-am aplecat si i-am luat mainile intr-ale mele. Ridica barba sus incercand sa scoata un cuvant ! … intredeschise pleoapele si atunci s-a prabusit tot frumosul din jur ! se transforma totul intr-o clipita in iad.. un iad rece – de gheatza — intunecat !! …. era ORB ….

M-am intors o clipa la tarabe. Am scrutat marfa si am luat-o la fuga ! la una dintre mese o doamna ma privea uimita .

- Cat costa ghetele acelea ?

- 210.000 mii .. dar nu mai am decat 43 si 44

- Un 43 va rog si o pereche de sosete dinacelea groase de lana..

m-am repezit cu ele la cutie .. intre timp isi continuase jucaria ! i-am luat mainile dinnou intr-ale mele si l-am intrebat !

- cat costa jucaria aceasta ?

- o farfurie de mancare Taica !

m-am scotocit in buzunar dupa maruntzis pt a face zgomot si am aruncat monedele langa perechea de ghete ! imi intinse jucaria cu o mana si cu cealalta atinse ghetele.

Expresia fetei si lacrimile izvorate .. sunt ceea ce-mi ramane in minte si an de an plang de Mos Niculae cu gandul la faptul ca frumusetea sarbatorilor de iarna nu are nevoie de ochi ca sa fie privita.. ci vine din suflet..

Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va tina in paza.

Cristian Greger

---

LOST DREAMS

Exista momentele din viata fiecaruia in care concepem vise…
Geneza viselor exista in noi atunci cand cei mai mari dusmani ai eticii si ai moralitatii … speranta.. dorinta.. dragostea.. idealul.. se unesc intr-u a zamisli lumi ireale spre care tindem… orbi ! asa suntem noi oamenii .. visam .. etern
Si crestem visele.. le hranim cu bunatate cu lacrimi dulci cu nopti nedormite cu lacrimi amare sau cu
clipe incredibile .. cu ganduri si imaginatie… cu stradanie si credinta..
Apoi.. ca si in viata ele se pierd.. izgonite de notiuni inexplicabile , de vorbe sau poate de fapte atat de omenesti de altfel !!

E incredibil cum intr-o clipa poti narui si cel mai mare castel de nisip.. poti narui un intreg film regizat in mintile noastre marunte. E de ajuns o vorba .. o expresie fie ea sincera si nevinovata pentru a da foc unui intreg paradis.

Poti fi de piatra.. trecut prin foc si fier .. calit de viata si de evenimente .. .. .. o vorba te poate darama .. enorm. Poate alunga un vis .. iar el ramane pierdut in ceata.. peste mari eterne de ganduri .. si poate peste ani vom zambi .. atunci cand lacrimile nu vor mai avea ..nici macar pt noi.. vreun rost. ..

Visele sunt parti ale sufletelor noastre iar cu fiecare vis pierdut se adancesc cutele sufletului..
Singurul gand care ma face sa zambesc este ca daca de fiecare data cand imi este crestata o urma pe suflet cineva este fericit atunci as muri linistit ca cei pe care ii iubesc sunt asa cum isi doresc .. fericiti .

Si totusi .. as vrea ca peste mari strabatute, oceane trecute, deserturi indurate, paduri pribegite, pesteri explorate, ani trecuti, ploi simtite vanturi respirate si timp nemasurat .. poate chiar inainte sa ma pierd in negura vremii .. sa-mi intalnesc un vis pierdut.. sa-i spun offf… cat mi-ai lipsit !! si sa-l strang in brate asa ca la inceput .. sa-l tin lipit de mine sa ma cufund in el sa ma pierd .. pt o clipa….

Cu Drag pt cei ce inteleg..

Cristian Greger

 

Powered by Wordpress | WP Premium theme by PSD to XHTML
Copyright 2009 Blog Voce. All rights reserved

• Arhiva
• Autori
• Contact
• CV
• Links
• Oferta
• Podcast
• Reguli
• Stiati Ca
• Luminile Umbrei

Tweet This Post links powered by Tweet This v1.3.9, a WordPress plugin for Twitter.