Bulgaria
Bulgaria
Au trecut cativa ani buni de cand nu am mai tranzitat Bulgaria. Zona de granita cu Romania a ramas la fel… extrem de cenusie. Pe de alta parte orasele mari arata din ce in ce mai bine, mai luminate, mai colorate. Partea dinspre Grecia aduce fauna noua si o civilizatie mai apropiata de vest decat de est desi este o tara estica. Probabil turismul din tarile vecine ridica nivelul economiei. In momentul in care scriu aceste randuri suntem foarte aproape de granita cu Grecia.
Trecem printre munti pitici peste care domneste ceata. Din loc in loc mai apare cate o casa, ce-i drept cam darapanate… sau cate o fabrica parasita ce ma poarta cu gandul la aceleasi mizerii economice existente si la noi. Bulgaria este o tara frumoasa cu relief atragator. Au si munte au si mare iar peisajele nu pot fi trecute cu vederea ba chiar te uimesc uneori. Sunt aceleasi soiuri de copaci si pe aici doar ca se dezvolta altfel.. logic doar se schimba si clima. As putea spune ca e si o tara curata.. asta pana ajungi in zonele marginase ale oraselor. Asadar o diferenta majora intre cele doua tari nou intrate in Uniunea Europeana… nu exista. Poate doar ca salariile sunt la noi mai mari.. cu toate astea preturile din benzinarii sunt mai mari. de exemplu un nectar prigat de pere e 1,39 leva adica aproximativ 1,14 euro si respectiv 4,1 ron. Am zis ca asa sunt preturile in benzinarii si probabil in marketuri sunt ceva mai mici. Cu toate atsea preturimari si salarii mici. Cat de cunoscuta ne este situatia nu ? Mai tot drumul am avut probleme cu dormitul. In mod normal eu iti dorm oriunde.. chiar si in picioare la Metrou.. de data asta insa am reusit sa inchid ochii tot in reprize de cate 10 minute.In rest reclame la toate produsele la care avem si noi.Drumurile bunicele, multe masini vechi si mici (la capitolul asta le trebuie vreo 20 de ani sa ne ajunga:)).
Relieful insa este ametitor. Iar ceata c are se prelinge pe muntii marunti pe care ii au este dementiala.
Popularity: 1% [?]
Articole Similare
- Ganduri pesimiste
- Plictiseala in asteptarea verii ?!?! si Partzuri
- Decupajul ca victorie a valorilor
- Nebunia la limite maxime..
- Ziaristu’ de provincie
- Gin The Dog – un caine mai mult decat talentat







